Tribuna
brukenthal museum
O femeie însărcinată, soţul ei şi copilul de 2 ani, loviţi pe trecerea de pietoni
Laura BUCIU
1010 vizualizari

O familie compusă din tată, mamă şi un copil în vârstă de doi ani a fost lovită pe o trecere de pietoni de pe strada Abatorului, în zona fostei fabrici Libertatea. Femeia este însărcinată în 7 luni. Accidentul a avut loc miercuri seara, în jurul orei 18. Se pare că întreaga vină pentru producerea accidentului o poartă şoferul de 33 de ani, din Alămor. Potrivit cercetărilor poliţiştilor rutieri, a­ces­ta a condus autoturismul pe strada Abatorului, iar la trecerea pentru pietoni situată la inter­sec­ţia cu strada Târgul Fânului, nu a acordat prioritate şi a accidentat cele trei persoane angajate în traversarea regulamentară a drumului. Victimele, un bărbat de 34 de ani, o femeie de 30 de ani, însărcinată,  şi un băiat de 2 ani, au fost transportate la spitalele de specialitate din municipiu, bărba­tul fiind rănit grav, ceilalţi doi, uşor, toţi trei fiind internaţi în unităţile medicale. „În urma accidentului ru­tier, la Unitatea de Primiri Ur­genţe a SCJU Sibiu au fost aduşi doi pacienţi, o femeie de 30 de ani, însărcinată în luna a VII-a şi un bărbat de 34 de ani (soţ şi soţie). În urma investigaţiilor me­dicale, femeia a fost diag­nos­ticată cu luxaţie umăr drept şi traumatism cranio-cerebral cu plagă. Nu au fost probleme legate de sarcină şi nu a fost nevoie de in­ternare, astfel că pacienta a plecat cu recomandări. Bărbatul a fost diagnosticat cu fractură pe­roneu drept şi fractură calcaneu stâng şi a fost internat în cadrul Secţiei Clinice Ortopedie”, a de­clarat Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu.
Conducătorul auto este cer­cetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împreju­rărilor care au dus la producerea acestui accident rutier.
O altă persoană a fost acci­den­tată tot pe trecerea de pietoni, pe strada Vasile Cârlova, miercuri di­mi­neaţa. Un conducător auto în vârstă de 57 de ani nu a acordat prio­ritate unei tinere de 17 ani, a­­­fla­­tă la trecerea de pietoni si­tuată în apropierea intersecţiei cu Şo­seaua Alba Iulia. Victima, rănită uşor, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu fără a avea nevoie de internare. Şi a­cestui şo­fer i-a fost întocmit dosar penal pen­tru săvârşirea infracţiu­nii de vătămare corporală din culpă.



comentarii
2 comentarii

limitare la 30km/ora in tot municipiul punct
ioan
12.12.2014 08:06
Un sofer ciormalau da peste tine si cu 10 km la ora apoi cu 30, problema este ca nu-i respect fata de pietoni mai ales ca trcerile-s marcate, la astia le trebuie luat carnetul pe viatza
bad just of center
12.12.2014 11:06
Din aceeasi categorie
sevis



classic junior

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia