Tribuna
Paul, Gilbert şi Mijajlovic au jucat accidentaţi. A lipsit şi căpitanul Popa Calotă
Ovidiu BOICA
821 vizualizari
Paul, Gilbert şi Mijajlovic au jucat accidentaţi. A lipsit şi căpitanul Popa Calotă

Antrenorul lui CSU Atlassib, Dan Fleşeriu, a declarat, în conferinţa de presă de după meciul cu BC Timişoara, câştigat cu 77-67, că trei dintre jucătorii săi au jucat accidentaţi, şi anume Will Paul, Lawrence Gilbert şi Igor Mijajlovic. Mai mult, doi dintre aceştia nu au avut acceptul medicului să intre pe teren. Acestora li se adaugă şi căpitanul echipei, Octavian Popa Calotă, care nici măcar nu s-a dezechipat, tot din cauza unor probleme de ordin medical. "Echipa a jucat slab. Sunt foarte, foarte bucuros că am câştigat. Am avut probleme cu accidentările, dar nu s-a văzut în teren, nici la Paul, nici la Gilbert şi Igor (n.a. Mijajlovic). Toţi trei erau accidentaţi, doi dintre ei chiar fără acceptul medicului să joace. Au suferit mult, dar totuşi au reuşit să aibă, cel puţin în partea a doua, un joc mai bun şi am reuşit să facem şi faza de contraatac. Asta ne lipseşte! Ne lipseşte agresivitatea în apărare şi din cauza aceasta nu putem face contraatacul. Să sperăm că, până săptămâna viitoare, vor reuşi să se repare din punct de vedere fizic şi să facem un joc mai bun. Ştiu şi jucătorii cât de important este pentru Sibiu meciul cu Clujul, ştim cu toţii, sunt convins că ştie şi Clujul", a spus Fleşeriu. 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia