23 martie 2010 21:14
172 vizualizari
A-
A+
Fundaşul român al echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost convocat de antrenorul Jose Mourinho în lotul pentru meciul cu Livorno, programat astăzi, în Serie A, după două luni şi jumătate de la operaţia la cap suferită după o accidentare produsă într-un meci de campionat. Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu formaţia Chievo, disputat pe 6 ianuarie, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă şi a fost înlocuit de Marco Materazzi, românul fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Verona. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale reuşite, ce a durat aproximativ două ore, pentru îndepărtarea unui hematom şi pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă. După numai 40 de zile de la operaţie, Chivu şi-a reluat antrenamentele la Inter şi s-a antrenat o perioadă cu o cască de protecţie. Săptămâna trecută, fundaşul român a trecut cu bine de controlul neurologic efectuat la o clinică din Milano, el primind acceptul medicilor pentru a-şi relua activitatea..