logo
(FOTO) FC Hermannstadt, victorie cu o fostă campioană a României
Ovidiu BOICA
1207 vizualizari
(FOTO) FC Hermannstadt, victorie cu o fostă campioană a României
Fotbaliștii sibieni s-au impus, astăzi, cu scorul de 3-1 în fața celor de la FC Ripensia Timișoara. Bănățenii au în palmares patru titluri de campioană națională obținute în anii '30. Cele două echipe se întâlnesc din nou miercuri, 19 iulie, în localitatea de pe malurile Begăi.

 

FC Hermannstadt a obținut a patra victorie în amicalele disputate în această vară. Echipa pregătită de Alex Pelici, Eugen Beza, Jan Gavrilă și Florin Berța s-a impus cu scorul de 3-1 în fața unei alte formații nou-promovate în Liga a II-a, FC Ripensia, la capătul unui meci disputat pe dreptunghiul verde, bine îngrijit, al Stadionului ”Obor”.
Mijlocaşul Radu Necşulescu a deschis scorul cu un şut din marginea careului mare. Adrian
Cîrstean a majorat diferenţa din centrarea lui Bogdan Rusu, iar Radu Crişan a făcut 3-0 imediat după pauză. Ripensia a redus din diferenţă în finalul meciului, prin Andrei Dumiter.
Pentru FC Hermannstadt au evoluat următorii jucători: Cătălin Căbuz - Daniel Tătar (Alexandru Străulea), Radu Crişan (Cătălin Pîrvulescu), Ionuţ Stoica (Robert Bratu), Claudiu Pamfile - Lucian Dumitriu (Bogdan Piko), Radu Necşulescu - Alexandru Neacşa (Sabin Lupu), Bogdan Rusu, George Monea - Adrian Cîrstean (Ştefan Blănaru).
De cealaltă parte, antrenorul Remus Steop a folosit dou formule de echipă diferite. În prima repriză au evoluat V. Ignat - Ad. Popa, Hecsko, Vlădia, Oct. Popescu, Ad. Ungureanu, Mânecan, Zaluschi, C. Toma, Matiș, Ndiaye Mediop. După pauză au intrat I. Rădulescu - L. Luca, Horcea, Apro, Ov. Semeniuc, M. Semeniuc, Bobină, Dumiter, Golda, Fl. Nanu.

  • ”Venim după perioada de acumulări fizice din cantonamentul de la Săcele. În această  perioadă încercăm să cristalizăm o formulă de echipă. Mai avem programate trei jocuri de verificare până la debutul campionatului. În mare parte sunt mulţumit de modul în care se prezintă echipa”, a declarat antrenorul principal al echipei FC Hermannstadt, Alexandru Pelici.

Cele două echipe se vor întâlni din nou miercuri, 19 iulie, de la ora 11:00, la Timişoara.
Ripensia Timișoara a fost înființată în 1928 și a cucerit titlul de campioana României în anii 1933, 1935, 1936 și 1937. Totodată, gruparea din Banat a câștigat în două rânduri Cupa României (1934, 1936). În 1948, clubul din Timișoara a dispărut de pe firmamentul fotbalului românesc. Ripensia a fost afiliată din nou la Federația Română de Fotbal în 2012, evoluând pentru prima dată în Liga a VI-a Timișoara. În această vară, formația timișoreană a promovat în Liga a II-a.
 

 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

FMCT

FMCT

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan