Tribuna
"Transilvania", ocupată de participanţii la ediţia a IV-a a Cupei Miado's la judo
Ovidiu BOICA
2895 vizualizari

Sâmbătă, 20 aprilie, Sala "Transilvania" va fi gazda celei de-a patra ediţii a Cupei Miado's la judo. La eveniment sunt aşteptaţi tot atâția participanți ca și anul trecut, reprezentând cluburi din mai multe ţări, printre care se numără şi Spania, o premieră pentru turneele organizate de clubul patronat de Adrian Mihai.

"Cupa Miado's a devenit, în scur ttimp, una dintre cele mai titrate competiţii de judo din România. Anul trecut, la a treia ediţie, au fost prezenţi circa 860 de sportivi din 5 ţări. Printre participanţii de anul acesta se numără şi mai mulţi judoka din Spania. Am fost atenţia la toate detaliile, pentru a depăşi în organizare turneul de anul trecut. În Sala "Transilvania" au fost montate 6 suprafeţe de luptă, astfel ca să fie asigurat un flux continuu de activitate. Câştigătorii vor primi medalii personalizate, comandate special pentru acest eveniment. Suntem fericiţi că am reuşit să organizăm şi anul acesta Cupa Miado's. Am fost sprijiniţi de o serie de oameni de suflet, care realizează importanţa sportului la nivelul copiilor, având în vedere dezvoltarea sănătoasă a acestora. Le mulţumim pe această cale", a declarat managerul clubului gazdă, Adrian Mihai.

Pe lângă organizarea cu succes a turneului, sibienii speră să acapareze podiumurile de premiere pentru a demonstra valoarea la care au ajuns, la numai câţiva ani de la înfiinţarea clubului.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA