Tribuna
brukenthal museum
Un secol de la războiul de apărare al Marii Uniri
Un secol de la războiul de apărare al Marii Uniri
Regele Ferdinand cu toată conducerea militară şi civilă a României au rămas la Iaşi până la 24 Decembrie 1918, când a fost posibil să se întoarcă în siguranţă cu trenul la Bucureşti. După 12 noiembrie 1918 s-a început mobilizarea armatei române în partea de nord a Moldovei, rămasă neocupată de nemţi şi în Basarabia, singurele teritorii româneşti care la momentul respectiv mai erau sub autoritate regală.

Menţionez că Basarabia a fost smulsă Moldovei de Rusia Ţaristă în 1812 şi a fost retrocedată României, după 106 ani de către Puterile Cen­trale prin Pacea de la Buftea, semnată la 7 mai 1918. Germania şi Austro-Ungaria au recunoscut unirea cu Regatul României a terito­riului dintre Prut şi Nistru, unire semnată la Chişinău pe 28 martie 1918.

După Crăciun a început mobilizarea armatei regale şi în celelalte teritorii ale vechiu­lui Regat. Numai că după pacea de la Buftea încheiată cu nemţii la 7 mai 1918, ar­mata regală a fost desfiinţată şi din ea au mai rămas doar, două regimente de poliţie, iar tot armamentul de infanterie, artilerie şi muniţia au fost confiscate de armata ger­mană de ocupaţie şi expe­diate în Germania. Reînar­marea  armatei regale româ­ne pe parcursul a 5 luni de zile, au făcut-o trupele fran­ceze venite peste Dunăre de la Salonic după 9 noiem-
brie 1918.

Până la 20 noiembrie 1918 Regele Ferdinand  a reuşit să concentreze  la Iaşi şi Piatra Neamţ o parte din voluntarii ardeleni, constituind primele două divizii de infanterie şi imediat la cererea Consiliului Naţional Român Central de la Arad, le-a trimis peste munţi în Ardeal. Avangarda Diviziei 7 comandată de Traian Moşoiu a trecut munţii cu 900 de luptători, în 28 noiembrie pe Bistricioara în Valea Mureşului Superior şi a înaintat prin Borsec, Topliţa, Reghin, şi au înaintat spre apus întrând şi în Valea Jiului unde au lichidat din faşă o aşa-zisă republică maghiară şi au eliberat Clujul la 24 decem­brie 1918. Comisia interaliată de la Viena a cerut trupelor maghiare din Ardeal să se retragă din estul şi sudul Transilvaniei din faţa trupelor române până dincolo de linia Arad, Salonta, Oradea, Carei, Satu Mare, dar ungurii în baza Armistiţiului de la Belgrad din 13 noiembrie 1918, semnat cu Antanta prin generalul francez Franchet d Esperay au refuzat retragerea şi au comis multe atrocităţi împo­triva românilor în Ardealul de Nord şi în localităţile româ­neşti dintre Apuseni şi Tisa. Menţionez că la tratativele de la Belgrad, românii nu au fost primiţi şi nici măcar consultaţi pentru că au încheiat cu
Pu­terile Centrale pacea separată de la Buftea.

Pe 13 noiembrie 1918 la Belgrad, Antanta a încheiat pacea separată cu Ungaria deşi aceasta până pe 16 noiembrie 1918 a fost încă parte a imperiului, consi­derând că Regatul României a trădat Antanta, pentru că a încheiat pacea separată de la Buftea cu Puterile Centrale şi a recunoscut Ardealul de Nord, ca fiind al Ungariei.

În urma a numeroase ciocniri între armata ungară cu gardele naţionale române şi armata regală, de la 1 la 22 ianuarie 1919 , s-a acceptat de ambele tabere: unguri şi români, linia de demarcaţie revizuită de Comisia Intera­lată de la Viena care pornea de la Tisa, respectiv Trebuşa, Sighet, Cicârlău pe Someş, apoi pe creasta Apusenilor  de la Ciucea, Găina şi cobora la Zam în Valea Mureşului. Tre­buie spus că trupele ma­ghiare care s-au retras din Ardeal la cererea aliaţilor noştri, peste creasta Apuse­nilor depăşeau 45 000 de combatanţi, iar în faţa lor au stat cei 18 000 de combatanţi ai gărzilor naţionale din Ardeal, şi 4 divizii regale, divizii numai cu numele, deoarece aveau efective mai mici decât Regimentele 89 de la Braşov şi 90 Infanterie de la Sibiu. Divizia 7 Infanterie avea 4966 combatanţi, D 6 infanterie avea 3723 combatanţi, D 1 vânători cu 3191 combatanţi şi D 2 vânători cu 2276 combatanţi, total în cele 4 divizii regale aveau 14 156 combatanţi, adică de-abia cât o singură divizie ardeleană. Divizia XVIII de la Sibiu, care avea singură 14 212 comba­tanţi. Diviziile 6 şi 7 aveau trupa formată numai din vo­luntari ardeleni. Sub protecţia Antantei, cele 4 divizii venite din Regat au păzit Ardealul pe linia de apărare a Apusenilor, de la Tisa la Mureş, respectiv de la Sighetu Marmaţiei la Zam. În aprilie 1919 odată cu intrarea trupelor ardelene ca rezerve pe această linie de apărare s-a făcut reorgani­zarea trupelor sub comanda generalului Traian Moşoiu, în Grupul de Nord de la Tisa la Crişul Alb şi Grupul de Sud de la Crişul Alb la Mureş. Această grupare de forţe ce a angajat peste 48 000 de combatanţi români a luptat până la Tisa.

Al doilea guvern al Tran­silvaniei independente, Con­siliul Dirigent de la Sibiu
2 decembrie 1918- 4 aprilie 1920 şi-a organizat armata proprie în perioada ianuarie-iunie 1919, respectiv Corpul 6 Armată de la Cluj cu Divizia 16 de la Bistriţa; Divizia 17 de la Oradea; Divizia 20 de Târgu Mureş şi Corpul 7 Armată de la Sibiu cu Divizia 18 la Sibiu; Divizia 19 la Braşov şi Divizia 21 la Deva şi apoi la Arad. Consiliul Dirigent a cumpărat, după cum scrie în ziarul oficial Patria, de la populaţia din toată Transilvania şi de la soldaţii întorşi de pe front cu valută austriacă: uniforme militare austriece noi sau uzate, baionete, puşti, mitra­liere, tunuri şi muniţie.

La 11 martie 1919 evreul ungur Bela Kun a fost instalat de Lenin, ca ministru de externe  al guvernului bolşevic de la Budapesta de Divizia 80 Internaţională, trimisă de Lenin şi apoi  ca preşedinte al Republicii Sovietice Ma­ghiare a Sfaturilor Populare, care a decretat pe 19 martie 1919 mobilizarea armatei roşii bolşevice împotriva României şi Cehoslovaciei. Precizez că Germania muri­bundă, susţinută de social-democraţii de la Viena, de guvernele Karoly şi Bela Kun de la Budapesta şi de guver­nele Ucrainei de Est şi de Vest au încercat să declanşeze în Estul Europei un nou război şi să lichideze România ca stat. Din această cauză tru­pele germane ale lui Ma­kensen, care între 18 noiem­brie şi 22 decembrie 1918 s-au retras pe Valea Mureşului cu162 000 de militari şi pe Someş cu 54 000 de ostaşi nemţi din România neînvinşi de armata română şi i-au înar­mat pe drum spre Germania, pe toţi aliaţii ei încă activi Astfel a reuşit Ungaria să aibă o armată cu peste
80 000 de combatanţi, bine instruită, înarmată şi echipată, comandată de ofiţeri nemţi.   

La 8 aprilie 1918 în Grupul de Sud a intrat pe front cu 14 212 combatanţi în prima linie între Zam şi Crişul Alb, Divizia 18 comandată de generalul Dănilă Pop. 

La 11 aprilie 1919 în Grupul de Nord a fost băgată în linia a doua  a frontului între Crişul Alb şi Tisa, Divizia 16 cu
13 800 de combatanţi, coman­­dant generalul Alexandru Hanzu. Soldaţii ardeleni, foarte slab îmbrăcaţi şi des­culţi cu opincile sparte, dar bine înarmaţi, corect  instruiţi, foarte bine disciplinaţi şi comandaţi în luptă. Cele două divizii ardelene au fost diviziile cele mai bine înarmate, dar slab echipate din toată armata română, în care au luptat cei mai pregătiţi militari cu 4 ani de experienţă pe front, ambele divizii au luptat dincolo de Apuseni pe linia întâi până la Budapesta şi acest lucru l-au spus în memoriile lor cei doi generali ardeleni. Ei au comandat trupele care au eli­berat: Beiuşul, Lugojul, Aradul, Salonta, Oradea Mare, Ca­reiul, Satu Mare şi Debreţinul, iar fotografiile care imortali­zează acele momente de­mon­strează cele spuse de comandanţi. Alexandru Hanzu îşi comandă trupele în ziua de Paşti, pe 23 aprilie la Oradea, iar subordonatul său A.S. R. Principele Carol în 25 aprilie 1919, defilează la Carei după ce a dezarmat unităţile  secu­ieşti ale colonelului Krato­chwil, în fruntea vânătorilor de munte din Regimentul 84 Bistriţa, format din urmaşii grănicerilor din Regimentul 2, de la Năsăud care împreună cu Regimentul 1 de la Orlat ale împărătesei Maria Tereza în 1813 au oprit, în munţii Alpi la Marengo, Arcole şi Rivoli,  înaintarea  trupelor franceze comandate de marele co­man­dant de oşti Napoleon Bonaparte care a spus că dacă el ar avea două ase­menea regimente de "cătane negre" în 10 zile ar ocupa Viena.

Armata bolşevică a lui Bela Kun  a atacat puternic cu artileria şi apoi cu infanteria trupele române pe tot frontul de la Sighet la Zam pe Mureş în zorii zilei de 15 aprilie 1919, români au reuşit să stabili­zeze frontul târziu în noapte, abia după ce au băgat în foc toate rezervele. La 3 şi un sfert noaptea, în dimineaţa de 16 aprilie, armata română sub comanda generalului Traian Moşoiu au contraatacat puternic cu toată puterea de foc de care dispuneau, au dat peste cap apărarea  armatei roşii şi au înaintat cu foc puternic spre Tisa, aliniament atins la 29 aprilie de Divizia 16 şi la 1 mai de Divizia 18.     Voluntarii ardeleni întorşi din Moldova, organizaţi în Regi­mantul Turda cu 9 batalioane de infanterie, 3 baterii de artilerie şi două escadroane de cavalerie au fost integraţi în cele 4 divizii regale din linia întâi şi au luptat cu ele până la sfârşit, inclusiv pe Nistru, unde între 7 mai şi 15 iulie 1919 au fost transferaţi de la Tisa.  Cu Divizia 7 Inf. într-o companie de mitraliere a luptat ca voluntar după ce a trecut munţii în martie 1917 şi bunicul meu matern Danil Popa Popoiu, din Cacova- Sibiului nr. 87, decorat în august 1917 cu Ordinul Victoria cl. II de Regina Maria la Mărăşeşti şi cu Crucea de Merit cu tresele Mărăşeşti, Oittuz,  Ardeal, Nistru, Tisa şi Budapesta.

Diviziile ardelene au avut morţi şi răniţi încă din prima seară, de 15 aprilie şi începând cu 16 aprilie, Divizia XVI a înaintat cu două coloane de atac: coloana de nord compusă din regimentele 81, 82 şi 84 infanterie pe direcţia Bălan-Jibou şi coloana de sud, formată cu regimentele 83 infanterie şi 31 tunuri pe direcţa Sânmihaiu Almaşului- Zalău, iar Divizia XVIII spre Beiuş şi Lugoj.

În timpul ofensivei de la Apuseni la Tisa, Divizia 18 a primit 3 000 de voluntari, iar Divizia 16 a primit din Ardealul de Nord, pe care l-a străbătut luptând, a primit peste 8 000 de voluntari, care au luptat în aceste divizii până la Buda­pesta cu puştile şi uniformele militare austro-ungare cu care s-au întors acasă de pe fronturile din vestul Europei. După mai multe întăriri cu noi trupe în luptele crâncene duse în Nordul Ungariei şi    pe Tisa până pe 26 iulie şi la 1 august 1919 la Abony, Diviziile 16 şi 20 comandate de Alexandru Hanzu au ocupat Budapesta la 3 august 1919 cu un efectiv de peste 35 000 de combatanţi.

