"Un meci cu CFR Cluj este oricând foarte greu"
Antrenorul Gazului metan, Cristian Pustai, a declarat, ieri, că un meci împotriva formaţiei CFR Cluj este oricând foarte greu, dar crede că elevii săi pot obţine punct sau puncte dacă vor fi bine pregătiţi fizic şi moral. "Un meci cu CFR Cluj este oricând foarte greu, ca orice alt meci din campionat de altfel. Nu se mai pot face calcule, sunt rezultate imprevizibile. Cine ar fi spus că Bistriţa va bate la Vaslui sau că CFR va pierde la Galaţi? Orice meci este foarte greu şi important. Totul va depinde numai de starea noastră fizică şi mentală ca la ora meciului să evoluăm cât mai bine şi să obţinem cât mai multe puncte din acest joc", a spus Pustai.
Tehnicianul medieşenilor nu se va putea baza pe serviciile mijlocaşului Kubala, acesta fiind suspendat, şi - cel mai probabil - nici pe cele ale portarului Milos Buchta, incert în urma unei lovituri primite la coapsă, în meciul cu Ceahlăul. "Din păcate, de câteva etape primim cartonaşe roşii şi multe "galbene", deşi nu suntem o echipă dură. În timp, aceste "galbene" se vor transforma în suspendări şi ne va fi foarte greu. Acum va reveni Todea, dar nu voi putea conta pe Kubala, care este suspendat. Cel mai rău este că, după meciul cu Ceahlăul, portarul Milos Buchta s-a accidentat în urma unei lovituri intenţionate cu talpă pe coapsă. Probabil şi Liţu va absenta, care a suferit, miercurea trecută, la convocarea naţionalei Under 23, o întindere. Vestea bună este că va reveni Pîrvulescu, pe care am ales să-l menajez în meciul cu Ceahlăul din cauza oboselii acumulate", a afirmat Pustai.
Partida Gaz metan Mediaş - CFR Cluj, din etapa a XXII-a a Ligii I, se va disputa miercuri, de la ora 18.30.
Etapa a XXII-a
Marţi, 16 martie
FC Braşov - Internaţional Curtea de Argeş, ora 18.00 - GSP TV
Miercuri, 17 martie
Pandurii Tg. Jiu - Ceahlăul Piatra Neamţ, ora 15.00 - netelevizat
Gloria Bistriţa - Universitatea Craiova, ora 16.30 - GSP TV
Gaz metan Mediaş - CFR Cluj, ora 18.30 - Digi Sport
Dinamo Bucureşti - Steaua Bucureşti, ora 20.30 - Digi Sport
Joi, 18 martie
FC Timişoara - Unirea Alba Iulia, ora 14.30 - GSP TV
Poli Iaşi - FC Vaslui, ora 16.30 - Digi Sport
Unirea Urziceni - Oţelul Galaţi, ora 18.30 - Digi Sport
Rapid Bucureşti - Astra Ploieşti, ora 20.30 - Antena 1.
Clasament
1. CFR Cluj 21 11 6 4 27-14 39
2. Steaua 21 11 6 4 30-20 39
3. Rapid 21 11 5 5 40-24 38
4. Urziceni 21 10 7 4 28-17 37
5. Timişoara 21 9 9 3 31-14 36
6. Dinamo 21 9 8 4 27-17 35
7. FC Vaslui 21 10 5 6 28-22 35
8. FC Braşov 21 8 7 6 23-18 31
9. Oţelul 21 9 4 8 24-25 31
10. Gaz metan 21 6 9 6 20-27 27
11. Astra 21 6 7 8 25-28 25
12. Poli Iaşi 21 7 4 10 20-29 25
13. Bistriţa 21 5 9 7 19-26 24
14. Pandurii 21 5 7 9 15-21 22
15. "U" Craiova 21 6 3 12 29-31 21
16. Internaţional 21 5 3 13 17-35 18
17. Ceahlăul 21 3 6 12 17-38 15
18. Alba Iulia 21 3 5 13 19-33 14.
.

Adauga un comentariu la acest articol