L-am lăsat aşa, misterios, aflasem deja că e un „ceva” din Primul Război Mondial, dar îl asociam cu victoria asupra românilor în Bătălia Sibiului de la 1916. Aceasta până la o întâlnire cu colecţionarul Horia Tipuriţă care (pe atunci încă în viaţă fiind) mi-a oferit şansa de a vedea o parte din colecţia sa de cărţi poştale de epocă, şi super-şansa de a le publica în paginile Tribunei pe cele ce le consideram interesante. Astfel, misterul a fost dezlegat. Graţie unui „pliant”, cum s-ar spune acum, de promovare a campaniei de strângere de fonduri pentru răniţii de pe fronturile anilor 1914-1915. Ceea ce numeam „pliant” era un „bilet comemorativ” - „Widmungskarte”, tipărit în tipografia lui Krafft şi aparţinea donatorului cu nr. 1124 (10 coroane) J v. Hannenheim. Aici aveam toate datele:
„Ostaşul de fier din Sibiu are menirea de a promova acţiunea de ajutorare a invalizilor din război îndeosebi lipsiţi şi a servi drept monument durabil al timpurilor grele şi mari din războiul mondial. Ridicarea lui a fost realizată de directorul domenial Hugo Lüdeke. Spada a donat-o maestrul faur Iosif Datki jun.; căsulia, în care se vor bate cuiele, fabricantul Ioan Gromer; armele de pe scut lăcătarul Frederic W. Löw; lemnul de teiu pentru figură fabricantul Emil Petruţiu. De la trupele corpului de armată 12 au rămas ca colectă încă înainte de baterea cuielor peste 10.000 C. Proiectul statuiei e opera arhitectului Iosif baron Bedeus”
S-a editat şi o carte poştală cu personajul în cauză, în care mai apare un bărbat în uniformă austro-ungară surprins într-o atitudine regizată exact în timp ce bătea una din plăcuţele de metal cu iniţialele unui donator. Omul de fier avea deja un nume „oficial” şi în trei variante: „Hermannstädter Wehrmann im Eisen” pentru germani, „Nagysyebeni Vasvitéz” în maghiară şi „Ostaş sibiian în fier” pe româneşte.
„Wehrmann im Eisen” - de fapt o modă de război
Ostaşul de fier sibian nu este un unicat. Nici măcar iniţiativa umanitar-militară ce a fost „cauza” apariţiei sale. Pagina web www.fotos-geschichten.at trece în revistă întreaga campanie, făcută la nivel de Puteri Centrale, de ajutorare a răniţilor Marelui Război, via donaţii, bătut de cuie şi realizare de opere monumentale.
De acolo aflăm că ideea "Wehrmann im Eisen" a avut ca punct de pornire Viena, unde a apărut "Stock im Eisen" în "Stock-im-Eisen-Platz", apoi s-a răspândit rapid în Austria-Ungara şi în Germania. Campania consta ca, pe baza donaţiilor sau a muncii voluntare a comunităţilor şi a organizaţiilor caritabile să fie realizate ”opere de artă”, în general din lemn, cu tematică marţială – cavaleri, soldaţi, chiar mareşali-eroi ca von Hindenburg, sau simboluri naţionale sau regionale (blazoane, cruci de fier, coloane, etc, realizate de artişti cunoscuţi. Prin plata unei minime contribuţii, cetăţenii aveau „privilegiul” de a bate un cui în aceste reprezentări eroice, primind în schimb şi o dovadă a donaţiei lor, ca de exemplu, certificat de donator.
Ideea a fost plină de succes în perioada războiului, mai ales pentru cei care nu participau activ la campania militară, care, astfel, se puteau mândri că au adus o contribuţie vizibilă la efortul de război al naţiunii. Reversul medaliei era că cei care NU participau la aceste campanii erau automat marginalizaţi de societate ca fiind lipsiţi de patriotism. La finele Primului Război Mondial, majoritatea acestor opere umanitare de artă au fost desfiinţate sau mutate.