HC Sibiu - HCM Sighișoara / ”Urșii” primesc vizita liderului. Astăzi, de la ora 17:00
HC Sibiu joacă astăzi, de la ora 17:00, în Sala ”Transilvania”, cel de-al treilea meci consecutiv pe teren propriu. ”Urșii” primesc vizita liderului Seriei D, HCM Sighișoara, în etapa a VII-a a Diviziei A.
Handbaliștii sibieni vor juca cea de-a treia partidă la rând în fața propriilor suporteri. După meciurile jucate în Sala Transilvania, cu CSM Oradea și AHC Potaissa Turda, pentru sibieni urmează confruntarea cu HCM Sighișoara, care va începe la ora 17:00.
Matei Damian nu va putea conta pe unul dintre jucătorii săi de bază, Radu David, iar Răzvan Briotă e incert.
”Ne așteaptă un joc deosebit de greu în fața celor de la HCM Sighișoara. Atât prin prisma faptului că e echipa de pe locul 1, cu un lot complet și echilibrat valoric, cât și din cauza faptului că la noi nu va juca Radu David, unul din jucătorii noștri de bază, întrucât a suferit o accidentare la spate în ultimul joc. De asemenea, avem probleme cu Răzvan Briotă, care tot din motive de sănătate e incert pentru jocul de luni (n.a. astăzi). E clar că, în condițiile acestea, o să avem un joc foarte dificil, dar o să încercăm să ne depășim posibilitățile actuale pentru a scoate maximum din acest meci”, a declarat președintele HC Sibiu, Matei Damian.
În perioada 16 – 21 decembrie, Liceul Tehnologic Mîrşa va găzdui
ediţia 2019 a competiţiei de şah pentru amatori „Cupa...
În perioada 16 – 21 decembrie, Liceul Tehnologic Mîrşa va găzdui
ediţia 2019 a competiţiei de şah pentru amatori „Cupa...
Sportivii pregătiţi de prof. Andreea Ionaş au urcat din nou pe podium la ultimul turneu din acest an, care a...
Sportivii pregătiţi de prof. Andreea Ionaş au urcat din nou pe podium la ultimul turneu din acest an, care a...
Echipa sibiană a fost atât de aproape de a obține prima victorie în deplasare, în actualul sezon. Petrișor Petrescu a...
Echipa sibiană a fost atât de aproape de a obține prima victorie în deplasare, în actualul sezon. Petrișor Petrescu a...
Echipa din Mediaş a câştigat chinuit cu ultima clasată. Sergiu Buş a marcat pe final golul de 3 puncte, dar...
Echipa din Mediaş a câştigat chinuit cu ultima clasată. Sergiu Buş a marcat pe final golul de 3 puncte, dar...
Echipa sibiană a terminat la egalitate primul joc disputat pe arena din Parcul Sub Arini în actualul sezon. Pe "Municipal",...
Echipa sibiană a terminat la egalitate primul joc disputat pe arena din Parcul Sub Arini în actualul sezon. Pe "Municipal",...
Tehnicianul Mirel Rădoi este noul selecţioner al primei reprezentative a României, a anunţat FRF, astăzi, într-o conferinţă de presă. Rădoi...
Tehnicianul Mirel Rădoi este noul selecţioner al primei reprezentative a României, a anunţat FRF, astăzi, într-o conferinţă de presă. Rădoi...