Tribuna
PNL
Conferinţă de presă / CSU Voinţa
Pelici: "Respectăm Vasluiul, dar încercăm să luăm punct sau puncte"
Pelici:
Antrenorul echipei sibiene CSU Voinţa, Alex Pelici, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că FC Vaslui are în componenţă jucători cu o mare valoare individuală, dar că speră într-un rezultat pozitiv.
Alex Pelici, antrenorul Voinţei, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că FC Vaslui este una dintre cele mai bune echipe din ţară, dar şi că jucătorii săi vor face tot posibilul să obţină un rezultat pozitiv sâmbătă. "Acesta este al doilea joc dintr-o serie de meciuri foarte grele, cu echipe din prima parte a clasamentului, un meci foarte greu, împotriva celor de la Vaslui, o echipă foarte bună, cu valori individuale, poate printre primele echipe din ţară, dacă nu chiar prima, şi mă refer la valoarea individuală a jucătorilor. Îi respectăm, aşa cum am respectat toate echipele împotriva cărora am jucat, dar cu siguranţă ne dorim să câştigăm tot ce se poate câştiga din acest joc", a spus Pelici.
Tehnicianul ar putea alinia o formulă de echipă în care să fie incluşi şi Grigore, Beza şi Dîlbea, toţi 3 reveniţi după accidentări. Andrei Zăgrean , în schimb, mai are o etapă de suspendare. "Spre bucuria noastră, sunt jucători care revin după accidentările suferite. Zăgrean este în continuare suspendat, aşa că sperăm ca să fim inspiraţi în alcătuirea echipei şi cei care vor intra să reuşească să scoată punct sau puncte din confruntarea cu Vasluiul", a mai afirmat Pelici.
"Lipsa experienţei majorităţii jucătorilor în prima ligă ne determină să privim meciul cu o oarecare inferioritate, din acest punct de vedere. Dacă vă aduceţi aminte, când am jucat cu Steaua am început meciul mai modest, dar dacă observăm că adversarul ne permite, încercăm să ne ridicăm la înălţimea lui. Săptămâna aceasta, tot despre asta am discutat cu Alex (n.a. Pelici), despre încrederea pe care ar trebui să o avem în noi şi să sperăm că, odată cu meciul cu Vasluiul, să şi punem în aplicare aşa ceva", a afirmat, la rândul său, mijlocaşul Eugen Beza.

Etapa a XXV-a
Astăzi
FCM Tg. Mureş - Gaz metan Mediaş, ora 20.30, Digi Sport 1
Sâmbătă, 7 aprilie
CSU Voinţa Sibiu - FC Vaslui, ora 14.00, Digi Sport 1
Dinamo Bucureşti - Petrolul Ploieşti, ora 19.00, Digi Sport 1
CFR Cluj - Rapid Bucureşti, ora 21.30, Digi Sport 1
Duminică, 8 aprilie
Astra Ploieşti - Pandurii Tg. Jiu, ora 17.00, GSP TV
Ceahlăul Piatra Neamţ - Universitatea Cluj, ora 19.00, Digi Sport 1
Steaua Bucureşti - Sportul studenţesc, ora 21.30, Digi Sport 1
Luni, 9 aprilie
FC Braşov - Concordia Chiajna, ora 19.00, Dolce Sport
CS Mioveni - Oţelul Galaţi, ora 21.30, Digi Sport 1

Clasament
 1. CFR Cluj-Napoca     23     15     5     3     44-16     50 (+14)
 2. Dinamo Bucureşti     24     13     7     4     38-17     46 (+13)
 3. Steaua Bucureşti     24     12     7     5     29-17     43 (+7)
 4. FC Vaslui         23     13     3     7     38-20     42 (+9)
 5. Rapid Bucureşti     24     12     6     6     34-22     42 (+6)
 6. Oţelul Galaţi         24     11     6     7     23-18     39 (+3)
 7. Pandurii Tg. Jiu     24     9     9     6     35-25     36 (+3)
 8. "U" Cluj-Napoca     23     8     10     5     30-23     34 (+1)
 9. FC Braşov         24     8     5     11     23-22     29 (-4)
10. Astra Ploieşti     24     7     8     9     22-26     29 (-7)
11. Ceahlăul P. Neamţ     23     7     8     8     22-30     29 (-4)
12. Gaz metan Mediaş     24     7     7     10     30-35     28 (-11)
13. Sportul studenţesc     24     5     10     9     25-36     25 (-14)
14. CSU Voinţa Sibiu     24     6     7     11     14-27     25 (-11)
15. FCM Tg. Mureş     23     5     9     9     20-26     24 (-12)
16. Petrolul Ploieşti     24     5     7     12     24-33     22 (-14)
17. Concordia Chiajna     23     5     6     12     18-39     21 (-12)
18. CS Mioveni         24     2     6     16     14-49     12 (-24).
Etapa a XXVI-a
Vineri, 13 aprilie
Ceahlăul Piatra Neamţ - FC Braşov, ora 17.00, GSP TV
Petrolul Ploieşti - CFR Cluj, ora 20.30, Digi Sport 1
Sâmbătă, 14 aprilie
Pandurii Tg. Jiu - FCM Tg. Mureş, ora 17.00, Digi Sport 1
Oţelul Galaţi - Steaua Bucureşti, ora 20.00, Digi Sport 1
Duminică, 15 aprilie
FC Vaslui - CS Mioveni, ora 19.00, Digi Sport 1
Rapid Bucureşti - CSU Voinţa Sibiu, ora 21.30, Digi Sport 1
Luni, 16 aprilie
Sportul studenţesc - Astra Ploieşti, ora 16.00, Dolce TV
Universitatea Cluj - Gaz metan Mediaş, ora 19.00, Digi Sport 1
Concordia Chiajna - Dinamo Bucureşti, ora 21.30, Digi Sport 1




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Festivalul Gradinilor Sibiu

Comunicat de presa

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA