Tribuna
brukenthal museum
Târgul olarilor a debutat cu o Conferinţă Internaţională, la Muzeul ASTRA
Liuba STARII
1956 vizualizari
Târgul olarilor a debutat cu o Conferinţă Internaţională, la Muzeul ASTRA
Cea de-a şaptea ediţie a Târgului Frumos.Ceramic.Folositor.Ceramica utilitară şi decorativă din zona Sibiului a debutat miercuri, 17 iulie, la Muzeul ASTRA. Evenimentul a fost deschis cu o Conferinţă Internaţională, intitulată "Ceramica utilitară", la care au participat 30 de olari din România, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova.

"La acest târg, fiecare olar trebuie: să lucreze la roată şi să reproducă în faţa juriului un vas din colecţia Muzeului ASTRA care se încadrează în tema stabilită la ediţia anterioară (ceramica din zona Sibiului); să decoreze vasul cu motive şi ornamente specifice, în faţa comisiei de jurizare; să prezinte juriului două piese (farfurie, cană, oală sau cănceu) decorative sau utilitare realizate în atelierul propriu şi să gătească în vasele proprii pe vatră deschisă sau în cuptor reţete tradiţionale zonei din care provine. Partea aplicată va avea loc pe durata desfăşurării târgului, la Sibiu, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi la Mediaş, Hanul Greweln (19 iulie) şi va combina latura expoziţională şi cea comercială cu un grad mare de animaţie culturală, demonstraţii practice de olărit şi de gătit în vasele realizate. În contextul desemnării Sibiului "Regiune Gastronomică Europeană 2019", considerăm deosebit de important ca publicul să cunoască şi să deguste reţete tradiţionale şi mai ales să înveţe să le prepare chiar de la olari, în vase de lut ce pot fi folosite pe vatră deschisă", a spus Karla Roşca, muzeograf al Muzeului ASTRA.
Târgul a fost deschis miercuri, 17 iulie, în Muzeul în aer liber, Sala Auditorium din Pavilionul Muzeal Multicultural, cu o Conferinţă internaţională deschisă publicului, intitulată "Ceramica utilitară". În continuare, vor fi organizate ateliere experimentale de ardere a ceramicii în tehnica Raku, începând cu ora 19. În zilele de 18, 20 şi 21 iulie, în Târgul de Ţară se vor organiza ateliere interactive de olărit pentru copii şi adulţi susţinute de Centrul Scout Nocrich, Fundaţia ADEPT Transilvania din Saschiz, Mureş şi Teracota Mediaş. Demonstraţiile culinare se vor desfăşura la Târgul de Ţară din Muzeul în aer liber sâmbătă, 20 iulie, începând cu ora 10. Olarii-bucătari vor găti, la Sibiu, în vase de lut pe vatră deschisă reţete tradiţionale bulgăreşti, maghiare şi româneşti, precum: ciorbă săsească de fasole verde, slambuc, gulaş cu fasole boabe, întinsoare bistriţeană, gulaş cu găluşte, supă de ceapă, coaste de porc cu rădăcinoase, iar la Mediaş, în 19 iulie, începând cu ora 13, supă de varză, gulaş unguresc, tocană ungurească din spată de porc cu vin roşu, supă de prins flăcăii şi gulaş cu carne de porc. Duminică, 21 iulie, publicul poate să deguste ciorbă tradiţională de fasole boabe, gătită după o reţetă specifică zonei Sibiului.
În ultima zi, vor fi decernate şi premiile, începând cu ora 11, la Târgul de Ţară.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis



classic junior

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia