Tribuna
Astra film
Teoria spaţiului public la Sibiu: ce stă degeaba, este vandalizat
Teoria spaţiului public la Sibiu: ce stă degeaba, este vandalizat

Hai să începem ca intelectualii: sunteţi familiarizaţi cu teoria ferestrelor sparte a lui Wilson şi Kelling? A, nu? Bine. Hai să continuăm ca noi, ăştia, neintelectualii. Teoria aia zice că, dacă ai undeva o clădire părăsită şi îi spargi un geam, după ceva timp toţi vor veni să-i spargă mai multe geamuri, pentru ca în final să o facă şi să ajungă ca vai de ea. Ca acele case monument istoric din Sibiu, să zicem.

În loc de clădire părăsită, avem nişte amplasamente electorale aflate (Sau abandonate? Că nu mai văd semn de viaţă pe acolo) pe bd. Mihai Viteazu, unde pe vremuri se adunau semnături pentru candidaturile lui Dan Barna şi Klaus Iohannis la Preşedinţia României. Faptul că ambii candidaţi şi-au făcut norma, ele fiind înregistrate de Biroul Electoral Central  pe 29 septembrie anul curent (nu?) nu a determinat ca aceste elemente de mobilier urban să fie luate de acolo, că oricum avem destule afişe cu ei prin oraş ca să ştim cum arată şi pe cine reprezintă.

Aşa că avem două chestii abandonate, practic. Care, iată, conform teoriei ferestrelor sparte, încep să fie deja vandalizate. Cel a lui Iohannis are două tag-uri, unul  "Sete", altul "Lits" exact pe partea unde ni se spune că Iohannis promovează educaţia, poate ca să ne convingem că e nevoie de aia, educaţie.

Cu cei de la USR PLUS recte Dan Barna şi, desigur, Dacian Cioloş, trreaba e mai comică, unul primind ochelari, mustaţă şi cioc (Cioloş), iar celălalt la fel, deşi avea ochelari. Comic-comic dar tot vandalizare se numeşte. Şi nu o luaţi pe scenarii, nu au făcut-o adversarii politici. Ci aşa se petrece când abandonezi ceva pe loc public. Hai că la Sibiu s-a avansat demult de la teoria aceea a clădirii părăsite, vandalizânsu-se orice spaţiu curat, măsuri luându-se doar dacă mai vine un summit UE. Apropo, camerele alea de supraveghere ce fac? Sunt bine mersi, sănătoase? Şi copiii, la fel? Găinile lor mai ouă?

   





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Profesional PN

acedo

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia