Tribuna
De astăzi
"Cântecele Munţilor" invadează Piaţa Mare
* Syrtos, jarabe largo, ruchenitsa şi învârtite, costume populare în alb–negru, ploaie de roşu şi verde – toate sunt ingrediente principale ale spectacolului pe care "Cântecele Munţilor" îl dezlănţuie astăzi, în centrul Sibiului. De la ora 19 şi până târziu în noapte, sute de artişti din Mexic, Serbia, Cipru, Bulgaria, Grecia şi România cântă şi dansează pentru Sibiu*
Maturitatea prieşte atunci când ai 36 de ani sau, mai bine zis, 36 de ediţii, iar vârsta venerabilă în planul culturii sibiene trebuie sărbătorită cu sfat. Zis şi făcut la Festivalul Internaţional de Folclor "Cântecele Munţilor", aşa că în următoarele trei zile şi trei nopţi nu prea avem odihnă în Sibiu. Cel puţin dacă suntem amatori de un  "dezmăţ" cultural tradiţional.

Spectacol cu 600 de artişti

După două zile în care ne-a chemat la expoziţii, ateliere de dans şi audiţii muzicale, astăzi "Cântecele Munţilor" ies în stradă. Mai întâi pun stăpânire pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Sibiu, prin parada portului popular care începe la ora 19. Apoi, invadează şi Piaţa Mare, loc de unde folclorul nu se dă gonit ore bune; astfel, spectacolul începe la ora 20 şi se va prelungi târziu în noapte. Astăzi, pe scena festivalului vor urca ansamblurile "Junii Sibiului", "Meden Kladenetz"- Bulgaria,  „The Akrites” -Grecia, “Orizaba”-  Mexic, Achna Forest -Cipru, „Dimitrije Tucovic” - Sebia,  “Ceata Junilor", "Veteranii -Junii Sibiului”, „Lioara” Oradea, „Mureşelul" Târgu-Mureş, „Cununiţa UVVG” Arad, „Busuiocul" Bacău, „Timişul” Timişoara şi  „Ardealul” Sibiu. De asemenea, îi vom urmări pe soliştii Nelu Albu, Viorica Telcean, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Robert Târnăveanu, Bogdan Filimon, Alina Pinca, Camelia Cosma Stoiţă, Gabriela Tuţă, Răzvan Năstăsescu, Adina Hada, Marcel Părău, Stana Stepanescu, Florin Boita, Isabela Tomiţă, Alexandru Brădăţan, Gheorghe Roşoga, Cornelia şi Lupu Rednic, Nineta Popa, Mariana Anghel, Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Butilă, Adrian Neamţu. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor.
Sâmbătă, ora 19, în centrul Sibiului, avem din nou întâlnire cu dansatorii din Cipru, Serbia, Arad, Târgu-Mureş, Timişoara, Oradea. Finalul serii îi aparţine Gabrielei Nistor care lansează CD-ul “Din Sibiu până-n Banat"; invitaţi speciali ai axcestui moment sunt Nicu Novac, Mile Povan, Diana Selagea, Ovidiu Nistor, Ramona şi Petrică Viţa, Mirela Petrean, Florin Ionaş.
Festivalul se încheie duminică, tot în Piaţa Mare, când alături de noi se vor afla grecii, mexicanii, bulgarii, sibienii de la „Ardealul”, băcăuanii, Ansamblul folcloric profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Bogdan Filimon, Ilie Medrea, Cristian Pomohaci etc.
Nici mâncarea cu care festivalul ne-a obişnuit de ani buni nu lipseşte de la "Cântecele Munţilor", aşa că serile tradiţionale continuă sâmbătă, ora 21, cu seară grecească, la Restaurant Angel’s, rezervări la tel. 0720820028, şi duminică, ora 21, cu seară sârbească, la acelaşi restaurant.
Organizatorii festivalului sunt Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi Cercul Militar Sibiu. (M. S.)



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia