Tribuna
brukenthal museum
(FOTO) Revenirea pe ”Municipal” se amână! FC Hermannstadt - FCSB se joacă tot la Tg. Mureş. Mureşan: "După acest meci ne întoarcem acasă!" Noutăți despre nocturnă!
Ovidiu BOICA
5596 vizualizari
(FOTO) Revenirea pe ”Municipal” se amână! FC Hermannstadt - FCSB se joacă tot la Tg. Mureş. Mureşan:
În urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, preşedintele echipei sibiene, Iuliu Mureşan, trăgea speranţe că "alb-roşii" se vor întoarce pe "Municipal" odată cu meciul cu FCSB, vicecampioana en-titre, din prima etapă a returului sezonului regulat. Cum lucrările la suprafaţa de joc a arenei din Parcul Sub Arini nu sunt gata şi nici nu vor fi terminate în timp util, FC Hermannstadt va juca tot pe "Trans-Sil", cu "roş-albaştrii". "Va fi ultimul meci la Tg. Mureş", promite Mureşan, care a adăugat că, în paralel, vor fi demarate lucrările pentru instalaţia de nocturnă.

 

Cu toţii am sperat ca meciul cu FCSB, programat pe 26 octombrie, de la ora 20:30, primul din returul sezonului regulat, să îl dispute sibienii în faţa propriilor suporteri, pe "Municipal". Până şi preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, afirma, în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, că este posibil ca acest joc să se dispute pe arena din Parcul Sub Arini, cu aproape 5.000 de fani în tribună.

Lucrările demarate pe 13 august, în urmă cu fix două luni, au beneficiat şi de clemenţa vremii, timpul ţinând cu fotbalul în această toamnă, însă - cu mai puţin de două săptămâni înainte de jocul cu FCSB nu sunt finalizate, astfel că jucătorii lui Eugen Neagoe vor juca tot la Tg. Mureş partida din prima etapă a returului. În momentul de faţă, pe două treimi din suprafaţa de joc au fost intinse firele instalaţiei de încălzire a gazonului, după care, peste ele va fi aşternut un strat de nisip gros de aproximativ 15 centimetri, iar deasupra, gazonul.

Iuliu Mureşan, oficialul "alb-roşilor", a dezvăluit, în exclusivitate pentru Tribuna Sporturilor, că sunt şanse mari ca următorul meci de acasă al sibienilor, după cel cu FCSB, să se desfăşoare pe "Municipal". La începutul lunii noiembrie, FC Hermannstadt va primi vizita Viitorului.

"Până la meciul cu FCSB, probabil că nu va fi gata gazonul, dar după aceea, da. Acum se pune încălzirea, apoi nişte nisip. Este vorba de un strat de 15 centimetri. După aceea, urmează gazonul. Vine un gazon gros, de 4 centimetri, din Austria, iar pe acela poţi juca după numai două sau trei zile", a afirmat Mureşan.

Până una-alta, arena din Parcul Sub Arini nu prea are un aspect care să ne bucure. Pe marginea terenului, mormane de gunoaie şi de resturi de materiale ne fac cu ochiul la tot pasul, iar în două locuri pista de tartan e... întreruptă de poteci pe care trec utilajele, asftel că atleţii care se pregătesc în aceste zile în probele de alergare au parte şi de... obstacole veritabile.

Rulourile de gazon care au fost îndepărtate în august, frumos rulate şi grupate în pachete de aproximativ un metru pe un metru, zac şi acum la umbra vechii tabele electronice, neplăcut ochilor trecătorilor de pe stada Octavian Goga. Dacă tot nu mai sunt de folos, nu înţelegem de ce n-au fost luate deja de-aici...

 

Şi o veste bună: încep lucrările la nocturnă!

 

Preşedintele Iuliu Mureşan ne-a dat o veste bună, după ce ne-a povestit despre stadiul lucrărilor la gazon: "Au venit deja primele camioane cu schele pentru stâlpii instalaţiei de iluminat".

Mai concret! Pe marginea terenului, în cele patru colţuri, vor fi montaţi tot atâţia stâlpi care vor găzdui miile de lucşi. După cum bine se ştie, niciun stadion din Liga 1 nu primeşte omologarea din partea LPF-ului dacă nu are instalaţii de încălzire , de irigare şi de drenaj în gazon, precum şi nocturnă.

 






comentarii
2 comentarii

cine dreac va mai crede?aminari,aminari,aminari
echipa e buna,suporterii excelenti,nu-i mai purtati pe la mures,vilcea,etc
terminati tzigania!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
adi 3
14.10.2019 16:15
Mai adi 3, dar tu ai cea mai vaga banuiala la ce ai adaugat comentariul?!? In primul rand, pe cine zici tu ca nu-i mai crezi, pe cei din redactia Tribuna, pe cei de la club, pe cei din Primarie, ai habar cine se ocupa de treaba asta? Apoi, cand pana mea a fost purtata echipa pe la Valcea (sau te apasa dorul de casa)?!?
Eu, sibianul
17.10.2019 10:13
Din aceeasi categorie
sevis



classic junior

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia