FDGR îşi alege preşedintele în 17 aprilie
* actualul preşedinte al Forumului, Klaus Iohannis, este singurul candidat pentru această funcţie *
Reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor din România se vor întâlni, în 17 aprilie, la Sibiu, unde va avea loc Congresul FDGR, în cadrul căruia va fi ales noul preşedinte al Forumului. Deputatul Minorităţilor în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ, a confirmat pentru Tribuna, că această dată a fost stabilită pentru alegerile FDGR.
Klaus Iohannis, primarul Sibiului şi actualul preşedinte al organizaţiei FDGR, este singurul candidat pentru această funcţie, ca şi la ultimele alegeri, care au avut loc în 2006, şi unde nu a avut un contracandidat.
Iohannis conduce forumul din 2002, iar înaintea sa, preşedinţi ai organizaţiei au fost, pe rând, Thomas Naegler, Paul Philippi şi Wolfgang Wittstock.
Forumul Democrat al Germanilor din România are cinci forumuri regionale, preşedinţii acestor forumuri sunt, prin statut, şi vicepreşedinţii formaţiunii naţionale, iar Organizaţia Sibiu este condusă de Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
În total, Forumul are aproximativ 40.000 de membri, toţi de etnie germană, din totalul de peste 60.000 de etnici germani care mai sunt în România..

Adauga un comentariu la acest articol
Asta o furat patentu de la ceausescu!Se vede c–a lucrat bine pe vremea aia.De ce mai fac alegeri daca numai el candideaza? Restu' sunt numai femei de serviciu si soferi?