Iată ce spune, despre ocu­parea Budapestei, Primul Ministru I. C. Brătianu în telegrama de felicitare pentru ocuparea capitalei Ungariei, adresată Comandantului Diviziei 16, General A. Hanzu, telegramă pe care acesta o comunică trupelor sale din Budapesta prin Ordinul de zi Nr. 74/8,VIII, 1919 al Diviziei 16-a astfel:

ORDIN DE ZI

1. Copie după telegrama
D-lui Prim Ministru.

Cu simţământ de caldă recunoştinţă pentru glorioasa oştire şi de înalta mândrie naţională, am aflat complecta înfrângere a anarhiei duş­mane şi intrarea trupelor noastre în Budapesta.

Prin victoria ei oştirea noastră a desăvârşit opera vitejască, prin care a asigurat unitatea naţională şi totală, a nimicit primejdia care ame­ninţa civilizaţia Europei Centrale.  Vă felicit din inimă pe Domnia-Voastră, camara­zii de arme, şi mă bucur că Dumnezeu v-a dat gloria de a conduce aceste operaţiuni.

(s. s.)  I. C. Brăteanu.

La aceasta adaug): Am arătat că ne ştim face, datoria cu arma în mână, acum a venit timpul, când fiecare dintre noi să arate că aparţine unei naţiuni cultă şi pătrunsă de dreptate…. Noi nu trebuie să ne transformăm din învingători în oprimatori, cum au fost ei cu noi.

Comandantul Diviziei 16-a

General(s. s.) Hanzu."  

În diviziile ardelene trupa şi ofiţerii inferiori au luptat îmbrăcaţi cu uniforme străine şi încălţaţi cu opinci, numai de la gradul de căpitan în sus au primit cizme şi uniforme româneşti. 

Pe Tisa, Grupul de Sud co­mandat de Gh. Mărdărescu a păstrat talvegul râului pe 142 km, între gura Mureşului şi Abadszalok cu un dispozitiv de acoperire realizat de Divizia 18 până la 20 iulie. Grupul de Nord a realizat prin Divizia 16 între 3 mai şi 27 iulie 1919 un dispozitiv de acoperire pe Tisa pe 150 km între gura So­meşului şi Abadszalok, dar spre deosebire de cei din Sud, care nu au trecut Tisa, Divizia 16 între 10 mai şi 3 iunie 1919 a luptat dincolo de Tisa în sprijinul cehoslovacilor pe valea Hernandului şi pe râul Tojo, a ocupat oraşele Tokay şi Cop, a tăiat şoselele şi căile ferate prin care Lenin apro­viziona cu trupe, armament şi muniţii armata roşie a lui Bela Kun şi a intervenit pe 23 mai în ajutorul Diviziei 6 cehos­lovace încercuită  de unguri la Miscolk unde s-a oprit după ce a scos pe cehoslovaci din încercuire, deoarece aceştia s-au retras spre nord, ne mai având posibilitatea  să continue lupta. Brigada 41 a Diviziei 16 la retragerea din capul de pod de la Tokay au dus lupte năprasnice cu bolşevicii unguri care au încercat s-o încercuiască. Pentru aceste lupte duse de Divizia 16 dincolo de Tisa în nordul Ungariei unităţile care s-au remarcat au fost citate  prin Ordin de Zi al Grupului de Nord, iar comandanţii şi trupa au fost decoraţi de Regele Ferdinand astfel: generalul Alexandru Hanzu comandantul diviziei "pentru zelul extraordinar şi destoi­nicia cu care a condus opera­ţiunile"; locotenentul colonel Artur Phleps, şeful de stat major al diviziei, "pentru mun­ca neobosită, devotamentul şi priceperea cu care şi-a înde­plinit serviciul în timpul ope­raţiunilor"; colonelul Gheor­ghe Petrescu, coman­dantul artileriei diviziei, "pentru bravura şi priceperea cu care a condus acţiunile artileriei"; maiorul Tătaru, şeful biroului de operaţii ale diviziei, "pentru  munca împinsă până la sacrificiul de sine şi pentru destoinicia cu care a condus Biroul de Operaţiuni în timpul luptelor". Se vede că generalul Hanzu a fost om de echipă, iar şcolile militare superioare de infanterie şi trageri de artilerie absolvite la Viena, Pozdam şi Sante-Syre, dublate de vasta sa expe­rienţă de război i-au permis să valorifice în beneficiul României Mari, toate calităţile subordonaţilor săi. Pe 26 iunie pe Tisa s-a făcut reorga­nizarea armatei readucându-l din administraţie pe front pe generalul Traian Moşoiu comandant al Grupului de Manevră cel mai puternic grup plasat pe centrul dispozitivului de atac al armatei române. Încă din 2 mai 1919 de pe Tisa au fost retrase Diviziile regale 6 şi 7 infanterie şi duse să lupte împreună cu diviziile 8, 9 şi 10 cu un total de 34 000 de combatanţi,  împotriva bolşevicilor pe Nistru şi în Bucovina, iar în locul lor au intrat pe frontul de la Tisa, Diviziile ardelene 17, 20 şi 21 cu efective totale ce au depăşit 55 000 de combatanţi. Tot la Tisa au fost aduse ca rezerve trei divizii din sudul ţării cu
36 000 de combatanţi.       

În această campanie mili­tară în care tot neamul românesc a apărat cu arma în mână Marea Unire a tuturor românilor, proclamată la Întâi Decembrie 1918 în Alba Iulia s-a demonstrat prin faptă unitatea poporului român. În campanie au luptat peste
100 000 de ardeleni şi
114 000 de regăţeni din care au făcut parte şi cei peste 20 000 voluntari ardeleni veniţi din Moldova. Mulţi militari români au plătit tributul sângelui, au rămas multe femei văduve şi copii orfani. Ţara şi întreg poporul român au făcut sa­crificii umane şi eforturi materiale foarte mari. La 19 martie 1919, guvernul bolşe­vic Bela Kun decretează mobilizarea generală în Republica sovietică Ungară a Sfaturilor.

La 30 martie 1919 Marele Cartier General Român cere, în calitate de aliat, mobilizarea trupelor din Transilvania. Consiliului Dirigent (C.D.) începe mobilizarea Corpurilor de Armată VI şi VII şi dă ordinul de mobilizare începând cu Diviziile XVI şi XVIII astfel: trupele de infanterie să încheie mobilizarea până la 6 aprilie, cele de cavalerie până pe 10 aprilie. Pentru comple­tarea efectivelor au chemat sub arme tinerii din contin­gentele 1894, 1895 şi 1896. Pentru formarea diviziilor au fost înrolaţi contingentele mai în vârstă 1891, 1892 şi 1893. Ordinul de mobilizare dat de Consiliul Dirigent a fost publicat în "Gazeta Oficială" din Sibiu Anul I, nr 21 din 21 martie/3 aprilie 1919, pag. 109-111.

Iuliu Maniu, în calitatea sa de şef al statului Transilvania, a semnat următorul ordin de mobilizare: "Români […] Guvernul Maghiar a ordonat mobilizarea generală, în scopul de a ţine şi mai departe în jugul secular pe românii din Ardeal. Nu numai că vrea să-şi îndrepte cetele sale în contra Ardealului nostru pentru a-l subjuga din nou ci şi pentru a prăda satele noastre înfloritoare şi a jefui casele cetăţenilor noştri paşnici. Ne este sfântă datoria să punem piedică puternică acestor năzuinţe, care ne ameninţă cu pieirea.

Nu avem dorul de a cuceri, nici de a prinde ţara altora, ci vrem numai să ne apărăm Patria şi să ne mântuim ţara noastră proprie, ceea ce numai cu o armată puternică putem ajunge".

