logo
spartan
Concurenţii la Triada MTB Avrig au pedalat până la poalele vârfului Suru
Dan FRÂNCU
1219 vizualizari
Concurenţii la Triada MTB Avrig au pedalat până la poalele vârfului Suru
În zilele sfârşitului de săptămână ce a trecut, Avrigul a fost capitala naţională a mountain bike-ului. Pentru al cincelea an consecutiv, aici s-a dat startul în una dintre cele mai importante competiţii de profil organizate la noi în ţară.

Triada MTB Avrig, prima etapă din Triada MTB 2019, a mobilizat în weekend cei mai pasionați rideri din România. Printre ei și 120 de copii sub 14 ani, care promit să o ia pe urmele campionilor de la noi din țară. Din păcate, din cauza prognozelor meteo pesimiste, numărul participanților adulţi a fost ceva mai mic față de ediția precedent. Totuşi, la competiţie au fost prezenţi peste 200 de ciclişti şi până la urmă, condiţiile meteorologice s-au dovedit numai bune de pedalat, traseele prezentându-se în condiții optime. În ziua de sâmbătă, acțiunea s-a concentrat în grădina Palatului Brukenthal Avrig, gazda evenimentului, și pe străzile orașului Avrig. Copii au luat startul în cursul dimineții, în etapa 1 a Cupei Naționale de Mountain Bike. Cei mai bine clasaţi din fiecare categorie au fost următorii: 5 – 6 ani (FETE) - Elena Francesca Ilincă, (BĂIEŢI) – 1. Filip Son, 2. Octavian Ioan Dragomir, 3. Tudor Andrei Pârvulescu; 7 – 8 ani (FETE) – 1. Zaira Vintilă, 2. Maria Teodora Diaconu, 3. Ema Rus, (BĂIEŢI) – 1. Tudor Alexandru Vlad, 2. Sebastian Cuşnir, 3. Damian Bodareu; 9 – 10 ani (FETE) – 1. Raluca Aanei, 2. Daria Maria Barbatei, (BĂIEŢI) – 1. Tudor Frăţilă, 2. Adrian Nechifor, 3. Alex Boncilă; 11 – 12 ani (FETE) – 1. Iana Alesia Balteş, 2. Silvia Posea, 3. Irina Precup, (BĂIEŢI) – 1. Luca Bodareu, 2. Mihai Brînză, 3. Ştefan Tănăsie; 13 – 14 ani (FETE) – 1. Anastasia Tibuh, 2. Mara Maria Grec, (BĂIEŢI) – 1. Elias George Hozat, 2. Akos Farkas, 3. David Veştemean. Tot sâmbătă, dar pe un traseu ceva mai dificil și mult mai spectaculos, au concurat și cei mari, într-o competiție format XCO (Cross Country Olimpic). Cea mai așteptată cursă a fost cea a sportivilor Elite, unde primul a terminat Ede Molnar (Dimano BikeXpert Racing Teram), urmat de Roberto Burța (Scott Faresin Team), și Attila Malnasi (Carcover Racing Team). Dintre sportivii înscrişi la Amatori, cei mai buni au fost următorii: FEMININ – Alexandra Vulpe, MASCULIN (Master 1) – 1. Răzvan Jugănaru, 2. Daniel Marius Roşioru, 3. Elisei Miron, (19 – 29 ani) – 1. Adrian Mărăşescu, 2. Georgian Grec, 3. Constantin Dumitrana. “Duminică, participanții au avut de ales între două trasee, unul de 43 și altul de 79 de km, amenajate în jurul orașului Avrig, cu punctul culminat ceva mai jos de cabana Suru din Munții Făgăraș. Traseele au primit, din partea tuturor participanților, nota maximă. În acest sens organizatorii, au făcut eforturi susținute în ultima perioadă pentru a curăța și marca aceste trasee și a le face cât mai sigure pentru cei care le parcurg. Majoritatea celor prezenți vor reveni, cu siguranță, anul viitor, dacă nu chiar mai repede. Competiția de maraton, traseul de 79 de km, de duminică a avut un podium în întregime Carcover Racing Team, cu Raul Sânza pe locul 1, Attila Malnasi al doilea și Bogdan Duca al 3-lea. Al 4-lea a fost Lucian Logigan de la Scott Faresin Team iar pe 5 a sosit Cristian Stan de la NoMad Merida CST. Această cursă a contat și ca primă etapă a Cupei Naționale de XCM (Cross Country Maraton)”, ne-au informat organizatorii. La categoria Master 1, primii clasaţi au fost următorii: 1. Florin Mureşan, 2. Iosif Ureche, 3. Eugen Mocanu, iar la categoria Master2, 1. Romulus Veştemean, 2. Răzvan Preda, 3. Cristian Jidovu. Primii trei sportivi clasaţi la categoria 19 – 29 ani: 1. Constantin Dumitrana, 2. Ciprian Comişan, 3. George Sergiu Bălăucă. La Feminin, cele mai bune clasări au fost următoarele: Salome Bondor (Elite), Cora Balteş şi Roxana Rîmniceanu (Master 2), Alexandra Vulpe şi Tatiana Cotigă (Master 1). Pe traseul scurt cel mai rapid a fost un sportiv junior, Răzvan Grec de la clubul Măgura Cisnădie. Acesta a fost urmat de Adrian Mărăşescu (19 – 29 ani) şi Corneliu Gavrilovici (Master 1). Pe categorii, cel mai bine clasaţi au fost următorii: Juniori – 1. Răzvan Grec, 2. Rareş Alecu, 3. Gabriel Silaghi; 19 – 29 ani – 1. Adrian Mărăşescu, 2. Alexandru Bican, 3. Mihai Groza; Master 1 – 1. Corneliu Gavrilovici, 2. Elisei Miron, 3. Ruben Rus; Master 2 – 1. Augustin Vlaic, 2. Radu Cordoşan, 3. Alexandru Vasiliu; Master 3 – 1. Pascal Cassecuelle, 2. Gheorghe Moisiuc, 3. Petru Mihai Suciu; Cadeţi – 1. Andrei Mîndrescu, 2. Vlad Mihai Braşoveanu. La FEMININ, cele mai bune sportive au fost următoarele: Master 2 – 1. Emese Fodor, 2. Simona Pop, 3. Gabriela Berecki; Junioare – 1. Bartok Zsanett, 2. Natalia Mănescu; Master 1 – 1. Raluca Catana, 2. Monica Manicuţă, 3. Andreea Brustan; 19 – 29 ani – 1. Alexandra Aonofriesei, 2. Andreea Poiană. “Competiția a fost organizată de Scott Faresin Team cu sprijinul Primăriei Orașului Avrig,sub egida Federației Române de Ciclism și sponsorizată de ZuzuFit, TIEMME, FARESIN, URGO, SCOTT, OPTcycling, MAPEI, BOSCH, SANTAL, POWER BAR, POLAR, AVstore.ro, SHIMANO, KENDA, ACTION SPORT. Parteneri media: Kiss FM, Tribuna, Sibiu 100%, Zile și Nopți, ciclism.ro, freerider.ro, dirtbike.ro. O contribuție importantă la buna desfășurare a evenimentului au avut Poliția Orașului Avrig, Poliția Locală Avrig, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, Ocolul Silvic Avrig, Ocolul Silvic Izvorul Florii și Serviciul Public Salvamont Sibiu. În continuare, Triada MTB 2019 propune încă două evenimente și anume: 27 - 28 iulie - Triada MTB Păltiniș și 28 - 29 septembrie - Triada MTB BikeRomania la Porumbacu de Sus”, au mai menţionat organizatorii concursului.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

artmania

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia