La Cisnădie,
Şeful Asociaţiei de Proprietari nu e dorit
Oamenii au o grămadă de probleme a căror rezolvare nu o văd în viitorul apropiat. Una dintre este că doar o mică parte dintre cei care plătesc taxe au aprobat un statut care prevede, printre altele, un salariu "cel puţin la nivelul mediu lunar pe economie" pentru preşedintele Pop. De asemena, încă un salariu se duce către o persoană despre care cei care au făcut reclamaţia spun că nu o cunosc. "O femeie, Viorica Bejan, prestează servicii asociaţiei şi primeşte 238 de lei", spune Cristian Dan. Acesta precizează că "art. 32 (1) din legea 230 precizează faptul că preşedintele poate fi remunerat în baza unui contract, conform adunării generale la data adoptării bugetului anual de venituri şi cheltuieli, însă la 1 iunie 2009, când salariul lui Pop Augustin a devenit 1.000 de lei, nu s-a s-a convocat adunarea generală. Am luat legătura cu şefii de scări şi cu diferite persoane care nu ştiau nimic de această hotărâre", spune Cristian Dan.
O altă problemă pe care oamenii o consideră ilegală este aceea a folosirii unei ştampile care nu ar mai trebui să existe. "În 1999 s-a comunicat Circumscripţiei financiare Cisnădie că asociaţia de locatari s-a transformat în asociaţie de proprietari, iar în 2009 erau documente care erau ştampilate tot cu ştampila asociaţiei de locatari. Deci, noi nu înţelegem ce s-a întâmplat între 1999 şi 2009", acuză Rătărescu. Acesta din urmă a şi fost exclus din asociaţie în urma deselor certuri pe care le-a avut cu preşedintele Augustin Pop.
Oamenii cer, de asemena, documente din care să reiasă de unde vin banii, câţi şi, mai ales unde se duc. Cer şi demiterea actualului comitet executiv şi alegerea unor noi membri şi al unui nou preşedinte onorific, care să fie capabil să dialogheze cu proprietarii şi să răspundă la orice solicitare legală a proprietarilor. De asemenea, cer eliminarea cheltuielilor inutile cu personalul asociaţiei şi trecerea salariului care s-a plătit până acum pentru preşedinte să intre în fondul de reparaţii, întrucât se pot găsi persoane care să accepte să fie preşedinte chiar şi fără retribuţie.
.
Adauga un comentariu la acest articol
Pai schimbati–l oameni buni... ca asta nu merita sa va reprezinte... nu a muncit toata viata, daca are de unde lua bani de la prosti ca voi si ca altii...........
stimate "un cetatean", il cunosti personal pe pop? de unde stii ca n–a muncit toata viata? ca sunt multi prosti, iti dau dreptate, tara asta colcaie de ei, dar nu toti cetatenii sunt prosti. Eu unul, nu ma consider. Si ca mine mai sunt. Am intreprins toate demersurile legale pentru sanctionarea acestui Pop, insa nu mai sunt autoritatile de alta data, care sa te inhate si sa te scuture rapid, sa–ti piara pofta de facut acte de haiducie... Dar speram ca in curand se va rezolva problema. E de–a dreptul stupid si strigator la cer sa permiti luarea de decizii, in numele a peste 480 de proprietari de apartamente, un cetatean care face subiectul a cel putin doua dosare penale si doua civile, in prezent. Si totusi, e adevarat. Monstrii se nasc din pricina somnului natiunii.
Aceasta situatie se regaseste si in blocul meu si in multe altele din tarisoara noastra deoarece acesti dumnezei care sunt presedintii de bloc fac numai ce–i taie capul.Au fost alesi cand s–au mutat in bloc de locatarii de atunci si s–au perpetuat in aceasta postura ani intregi.Locatarii s–au schimbat dar ei au ramas cu mentalitatile de jupani.Fac ce vor cu spatiile comune ale blocului,distribie pe spranceana locuri la boxa,antameaza lucrari cu firmele prietenilor,vorbesc tare pe holurile blocului dand impresia ca muncesc si multe altele.Al nostru si–a format un grup de locatari care constituie un grup de presiune la sedinte votand ca in parlament grupul independentilor!.Ma gandesc sa ma mut!Nu–L mai suport!





















