Un eveniment
"Premii Oscar" pentru oamenii de cultură sibieni
Din principiu sunt refractar "serbărilor", în care tu mă lauzi pe mine, eu îţi cânt în strună ţie, dar vineri, 5 martie a.c., pur şi simplu n-am simţit când au trecut mai bine de două ceasuri la Centrul Cultural Habitus, cu prilejul acordării unor premii de excelenţă instituţiilor şi oamenilor care au contribuit la promovarea şi păstrarea patrimoniului cultural. Meritul revine directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, prof.dr. Mircea Şteţiu, care a fost şi regizor, şi scenarist, şi moderator al evenimentului, pe care l-a agrementat cu momente poetice, secvenţe muzicale şi de balet, reuşind să evite monotonia festivistă proprie unor asemenea manifestări. Între invitaţii de vază s-au aflat deputatul Raluca Turcan, ministrul secretar de stat Vasile Timiş, prefectul judeţului Constantin Trihenea, IPS Laurenţiu, Arhiepiscop al Sibiului, şi Mitropolit al Ardealului, dar şi universitari, directori de teatre, biblioteci, case de cultură, uniuni de creaţie, primari din judeţ, jurnalişti, cadre didactice, eelvi, actori. Mi-e imposibil să-mi amintesc, acum şi aici, pe cei care au primit aceste distincţii, dar toţi, fără excepţie, sunt personalităţi de seamă ale unui oraş care nu întâmplător a fost Capitală Culturală Europeană şi ale unui judeţ mustind de monumente ale patrimoniului cultural naţional. Adevărate "Premii Oscar" locale, diplomele şi... ceştile acordate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu reprezintă un important pas spre normalitate, spre recunoaşterea importanţei sociale a muncii unor intelectuali conştienţi că numai prin cultură se poate realiza propăşirea unui popor. Sigur, în existenţa oamenilor bunurile materiale îşi au rolul lor, dar mai presus de acestea se află cele spirituale, fără de care viaţa noastră ar fi fadă, neinteresantă.
M-a surprins lipsa de reacţie a Primăriei şi a Consiliului Judeţean, instituţii care ar trebui să fie conectate la asemenea evenimente, după modesta mea opinie, mai importante decât asfaltarea unei străzi sau inaugurarea unei fântâni arteziene.
Să sperăm că această primă ediţie va fi urmată de altele, în care să fie răsplătiţi - chiar şi numai moral - cei care depun stăruinţă în protejarea şi restaurarea patrimoniului cultural din Sibiu şi din judeţ.
.
M-a surprins lipsa de reacţie a Primăriei şi a Consiliului Judeţean, instituţii care ar trebui să fie conectate la asemenea evenimente, după modesta mea opinie, mai importante decât asfaltarea unei străzi sau inaugurarea unei fântâni arteziene.
Să sperăm că această primă ediţie va fi urmată de altele, în care să fie răsplătiţi - chiar şi numai moral - cei care depun stăruinţă în protejarea şi restaurarea patrimoniului cultural din Sibiu şi din judeţ.
.
Adauga un comentariu la acest articol
Si cine au fost cei care au primit premiile? Sunt cei autentici, sau impostori? Stetiu (al carui tata era zis "spertiu") este inginer si stomatolog si nu are ce cauta in cultura, decat ca, eventual, chibit. Daca se incepe cu el, actiunea este ratata din start. Din nou, pacat!
Da, chiar, e secreta lista celor care au fost premiati ? Nu era normal sa fie nomunalizati in acest articol ?
e drept puteau sa publicesi lista cu cistigatorii, dar devointa si probitatea d lui Stetiu , lasati o mai incet , dupa ce ca ncearca omul sa faca ceva va tot vaicariti ca nu i bun.
Ia ciocul mic papagalilor
felicitari dom profesor
Ia ciocul mic papagalilor
felicitari dom profesor
Chibit, chibit, dar chibiteaza. Tu ce faci pentru oras? Si daca nu ai fost de fata, de ce esti rautacios? Evenimentul a fost unul de exceptie, apreciat de toti cei prezenti (peste 200 de persoane).
"Zmeura de argint" ptr Valentin Leahu de la "Cenaclul de la Paltinis" ptr starea avansata de ebrietate in care s–a afisat sa–si ridice premiul si modul in care a defilat prin fata invitatilor
Ce relevanta informativa paote avea articolul cand niciun nume de institutie sau de om de cultura nu este mentionat? E de mirare ca un gazetar cu statae vechi in meserie eludeaza ceea ce esential. Si mai grav este cand afirma fara nicio logica: "Mi–e imposibil sa–mi amintesc, acum si aici,pe cei care au primit aceste distinctii, dar toti, fara exceptie, sunt personalitati de seama..." Autorul nu–si mai aminteste nimic a doua zi! Ciudat! Nu va fi meritand sa–si aminteasca vreun nume... In acest caz de ce nu scrie ce gandeste? Daca toti cei distinsi vor fi de calibrul lui Valentin Leahu, chiar ca nu merita sa–ti amintesti. In acest caz, ori nu mai scrii, opri scrii altfel.
Va spun eu – au fost 55 premii – printre premianti au fost si o eleva de la scoala Regina Maria pentru pictura icoane pe sticla – A. Iurian clasa V–a care are in palmares peste zece premii nationale. Foarte frumos si incurajator. Felicitari
pentru cei interesati .... s–a numarat bine ... au fost 55 premii – lista completa cu numele si institutiile poate fi consultata fiind afisata pe site–ul institutiei. Va multumesc pentru aprecieri. Am incercat sa evidentiem pe aceia care au avut relatii directe cu Directia pentru Cultura. Nu negam faptul ca poate mai sunt in Sibiu multe alte personalitati si institutii care au merite deosebite, dar care nu au desfasurat, pe parcursul lui 2009, activitati, parteneriate etc. cu institutia noastra. Suntem deschisi propunerilor Dumneavoastra, a cititorilor Dumneavoastra, pentru lista de anul viitor. Va multumim.
felicitari!!! un eveniment de exceptie!!!! dar unii au o rautate prea mare incat sa poata aprecia un asemenea eveniment!!!

























