Tribuna
brukenthal museum
Campionul en-titre, Simone Tempestini, Marişca şi Porcişteanu au confirmat participarea la Raliul Sibiului
Campionul en-titre, Simone Tempestini, Marişca şi Porcişteanu au confirmat participarea la Raliul Sibiului
Raliul Sibiului se desfășoară în perioada 25-27 iulie și contează ca a cincea etapă a Campionatului Național de Raliuri ”Dunlop”, Campionatului Național Rally2 ”Dunlop” și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice ”Dunlop”.

 

Organizat pentru al patrulea an consecutiv de Clubul Sportiv ”Aria pentru Sport” în colaborare cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, Raliul Sibiului se desfășoară pe durata a 3 zile pe drumurile de asfalt din județul Sibiu. Competiția va avea la start cele mai importante nume din raliurile din România, campionul en-titre ,Simone Tempestini, celebrul Valentin Porcișteanu sau învingătorul din 2018, Bogdan Marișca, anunțând deja că vor ”alerga” pe probele speciale din județul Sibiu.
Raliul Sibiului debutează miercuri, 24 iulie, cu prima zi de recunoaşteri a traseului de concurs, care vor continua joi. Echipajele participante vor descoperi noutățile pe care organizatorii le-au pregătit în acest an, ca mai apoi acțiunea să se mute în Piața Mică din oraș pentru startul festiv. Joi, începând cu ora 20:00, mașinile de concurs și echipajele care vor lua startul în a cincea etapă de raliuri din 2019 se vor afla în centrul Sibiului pentru o sesiune de autografe, prezentarea oficială și startul festiv, acțiune care va avea loc în aplauzele fanilor sibieni.
Ziua de vineri debutează cu testele oficiale ale competiției, care sunt programate pe drumul dintre Șeica Mare și Șeica Mică în intervalul orar 9:00 - 13:30, ca mai apoi prima mașină de concurs să plece din parcul de service amplasat în Târgul de Mașini Obor la ora 15:30. Concurenții vor avea de parcurs aproximativ 125 de kilometri contra-cronometru pe 15 secțiuni de drum numite probe speciale pe durata celor două zile de concurs.

Vineri, echipajele vor avea de parcurs 4 probe speciale în apropiere de Sibiu, cu un total de aproape 40 de kilometri cronometrați:
PS1 ”Poplaca” - start la 16:03, lungime 7.9 km – între localitățile Rășinari și Orlat
PS2 ”Călugăru” - start la 16:24, lungime 11.55 km – între localitățile Gura Râului și Păltiniș
PS3 ”Păltiniș” - start la 18:47, lungime 11,55 kilometri – între localitățile Păltiniș și Gura Râului (parcurgerea PS2 în sens invers)
PS4 ”Poplaca 2” - start la 19:10, lungime 7.9 km – între localitățile Orlat și Rășinari (parcurgerea PS1 în sens invers).

Sâmbătă, concurenții din CNRD și CNRVID au programate 11 probe speciale în lungime de 85 de kilometri, în timp ce echipajele din Rally2 vor parcurge doar 33 de kilometri de traseu de concurs pe 5 speciale (PS9, PS10, PS11, PS12 și "superspeciala")
PS5 ”Boz 1” - start la 9:12, lungime 10,10 km – între localitățile Cunța și Doștat
PS6 ”Doștat 1” - start la 9:29, lungime 5,70 km – între localitățile Doștat și Presaca
PS7 ”Presaca” - start la 9:42, lungime 8,20 km – între localitățile Presaca și Gusu
PS8 ”Dobârca 1” - start la 10:20, lungime 7.15 km – între localitățile Dobârca și Poiana Sibiului
PS9 ”Boz 2” - start la 12:40, lungime 10,10 km – între localitățile Cunța și Doștat
PS10 ”Doștat 2” - start la 12:57, lungime 5,70 km – între localitățile Doștat și Presaca
PS11 ”Presaca 2” - start la 13:10, lungime 8,20 km – între localitățile Presaca și Gusu
PS12 ”Dobârca 2” - start la 13:48, lungime 7,15 km – între localitățile Dobârca și Poiana Sibiului
PS13 ”Curmătură” - start la 15:58, lungime 11,00 km – între localitățile Rășinari și Păltiniș
PS14 ”Păltiniș POWER STAGE” - start la 17:50, lungime 10,40 km – între localitățile Păltiniș și Rășinari (parcurgerea PS12 în sens invers)
PS15 ”SUPERSPECIALA” – 2 kilometri de spectacol în Sibiu, în zona Piața Aurel Vlaicu - Calea Dumbrăvii - Bulevardul Mihai Viteazu. Rally2 va lua startul la 17:25, în timp ce concurenții din CNR și CNRVI vor porni la ora 18:25

Pe lângă startul festiv din Piața Mică de joi, cel mai așteptat moment de către fani la Raliului Sibiului este superspeciala de sâmbătă după-masa, care va debuta la ora 17:25 sub ochii curioșilor pe un circuit stradal spectaculos. Organizatorii au pregătit un traseu diversificat, cu șicane și întoarceri în zona Sălii Sporturilor ”Transilvania”, a Pieței Aurel Vlaicu, pe Bulevardul Mihai Viteazu și pe Calea Dumbrăvii, unde spectacolul va fi garantat de zecile de echipaje care vor lua startul.
Pentru ca show-ul să fie complet, după ce toate echipajele care iau startul în raliu vor încheia "superspeciala", organizatorii au pregătit un show de drift marca Istvan Szabo, pilotul din Tg. Mureș fiind cunoscut pentru spectacolul pe care-l face. Raliul Sibiului se va încheia, desigur, cu festivitatea de premiere, care va avea loc sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 21:30, la Sala ”Transilvania”, acolo unde cele mai bune trei echipaje din fiecare clasament vor fi premiate în aplauzele prietenilor și fanilor.

Înscrierile pentru Raliul Sibiului se închid vineri, 19 iulie, la ora 20:00, când numele zecilor de echipaje care se vor afla la start vor fi cunoscute. Organizatorii așteaptă până la 90 de concurenți în cele trei campionate care-și vor desfășura a cincea etapă la Sibiu, cea mai importantă competiție automobilistică a județului.
 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia