Tribuna
Obiectivul echipajului Sebastian Barbu/Marc Banca la Iaşi: menţinerea pe primul loc al Clasei 11
Ovidiu BOICA
1041 vizualizari
Obiectivul echipajului Sebastian Barbu/Marc Banca la Iaşi: menţinerea pe primul loc al Clasei 11
Înaintea etapei a VI-a din CNRD, Cotnari Rally Iaşi Centenar 2018, Sebastian Barbu este liderul clasamentului general al Clasei 11, cu un avans de 6 puncte faţă de următorul clasat, Bogdan Năstase. Obiectivul pilotului sibian pentru raliul de la Iaşi este acela de a-şi consolida această poziție.

 

După trei victorii consecutive în Campionatul Naţional de Raliuri "Dunlop", echipajul format din pilotul sibian Sebastian Barbu și Marc Banca se află pe prima pozție în clasamentul general al Clasei 11 cu 75 de puncte. Cei doi sunt pregătiți să se lupte pentru puncte și pe macadamul de la Iași în speranţa că îşi vor mări avansul faţă de următorii doi clasaţi, Bogdan Năstase (69 puncte) şi Adi Iliescu (65).

“Diferența în clasament nu este una foarte mare, așa că trebuie să fim foarte atenți în continuare. Obiectivul nostru este să obținem un rezultat cât mai bun la Clasa 11, dar și în clasamentul general Open. Vom avea o abordare tactică și ne vom stabili ritmul în funcție de ceea ce se întâmplă pe probele speciale”, a spus Sebastian Barbu, înaintea etapei de la Iași.

Astăzi, în prima zi din raliului, sunt programate patru probe speciale, la care se adaugă "superspeciala" din centrul orașului.

“În total sunt aproape 80 de kilometri de probă specială. Am făcut teste înaintea acestei etape și sunt mulțumit de comportamentul mașinii. Îmi place etapa de la Iași așa că sunt încrezător că putem obține un rezultat bun”, a adăugat pilotul sibian.

Sâmbătă, 8 septembrie, sunt programate celelalte 5 "speciale", raliul având o lungime de 132,15 km. “Aș vrea să mulțumesc partenerilor noștri, echipei tehnice și familiei pentru eforturile depuse ca noi să ne îndeplinim visurile”, a mai spus Sebastian Barbu.

Echipajul Sebastian Barbu/Marc Banca este susținut în acest sezon de Jifa SRL, Sherco Enduro Tours, vinurile Gorgandin, Aerotravel, Celot Logistics&Transport, Millers Oils prin MotorOil și TTH Motorsport.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA