Vremea curenta in Sibiu
 Cer acoperit ( 13° C )
 Vant: Vest-Sud-Vest ( 3 m/s )
Cer acoperit

Curs valutar euro 4,4662 LEI   dolar 3,5538 LEI




de Dragoş BAKO
Decât boier pe ogor, mai bine pârlit în obor

Să fie eco, să fie bio, să fie ca alea din grădina bunicilor Cine? Ei, cine! Roşia, ardeiul, cartofii, fa­solea, dovleceii. Oricât de ciudat li s–ar părea unora, toate acestea cresc din pământ, nu din piscine, din podeaua limuzinei sau din du­şumeaua clubului de fiţe. Ca să avem roşii cu gust de roşie, ardei cu gust de ardei nu de plastic, cineva trebuie să cultive pă­mântul, fireşte. Zice o statistică recent dată–n vileag că mai mult de ju­mă­tate dintre agricultorii din Ro­mânia au pest...





Antena 1 SibiuAtlassGymAnunturi online


Tribuna TV

 
Sotii Brukenthal, la plimbare in Piata Mare

Sotii Brukenthal, la plimbare in Piata Mare
Sotii Brukenthal, in Palatul Brukenthal
Votul ilegal înseamnă închisoare
Printul Eduard, la Sibiel



Eurosib Imobiliare




Atunci când ni se rupe. Piciorul, sau aşa, în general



06 februarie 2012 22:48
822 vizualizari
A-  A+  tipareste  yahoo  mail

Atunci când ni se rupe. Piciorul, sau aşa, în general
Când ţi se rupe piciorul? Păi, de exemplu, când mergi pe o porţiune de trotuar transformată în patinoar. Cine a transformat-o? Păi, ca să ne exprimăm aşa, condiţiile meteoro­logice, codurile de diverse culori şi pe diverse teme hibernale (ninsoa­re, ploaie îngheţată/„freezing rain”, ger, ninsoare, viscol, etc) şi, mai ales, durerea în 14 a celor care ar trebui să pună mâna şi cu puţin efort, să „dea zăpada/gheaţa”. Adică ni se poate rupe piciorul pentru că altora li se rupe de noi. Un exemplu „bifat” în imagine este la Sala Transilvania, unde trotuarul este cvasi-inaccesibil, iar oamenii care au neasemuitul tupeu de a se deplasa prin zonă într-un mod pe care l-am putea defini, în linii mari, caraghios. Paşi mărunţi, capu-n pământ, centrul de greutate înspre faţă pentru a nu pica pe spate. Între­bare re-repetată. Dacă păţim ceva în zona asta, cui cerem despă­gubiri? Cui îi fluturăm sub nas certificatul medico-legal? Ce motive va invoca învinuitul, privat sau public, referitor la faptul că noi ne rupem capul (şi) pe aici, deşi ar trebui să nu? Că suntem vinovaţi că umblăm? Că existăm? Că „să fi trecut prin altă parte”? Că aşa e iarna şi că în 1954 a fost mai rău? Acum sincer, şi cu riscul de a spune lucruri care au mai fost spuse, cele mai enervante lucruri sunt tâmpeniile care se repetă. Se repetă pentru că cineva nu ia măsuri pentru a nu se mai repeta. Şi totuşi, câte miliarde de euro costă o activitate de deszăpezire pe un prăpădit de trotuar, chiar undeva dincolo de Piaţa Mare/Mică/Huet, de se aşteaptă ajutorul unui posibil cod portocaliu de secetă pentru a avea căi de deplasare decente şi practicabile? Nu de alta, dar ne roade curiozitatea. Sau, dacă, tehnic, nu se poate deszăpezi un amărât de trotuar ca cel de la Sala Transilvania, măcar închideţi strada până prin mai, aşa... Să ne lăudăm cumva că am fost afectaţi de vremea ostilă. Până atunci, sibienii care trec pe acolo au liber la tumbe, răsuciri şi căderi în cap, gură, fund. Sperăm că doar la atât, nu să-şi rupă ceva. Că altora chiar li se rupe. .



Adauga un comentariu la acest articol
Numele:
Mesaj:
Cod de verificare     Cod de verificare    
( scrieti codul de verificare format din 5 cifre in casuta libera )

Ne pare rau, nu este ziua de plata a ajutorului social... noi nu iesim din vagaune!!!!ca–i frig....bine ca ne vin banii si avem masa calda si gratis.....fraierii sa cotizeze!!!

demi in 07.02.2012 07:50 ( 188.24.238.236 )


da cine umbla pe acolo?ar trebui ca cohortele de studenti,multi pe banii nostrii,sa puna mina pe lopata!

e.a.s. in 07.02.2012 08:04 ( 92.82.66.181 )


tribuna e un ziar total aiurea!!!!!!!! au mai fost niste articole despre curatatul trotuarelor..apel la...spiritul gospodaresc etc etc.am comentat atunci ca nu e normal ca trotuarul care e spatiu public sa fie curatat de propr imobilului in fata caruia e trot resp pt ca de e amenzile pt parcarea pe trotuar merg la primarie,avizul pt lucrari in care tr spart trot se obtin de la primarie etc etc.mi.au raspuns unii ca unde e spiritu gospodaresc...datoria civica etc...comunisme de aste!!! statul incaseaza impozite de3ci sa curete si trotuarul.sau sa fim obligati sa curatam si soseaua tot din...spirit gospodaresc!!! si acum articolul asta...chiar ma gindeam unde sint cazuri ...si sint multe in care vecin cu trotuarul nu e nici un imobil al carui cetatean...poate fii amendat...cine curata aceste trotuare???vad ca astea care ar fii 200% in sarcina primariei nu le curata nimeni!!! de asta tribuna e un ziar de lingaio!!!de ce nu face apel in acest caz la...spiritul gospodaresc al primariei???sau...nu,i poate supara pe cei pe care trebuie sa.i pupu in cur????hai...din spirit gospodaresc...la pupat in continuare!!!

ion in 07.02.2012 09:20 ( 86.34.235.130 )


ionule, pana sa curete primaria toate trotuarele din Sibiu, vine toamna.
Decat sa tot ceri sa se faca, sa ne dea, sa ne.. , sa...
intreaba–te: eu ce pot face? Ar fi un mare pas inainte!

rosu in 07.02.2012 13:05 ( 195.200.70.48 )


M–am bucurat ca a venit iarna! Ma bucur si acum. Pentru mine vreme frumoasa nu inseamna neaparat si vreme buna.Zapada mi–adus speranta ca oile,gainile si alte animale din curte vor avea iarba grasa,pomii fructiferi si vita de vie vor avea minerale,trandafirii care au suferit din cauza secetei isi vor reveni,familiile de albine vor culege rodul florilor de salcam mai cu spor,iar legumele vor fi mai gustoase.Ce daca au fost zile cand am curatat de 2–3 ori zapada?!?Adio fitness,adio lene!!!

Luka in 07.02.2012 13:31 ( 92.84.20.168 )


pt rosu...da ai aveaq dreptate intr.o tara normala unde din impozite am spitale scoli autostrazi curatenie etc etc.in romania de ce se platesc impozite...ca sa nu am toate astea??!! asa ca...nu va lasati imbirligati de idei ori comuniste ori cu iz occidental...tara asa e total aiurea statul nu stie decit sa ceara si sa nu ofere nimic!!!

ion in 07.02.2012 14:06 ( 86.34.235.130 )


iarna aceasta imi aminteste de iernile copilariei.doamne,cit era de frumos la sanius,cu patinele pe apa inghetata a calvei....de partide de hochei pe laculinghetat vis–a–vis de caminul cultural.o,tempora o,mores.!!!!

armand in 07.02.2012 15:17 ( 79.113.35.204 )