La momentul în care trupele bolşevicilor lui Lenin şi ale lui Bela Kun au atacat masiv Ardealul, trupele Consiliului Dirigent aveau comandamentele la Ciucea, Divizia XVI comandată de generalul Alexandru Hanzu şi la Ţigani, Divizia XVIII coman­dată de generalul Dănilă Pop. Divizia XVI avea în comp­o­nenţa sa toate unităţile ope­rative din nordul Ardealului: Batalionul 16 vânători de munte Miercurea Ciuc cu 740 militari; Regimentul 81 infan­terie Dej, 2598; Regimentul 82 infanterie Târgu Mureş, 2391; Regimentul 83 infan­terie Cluj, 2232; Regimentul 84 infanterie Bistriţa, 1624, comandat de locotenent-colonelul Prinţul moştenitor al coroanei României Carol al II; Regimentul 31 tunuri Cluj, 539; Regimentul 32 obuziere Cluj, 444; Spitalul divizionar Bistriţa cu 22 de militari, total 10590, cu rezervele total general 13 700 de militari.

Este necesar să precizez câteva aspecte. Pe 15 aprilie 1919, armata bolşevică ungară a lui Bela Kun, întărită cu trupe bolşevice ruseşti şi ucrainene ale lui Lenin, respectiv Brigada 80 Interna­ţională şi două regimente zise independente ale Komin­ternului au atacat cu furie pe linia Apusenilor.

Ardelenii aveau ordinul să reziste pe poziţii fără să atace, deoarece conducătorii militari ai Antantei au interzis româ­nilor să-i atace pe unguri încă de la intrarea acestora în Dealurile Vestice. Regele şi generalul Prezan s-au conformat ordinului Antantei şi au transmis poziţia lor şi Consiliului Dirigent. Nu se ştie dacă Iuliu Maniu şi generalul Ioan Boeriu, şeful de stat major al Transilvaniei au respectat ordinul Antantei de a nu-i ataca pe unguri, dar este sigur că cei doi generali Dănilă Pop şi Alexandru Hanzu au dat din proprie iniţiativă şi pe propria răspundere ordinul de atac celor două divizii, în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, fără să aibă un asemenea ordin din partea superiorilor.

Dacă s-ar fi pus problema vinovăţiei sau a insubor­donării în faţa unui tribunal de război al Antantei, aşa cum au cerut duşmanii românilor, singurii vinovaţi ar fi rămas cei doi generali, toţi ceilalţi conducători s-ar fi spălat pe mâini. După 7 zile, generalul Berthelot şi-a asumat răspun­­­derea atacului printr-o tele­gramă expediată din Paris. A doua parte a campaniei pentru ocuparea Ungariei, prin înaintarea armatelor române de la Tisa la Buda­pesta s-a făcut cu acordul Antantei, astfel că trecerea Tisei s-a făcut în prezenţa conducătorilor  celor două state independente româ­neşti aliate, respectiv Iuliu Maniu şi şeful de stat al Transilvaniei, generalul Ioan Boeriu, iar pentru Regatul României au fost de faţă, Regele Ferdinand, Regina Maria şi generalul Prezan.

În campania din 1919, Divizia XVI a luptat, aproape continuu în linia întâi a frontului de la Ciucea până la Careii Mari, Satu Mare, Debre­cen, Tisa, Transkarpatia, Tokay, , Miskolcz, Abony şi a ocupat la 3 august Buda­pesta sub comanda celui care a înfiinţat-o, general Alexandru Hanzu şi a şefului de stat major, maiorul Artur Phleps din Biertan, amândoi absol­venţi ai şcolilor militare din Viena. Maiorul Phleps va deveni faimosul general SS german, care după 23 august 1944 a organizat retragerea armatelor germane din România, ca şi apărarea Ungariei pe linia Mureşului.

În perioada  13 martie- 14 aprilie 1919, trupele maghiare au atacat foarte des avan­posturile celor 4 divizii regale, ce au apărat Ardealul pe linia Sighet-Zam din 22 decembrie 1918, divizii care au contra­atacat pe unguri la 16 aprilie la ora 3 şi un sfert. Divi-
zia XVI a urmat Divizia 7 Infanterie pe valea Almăjului şi pe 19 aprilie 1919 a intrat în linia întâi luând locul Diviziei 7, în raionul Ulmoasa-Badon-Sărmăşag, aliniament ce corespunde cu limita estică Huszt-Salonta a zonei neutre, permisă românilor de aliaţi . A doua zi ardelenii au cucerit această limită şi au pornit spre Oradea, Carei şi Satu Mare. Trupele maghiare alungate şi întăririle lor primite de la Budapesta s-au con­centrat la Debrecen, localitate pe care Divizia XVI a cucerit-o pe 29 aprilie şi ş-a instalat comandamentul în cea mai mare cazarmă din oraş, iar pe întâi mai, regimentele sale
s-au instalat pe malul stâng al Tisei, mai puţin Regimentul 84 Bistriţa care trecuse deja Tisa spre Tokay.

Iată  Ordinul de luptă Nr. 71 op. al Comandantului Diviziei XVI Generalul A. Hanzu, dat în prima zi de Sfintele Paşti, 20 aprilie 1919, orele 10.30, prin care informează şi ordonă la toţi subordonaţii săi, urmă­toarele:

“1.Inamicul în retragere spre Nyregyhaza, Debretin.

2. Divizia 7 a ocupat ieri Nagykaroly, Erendred şi se concentrează astăzi, men­ţinând un batalion în Nagy­karoly, în regiunea Mihalyfalva, Pikolt, Erendred.

 Divizia II cavalerie a ocupat Szatmar-Nemeti şi va înainta spre Csap.

Divizia 16 se concentrază în regiuneaTăşnad-Erkovatats.

Trupele noastre vor ajunge astfel:

Regimentul 83 Infanterie la Erkovacs, Regimentul 84 Infanterie laTasnadszanto

Regimentul 82 Infanterie la Tăşnad, Regimentul 81 Infanterie la Syarvad(……)

5 Măsuri de siguranţă

Fiindcă regiunea ocupată este presărată de multă populaţie ungurească, se va instala un serviciu sever de siguranţă a cantonamentelor. Precizează dispozitivul trupe­lor şi la punctul 7 Primit cele 4 regimente, pompieri şi ambu­lanţa diviziei spre cunoştinţă. Comandantul Diviziei 16-a General (s.s. )Hanzu"

La declanşarea contrao­fensivei pe 16 aprilie 1919 Divizia XVI avea 12 batalioane de infanterie, un batalion de vânători de munte, 2 esca­droane de cavalerie conduse de maiorul Gheorghe Russu din Turda şi cea mai puternică artilerie, compusă din 16 baterii , cu un efectiv de 13700 de militari. La trecerea prin Ardealul de Nord divizia a primit întăriri, dar şi 8 000 de voluntari. La Tisa şi în luptele pe care le-a dus, în nordul Ungariei, până în Trans­carpatia între 1 mai şi 20 iulie 1919, divizia a primit întăriri până la 20 batalioane de infanterie, 25 baterii de artilerie dintre care 10 erau artilerie grea, aşa încât la 3 august 1919 , când a ocupat Budapesta avea un efectiv aproape de 35000 de combatanţi.

Toţi acei eroi care au făcut România Mare trebuie cinstiţi cu adevărat cu linişte şi fapte demne în memoria lor şi nu de formă cu hărmălăi militare (zise parade şi onoruri), cu multe agape, toate pe bani publici şi cuvântări cu generalităţi ale demnitarilor publici, care habar nu au de istoria neamului românesc.

Cu banii publici, acum la centenar trebuie spus ade­vărul despre acele vremuri şi în ce condiţii au luptat românii în acea armată, care a apărat Marea Unire. Este o ruşine mare că nu există şi nu sunt publicate listele cu numele eroilor şi locul lor de naştere, eroii căzuţi pentru România Mare pe teritoriul fiecărui judeţ şi listele eroilor români exter­minaţi de hortişti şi comunişti, ca să fie comemoraţi La Înălţare de primării, biserici şi şcoli. Pe acei eroi, daţi uitării, trebuie să-i cunoască tot poporul român, dar mai ales tinerii, pentru că prin jertfa lor, azi  avem ţara noastră, Ro­mânia, cu instituţiile ei, unde azi vorbim limba română şi nu maghiara, germana sau rusa, cum au vrut alţii. Eroii naţiunii române trebuie  reabilitaţi prin ridicarea de monumente, plăci comemo­rative şi botezate cu numele lor localităţi, străzi, instituţii militare şi civile, în locul celor care poartă şi azi numele multor trădători de ţară şi neam.

Inginer  Ilie  HANZU






comentarii
1 comentarii

Foarte bine documentat articolul de mai sus! Stimă!
Un cacovean
30.03.2019 12:53
Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Comunicat de presa policrom final

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia