logo
O expoziţie unică găzduită de Primăria Sibiu
Adrian POPESCU
1202 vizualizari
O expoziţie unică găzduită de Primăria Sibiu
© Răzvan NEGRU

Până în data de 24 septembrie a.c., sibienii şi turiştii au ocazia de a vedea în holul mare din Primăria Sibiu (n.n. unde se află şi Centrul de informare turistică) o expoziţie unică în felul ei. Iniţiatorii şi organizatorii - cu sprijinul şi implicarea Primăriei - ne oferă un mic univers rural "Imagologie şi antropologie rurală", aflat în consonanţă cu lucrările sesiunii de comunicări găzduite recent de Institutul de Cercetări Socio-Umane şi de Biblioteca ASTRA. Ca o paranteză trebuie să vă precizăm că în cele două instituţii menţionate membrii Asociaţiei Comunelor din Judeţul Sibiu şi organizatorii sesiunii Antropologia Comunicării au căutat să identifice modalităţi de punere în valoare a patrimoniului spiritual rural din judeţul Sibiu, prin implicarea tinerilor în activităţi de cercetare. În consens cu acest obiectiv se înscrie şi expoziţia de la Primărie. Aici, Daria - Ştefania Geamănu, elevă în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială Regina Maria, expune icoane pe sticlă (n.n. sibianca este îndrumată de învăţătoarea Stângu Florinela) . Eleva are trei participări la Olimpiada Judeţeană de Meşteşuguri Tradiţionale Româneşti - secţiunea icoane pe sticlă, iar anul acesta a obţinut premiul II. Frumoasele icoane sunt intercalate între "panourile memoriei rurale" , care conţin fotografii de epocă, clişee despre sădenii de altădată, dar şi cu reproduceri după documente şi vechi bancnote româneşti şi nu numai. În fine, există şi un mic pavilion rezervat preotului Ioan Marin din Râu-Sadului, cu obiecte aparţinând celui ce a fost purtător neobosit al darului preoţiei. Organizatorii vor organiza vernisajul expoziţiei în data de 22 septembrie, la ora 13.10. În acel context se va lansa şi volumul "Monografia unei comune" aparţinând col r. Florin Popa, o monografie pe care dr. Laurenţiu Streza , Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului o include în "istoria de state şi de preoţi". "Binecuvântăm strădania autorului de a oferi ctititorilor interesaţi, dar mai ales celor care locuiesc sau îşi au originea/rădăcina în Râu Sadului, această monografie locală, care este parte integrantă a istoriei întregului neam românesc", notifică Mitropolitul în precuvântarea dăruită autorului acestui volum preţios.
 

© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU
© Răzvan NEGRU

 




comentarii
1 comentarii

Respectul pentru preotul Ioan Marin din Rau Sadului, fie iertat, paleste in fatza fenomenului cultural al cercetatoarei din clasa a patra. Bravos natziune!
Mick
24.09.2017 21:16
5.15.248.9
Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
targul de cariere
Licitatie publica