Trei din cele patru trofee rămân la Sibiu">
logo
"Sibiu Football Days" 2018 / Trei din cele patru trofee rămân la Sibiu
b.o.n.
377 vizualizari
Două grupe ale Interstarului şi una de la FC Hermannstadt au câştigat turneul desfăşurat pe "sinteticul" de lângă "Municipal". Doar la 2010 s-a impus o echipă din Reghin.

 

Cea de-a şasea ediţie a turneului de toamnă organizat de FC Interstar, "Sibiu Football Days", a luat sfârşit. Timp de 3 zile, 34 de echipe reprezentând cluburi din 6 judeţe au demonstrat că fotbalul juvenil are reale resurse în România, iar Sibiul nu stă deloc rău la acest capitol. În final, la 2011 şi 2009 au câştigat grupele FC Interstar, iar la 2008, ce a clubului AFC Hermannstadt.

"Am avut parte de 3 zile frumoase de fotbal, în care lacrimile de bucurie, sau de tristeţe, au curs pe obrajii micilor fotbalişti. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, unii ies triumfători, alţii mai puţin, însă toţi au respectul cuvenit pentru munca depusă şi seriozitatea arătată pe teren. Felicitări tuturor copiilor şi antrenorilor participanţi la acest eveniment fotbalistic. Mulţumim Primăriei Sibiu pentru sprijin", a spus Sebastian Baciu, vicepreşedintele Interstar Sibiu, care a remarcat fair-play-ul care a dominat întreg turneul, frumuseţea partidelor, atmosfera de sărbătoare care a pus stăpânire pe terenul din Parcul Sub Arini, precum şi parada echipelor, care a vut loc sâmbătă seara, în centrul oraşului.

 

CATEGORIA 2011

1. FC Interstar Sibiu

2. Kids Tâmpa Braşov

3. Alma Sibiu

4. Şc. Fotbal "Adi Demian" Sibiu

5. AFC Hermannstadt

6. Corona Braşov

7. CSM Reşiţa

8. NNN Făgăraş

9. Infinity Tîrnăveni

10. FC Odorhei

Portarul turneului: Robert Farcaş (Kids Tâmpa Braşov)

Jucătorul turneului: Patrick Căliman (FC Interstar)

Golgeter: Cristian Luca (FC Interstar)

 

CATEGORIA 2010

1. Best Kids Reghin

2. FC Interstar Sibiu

3. Alma Sibiu

4. AFC Hermannstadt

5. Şc. Fotbal Valea Frumoasei Alba

6. Kids Tâmpa Braşov

7. CSM Reşiţa

8. Şc. Fotbal "Adi Demian" Sibiu

Portarul turneului: Stelian Toma (Alma)

Jucătorul turneului: Alexandru Lawson (Best Kids Reghin)

Golgeter: Mario Misan (Best Kids Reghin)

 

CATEGORIA 2009

1. FC Interstar Sibiu

2. Kinder Tg. Mureş

3. CSŞ Şoimii Sibiu

4. CSM Reşiţa

5. Şoimii Tîrnăveni

6. Alma Sibiu

7. Şc. Fotbal "Adi Demian" Sibiu

8. AFC Hermannstadt

Portarul turneului: Victor Bărbat (FC Interstar)

Jucătorul turneului: Raul Moldovan (Kinder Tg. Mureş)

Golgeter: Denys Muntean (FC Interstar)

 

CATEGORIA 2008

1. AFC Hermannstadt

2. FK Miercurea Ciuc

3. FC Interstar Sibiu

4. Kinder Tg. Mureş

5. NNN Făgăraş

6. Alma Sibiu

7. Şc. Fotbal "Adi Demian" Sibiu

8. Corona Braşov

Portarul turneului: Daniel Barabas (Kinder Tg. Mureş)

Jucătorul turneului: Daniel Brugger (FK Miercurea Ciuc)

Golgeter: Andrei Gheorghe (AFC Hermannstadt)

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia