Tribuna
Astra film
Sibiul care nu mai este: turnuri desenate de Johann Böbel
Petre BESLIU MUNTEANU
6968 vizualizari
Sibiul care nu mai este: turnuri desenate de Johann Böbel

La finalul mai multor episoade despre Johann Böbel, romanticul iubitor de turnuri ulterior demolate, dar atunci considerate o piedică în calea progresului, adăugăm descrierea turnurilor de la porţile Elisabeta şi Joagărului, împreună cu alte turnuri demolate atunci; începem cu un ciudat turn al unei de tristă amintire Portiţe a Leşurilor.

Adaug la sfârşit note despre creaţii artistice cu tema turnurilor în ruină, despre Martin Hochmeister şi apărarea turnurilor.


Anexa este contribuţia istorică a lui Florin Blezu la istoria demolării unor sectoare ale zidului de apărare şi la atestarea lor documentară în secolele XV şi XVIII.
Porţile demolate ale oraşului medieval familiare cetăţeanului de atunci sunt azi amintiri triste. Dispariţia turnurilor era motivată de contemporani de dezvoltarea şi înfrumuseţarea oraşului.

Turnul Leşurilor

Atestat în 1501: cat "turrim proprie auf dem Wiessen" (Rechnungen auf dem Archiv der Stadt Hemannstadt und der Sachischen Nation, Hermannstadt,1880, mai departe, Rechnungen, p.357). Aşa numitul şi neplăcut auzului turn al leşurilor a fost o construcţie cu planul ieşit din tipare: cvasi octogonal sau ovoidal, unde patru laturi de mici dimensiuni din cele opt ale octogonului par mai repede teşituri ale unui pătrat. De fapt, ele ajustează colţurile planului rectangular, tradiţional şi le feresc de impactul direct cu ghiulelele. În acelaşi timp, oferă şi un câmp vizual suplimentar apărătorilor. În cazul unor cetăţi de culme, o astfel de soluţie în planul neregulat al fundaţiilor ducea în elevaţie la o formă ovoidală. Şi acoperişul, cu o singură pantă spre interior, era înnoitor. El lasă inamicului, spre exterior, un parapet de zidărie şi nu o suprafaţă de acoperiş cu ţiglă, lesne de distrus. Arhitectura inovatoare a turnului este de admirat, cum de admirat sunt autorităţile locale în general conservatoare în asimilarea noutăţilor.
În apropiere, Turnul Gros era tot o inovaţie în materie de strategie defensivă, prin mărime acoperind apărarea portiţei. Arhitectul dr. Hermann Fabini, în planul istoric al oraşului medieval, plasează turnul în secolul al XIV-lea sub numele de Seilerturm, de fapt turnul învecinat. În excelentul album despre monumentele Sibiului vine cu precizări: datează în jurul anului 1350 şi a fost demolat înainte de 1751.Greu de crezut o datare aşa de timpurie pentru un turn cu plan complicat, adaptat armelor de foc, şi fără prea mare importanţă strategică. Un lucru este fără discuţie: actuala deschidere este modernă, iar portiţa leşurilor -una de refugiu, în sistemul defensiv tradiţional, folosită apoi în secolul al XVI-ea pentru a înlesni drumul cortegiilor mortuare spre cimitir.
De altfel turnuleţul şi portiţa leşurilor apar în inventarul turnurilor din 1751 şi mai devreme în planul lui Morando Visconti sub denumirea deja amintită. În exteriorul porţii se văd în desenul lui Johann Böbel zidul zwingerului păstrat până azi şi scările de acces la cimitir. Pavajul din pietre nu a fost mult înfrumuseţat de desenator, arheologul având deseori prilejul să observe buna rânduială a drumurilor oraşului modern.

Turnul Porţii Elisabeta

În inventarul din 1751 se menţiona că poarta era apărată de două turnuri. - Nr 13 şi 14. Poarta Elisabeta/ Guşteriţei, 2 turnuri de poartă atribuite blănarilor/ (13 et 14 Elisabeth Thor, 2 Thürnen, der Kirschner Zunft zuständig / Militär Wache am Thor in der Stadt, Burger Wache zwischen beeden Thürnen, auf denen Thürnen wohnen die Thorwächter/ paza militară- la poarta dinspre oraş, cea civică între turnuri, iar în ele locuiesc străjerii porţii)( Ludwig Reissenberger, Über die ehemaligen Befestigungen von Hermannstadt, în Archiv des Verein für Siebenbürgische Landeskunde 29,2), 1900, p. 314, mai departe Reissenberger Hermannstadt).
Ca de obicei, menţiunile istorice sunt sumare. Poarta Elisabeta a beneficiat în mai multe rânduri de subsidii din partea comunităţii sibiene, cu prima menţionare documentară din anul 1478: "Ad portam Elisabet dedi duobus custodibus flor.1 Steffano Curssori et Valentino Lanifici (Rechnungen,p.58 şi urm). La scurt timp, în 1480, urmează alte consemnări: patru paznici au fost amintiţi cu ocazia plăţii salariului l(Rechnungen, p.86; în 148); era amintit podul de acolo (Rechnungen, p.254); în 1501 sau doar locul: ante Elisabet (Rechnungen, p.339); valul de pământ: propre vallum Elisabet, semn că poarta devenise un toponim comun şi toată fortificaţia de la intrarea în oraş: porta et pontus Elisabet (Rechnungen, p.356) şi apoi numai intrarea cu referire şi la patronul spiritual: porta sanctae Elisabet(Rechnungen, p.361).
Săpături mecanice efectuate în anii 1987-1988 au afectat în sensul pozitiv al recuperărilor istorice zidul de apărare şi şanţul adiacent în zona de la intersecţia străzilor 9 Mai şi Blănarilor. Am recuperat câteva informaţii arheologice: buza dinspre est a şanţului se afla la 7,50 m faţă de zidul de incintă. În partea inferioară, aflată atunci sub apă, profilul şanţului este marcat de un zid lat de 60 cm. În profilul aceluiaşi şanţ, zidului din piatră i-a corespuns un strat de nisip, semn că atunci apa era curgătoare, suprapus de nivelul de construcţie al zidului. Realitatea stratigrafică ne obligă să luăm în considerare anterioritatea şanţului faţă de zid. Nisipul a fost suprapus de un strat de pământ negru, mâlos provenit de la băltirea din timpul funcţionării zidului.
Şanţul de apărare adiacent porţii a măsurat 3,50 m adâncime. Din zona investigată a fost recuperat un fragment dintr-un gard din lemn: pari dispuşi vertical şi crengi împletite. La baza gardului se aflau urme de arsură. Zidul de fundaţie este lat de 1,50 m.
În concluzie e necesar să ne întrebăm dacă anterior zidului de apărare nu a existat o structură de apărare cu palisadă, validând astfel afirmaţia arhitectului Hermann Fabini.
Cercetarea arheologică din 2006 a dezvelit o suprafaţă importantă prin mărime, după cum se afirmă în raportul arheologic: L secţiunii este de 59,75 m cu o l de 2m…(E vorba numai de una din secţiuni, n.n.)
Una din concluziile interesante se referă la turnuri: turnul interior era amplasat asimetric, în diagonală faţă de zidul de incintă. A doua afirmaţie la fel de greu de comentat ca şi prima aduce în discuţie reţeaua de canale boltite care se sfârşea lângă poartă, conţinutul deversându-se în şanţul de apărare. Este probabil o lucrare veche, poate unul din primele canale de evacuare a apelor pluviale din cetate. Adaug fără a comenta şi părerea arheologilor că pe baza celor descoperite nu se poate propune restaurarea porţii. Edilii oraşului au ţinut seama de această părere, astfel că nu există nici măcar un marcaj al traseului zidurilor turnurilor Porţii Elisabeta, una din intrările în oraşul medieval.
De fapt, pe cine şi cât de mult interesează valoarea istorică a oraşului medieval? Acolo este un imens şi puţin folosit teren, o zonă neprietenoasă, perspectiva amenajării acolo a unei parcări subterane neschimbând impresia. În anii '85 ai secolului trecut am interpretat grafica lui Stefan Orth - Gara Sibiului ca un simbol al plecării saşilor. Saşii au plecat şi din păcate au luat cu ei şi interesul comunitar pentru istorie.
Alte două turnuri din catalogul lui Johann Böbel sunt mai greu de identificat.
Turnul numit Söldisch este unul exterior, de plan rectangular cu parter şi trei etaje. Latura străpunsă de un acces este marcată la colţuri de contraforturi. Aceeaşi latură se continuă cu un fragment din zidul de apărare marcat de un început de arc, probabil un acces suplimentar.
Mai cunoscut şi mai bine păstrat este bastionul Södisch cu o fortificaţie anterioară (rondelă) pe acelaşi loc. Johann Böbel a desenat însă şi ne-a lăsat alt turn. Hermann Fabini îl identifică cu turnul Aurarilor, aflat în apropierea bastionului Söldisch.
În inventarul din1751 el a fost sumar descris: N. 35 "Goldschmidts Thurn, / langes Quadrat 4 Stok massive mit Pfeilern/dreptunghi alungit, 4 etaje, masiv, contraforturi) die Artillerie machet Gebrauch / - utilizat de artilerie/.(Reissenberger Hermannstadt, p.401)
Turnul se afla în inventarul din secolul al XVIII-lea. În scurt timp după inventarul din 1751, adică în 1759 a fost refăcut din temelii. Starea de conservare bună le-a permis pompierilor să-l folosească. În 1881, ca şi alte turnuri a fost demolat.

Turnurile Porţii Joagărului

După inventarul turnurilor din 1751: Sack Bastion. Schneider Zunft große Thurn, innere Thor /poarta interioară, turnul mare al croitorilor/kleine Schneider Z. T. an außern Thor / poarta exterioară, turnul mic al croitorilor/ (Reissenberger Hermannstadt, p.404)
Menţiunile documentare sunt mai timpurii:
1496:Circa porta Saagtor (Rechnungen, p. 223)
1501:clausura civitatis portae Sagtor (Rechnungen, p.339)
1501:porta Sagtor (Rechnungen, p. 355
(De câte ori folosesc volumul Rechnungen auf dem Archiv der Stadt Hemannstadt und der Sachischen Nation, în Quellen zur Geschichte Siebenburgens aus Sachsischen Archiven,I, Hermannstadt,1880 îmi aduc aminte cu recunoştinţă de profesorul Thomas Nägler. Dumnezeu să-l odihnească în pace.)
Turnul de poartă desenat de Johann Böbel se dezvoltă pe înălţimea a trei etaje şi lasă să se vadă spre exterior câte o gaură de tragere la primele două nivele şi două ferestre la ultimul. Parterul, de la început cu un acces în oraş a fost transformat în camera paznicului. Tot unei perioade ulterioare îi aparţin două porţi de intrare, goluri cu formă semicirculară în partea de sus, porţi de acces cu blat din lemn, funcţionale după cum arată desenul.. Dincolo de porţi se vede un bastion.
La casa din oraş atrag atenţia arcele în consolă la parter. Să fie poarta turnului Saag? Hermann Fabini confirmă. Este poarta atestată în 1400 şi 1413.
Inventarul fortificaţiilor din 1751 precizează clar că şi aici sistemul defensiv era format din două turnuri. Prima atestare documentară este din 1478 (Rechnungen, p.58)
De altfel Ludwig Reissenberger a avut acces şi la o altă inscripţie de acolo, republicată de Ioan Albu, Die Inschriften der Stadt Hermannstadt, Hermannstadt, 2000, p.65: 1570 B "NEGOTIA PVBLICA CIVITATIS OMNIVM · E XISTIMARE OPORTET MA[GISTRA . . .]a) VT FELICITER AVGENTVR [...]"
Alte două feţe ale ultimului etaj, spre interiorul oraşului păstrează doar câte o gaură de tragere. Deasupra porţii au fost imprimate stema oraşului şi o dată. Poarta din desen este uşor de identificat cu cea ridicată în 1830.
Din nefericire săpăturile arheologice au avut puţine rezultate în planul cunoaşterii istorice, concluziile fiind pesimiste. "…the medieval context was destroyed to a proportion of 90% and it was impossible to recover archaeological materials" ("contextul medieval a fost distrus în proporţie de 90 la sută şi a fost imposibil şă recuperăm materiale arheologice") Anca Niţoi, Claudia Urduzia, Elements of Fortification of the Medieval and Early Modern City of Sibiu., The Tower Gate and the Gate's Bastion. Historical and Archaeological Considerations în Ziridava, 2014. p.255

Cetăţenii, artişti ai turnurilor

Turnurile oraşului erau pentru sibieni peisaj cotidian şi motiv de mândrie. Chiar dacă nu aveau în perioada modernă decât valoare sentimentală, prezenţa lor dintotdeauna învecinată cu oraşul a fost motiv de inspiraţie. F.A.R. Krabs nu mă contrazice. Turnul porţii leşurilor este în viziunea lui Krabs dominant, majestuos şi, în nota romantică a timpului, inundat de vegetaţie. La prima privire raportul istorie-natură se schimbă în favoarea cadrului natural amplu, unde figura umană însufleţeşte natura, nu o domină ca în oraşul dominat de construcţii. Marcat de arcele de pe faţada etajului, cu ancadrament în zidul de sub el, turnul îşi pierde masivitatea şi devine o piesă de mobilier în cadrul natural pe care ulterior oraşul îl va pierde.
Turnurile de pe strada Harteneck au fost reproduse de Hans Hermann într-o notă romantică şi cu o perspectivă măreaţă, dominanta perioadei când substanţa istorică, reprezentată între altele de turnuri se pierde, dar perspectiva trecutului glorios încerca un firav reviriment. Bine fixat în mediul natural, Turnul Dulgherilor devine un simbol al durerii pierderilor irecuperabile. A existat şi încă dăinuie o nostalgie a monumentelor dispărute.
Câţiva arhitecţi cu înclinaţii pentru istorie şi artă au desenat cu pasiune turnuri ale oraşului. Mai cunoscuţi sunt Iuliana Fabritius Dancu şi mai recent, Victor Moraru. Din păcate, mai rar vezi la lucru desenatori ai vechiului Sibiu. Nota personală, artistică ar trebui să concureze imaginile foto, unde lumina artificială a becurilor adaugă cel mult misterul de pe scene de teatru. Cu plusul artistic al desenului, monumentele istorice prind culoare şi viaţă. Istoricul caută cel mult viaţa.

Martin Hochmeister şi turnurile

În vremea în care Martin Hochmeister a scris ghidul oraşului, dăruit recent oraşului şi mie, cu generozitate de profesorii Cornel Lungu şi Popa Liliana (Sibiul în anul 1790 /Hermannstadt im Jahre 1790, Sibiu, 2015, mai departe Sibiu 1790) starea bună a turnurilor era încă ţinută sub control de birocraţia militară habsburgică. Pe de altă parte turnurile nu erau funcţionale decât ca spaţii de depozitat. La sute de ani după, administraţia oraşului nu le-a găsit rostul.
Realitatea cu tristeţe constată azi şi atrage atenţia asupra atitudinii faţă de turnuri a unuia dintre fruntaşii oraşului. Nu pot să-l judec pe Martin Hochmeister pentru lipsurile în materie de istorie, după exigenţele actuale. În 1790, ca şi acum de altfel, mai mândri erau sibienii de realizările lor decât de cele ale strămoşilor.
Căutăm turnurile în ghidul lui Martin Hochmeister, la capitolul despre istoria oraşului. Când spune că turnurile serveau pe timp de război la încartiruirea unei părţi a garnizoanei, adică erau adăposturi nu-l putem acuza pe editorul Hochmeister de inadecvare la realitatea istorică. (Sibiu 1790, p.115). Aşa a văzut, aşa a scris.
Empiric a sesizat însă rolul strategic al porţilor, dar ce vede el e sfânt: piua dintr-un turn, magazia şi postul militar în altul. Martin Hochmeister este un excelent observator şi un partizan al detaliilor. Prin urmare turnurile nu scapă descrierii generale şi analizei. Mai puţin Poarta Elisabeta unde distinsul cetăţean nu a văzut şi nu credea că a existat un turn.(Sibiu 1790, p.116)
Descrierea justă a ansamblului fortificaţiilor şi desluşirea în final a rostului lor defensiv aduc însă preţuirea noastră pentru un autodidact al secolului al XVIII-lea. Ghidul oraşului a apărut în presa locală, cu o largă audienţă. Peste timp, traducătoarea textului remarcă şi ea că în descrierea turnurilor, amenajările contemporane din interiorul turnurilor atrag în principal atenţia; mai este de lăudat că doi neiniţiaţi în strategia defensivă au remarcat un aspect esenţial în apărarea oraşului: lacurile, iazurile, canalele, adică cadrul natural. (Sibiu 1790, p.20) Întotdeauna şi la oricine, noul bate vechiul şi la mulţi natura iese în evidenţă. La început oraşul a fost doar un sublim cadru natural dominat de munţi şi binecuvântat de râu.
O succesiune cronologică a unor elemente din procesul de desfiinţare sistematică a centurii exterioare de apărare, 1854-1906.
Autorul a folosit ediţia veche a cronicii lui Emil Sigerus, Chronik der Stad Hermannstadt, Mit 7 Abbildungen und 5 Stadtplänen aus verschidenen Jahrhunderten, Hermannstadt, 1930; mai departe Sigerus, Chronik)
 1854- dintr-o primă străpungere a zidului (interior?) Söldisch s-au procurat cărămizile pentru contraforturile zidului grădinii parohiei evanghelice, înclinat, crăpat şi cu extremitatea parapetului căzută. (Fond Presbiteriul evanghelic Sibiu, 1854, corespondenţă cu primăria)
1869- străpungerea incintei, din strada Mitropoliei (-Măcelarilor) spre str. Şaguna (-Morii) e deschisă circulaţiei. (Sigerus, Chronik, p. 46). Hotărâre a reprezentanţei comunale de demolare a zidului oraşului, inclusiv a turnurilor, între teatru şi cazarmă (Sigerus, Chronik, p. 46). 3 turnuri, spre teatru au rămas totuşi în picioare, precum şi zidul sub drumul de rond pe toată lungimea, până la finele sec. XIX., ca şi delimitare fizică,- zwingerul fiind concesionat parohului evanghelic pe viaţă. (A.N. Sibiu, Fond Primăria Sibiu, U 30. (1886- 1900, 1914). 1870- comunitatea oraşului hotărăşte amenajarea unui parc pe terenul Söldisch, cu incinta interioară deja demolată între capătul ei dinspre str. N. Bălcescu (Cisnădiei) şi turnul mare al Ţesătorilor. Dispare şi limita zidită cu o căsuţă parazitară de tocilar dintre fostul zwinger Söldisch şi pasajul "Bretter" de peste canalul de apă acoperit.
(Sigerus, Chronik, p. 47). 1871 - e demolat zidul oraşului dintre str. 9 Mai (Elisabeta) şi str. Pielarilor, urmat în 1872-73 de restul incintei Oraşului de jos ( J. Böbel, Stadttore). 27 nov 1872 - comunitatea oraşului hotărăşte demolarea tuturor turnurilor şi zidurilor de apărare din jurul Oraşului de jos, petrecută în anii '70 până la câteva segmente şi cele 2 turnuri de pulbere, mai puţin 2 tronsoane, pe str. Croitorilor şi Ţesătorilor, având clădiri parazitare adosate la exterior. (J. Böbel, Stadttore, zona Porţii Turnului, plan şi legendă, nr. V, rest de incintă existent încă la 1886, demolat total la 1934). 1873 - comunitatea oraşului hotărăşte menţinerea turnurilor de apărare încă existente (Sigerus, Chronik, p. 48). 1874 - turnul mare al Ţesătorilor de pe Söldisch a fost cedat pompierilor voluntari pentru exerciţii (Sigerus, Chronik, p. 48 (greşit identificat, ca turn al Aurarilor). 1875, 29 07- au fost înlăturate şoproanele de depozit militar de pe Söldisch, pe platformele de pământ după curtina de artilerie (Sigerus, Chronik, p. 49). 30.08- e amenajată piaţeta Teatrului (E. Sigerus, Chronik, p. 49) prin demolarea flancurilor rondelului gros de la faţada teatrului în amenajare până la linia zidului interior al oraşului, ras şi el de la Turnul Dulgherilor spre cel al Lăcătuşilor/ Cositorarilor, urmat de acesta în 1876, (25. 11) şi de casa etajată adosată exterior, în fosta curte a teatrului, din 1826. (Sigerus, Chronik, p. 50) confirmat de planul din 1875 (Dimitriewitz), cu faţada teatrului liberă şi corpul turn- casă-zid încă prezent; o fotografie din turnul bis. paroh ev. arată faţada neoclasică a teatrului flancată de cele 2 turnuri, deci 1876, ante 25 XI. (J. Böbel, Stadttore, Plan, legendă, Poarta Leşurior, abia în 1876+ gangul boltit spre teatru , între flancuri rondel). 1876 - în faţa fostei porţi a Cisnădiei, e ras primul tronson de curtină cu rempart de lângă canalul de apă acoperit cu scânduri (promenada Bretter), exterior acestor două linii fiind edificat hotelul-restaurant Habermann (J. Böbel, Stadttore, Plan, legendă, Poarta Cisnădiei, nr. XIV, zidul cu val, îndepărtat;(Sigerus, Chronik, p. 49). 1879 - în fostul zwinger Söldisch, parţial nivelat, după ce din 1852, după demolarea zidului interior cu turnuri mai mici, unde se depozitaseră gunoaie (J. Böbel, loc. cit., plan şi text); e amenajat un parc orăşenesc între străpungerea str. Mitropoliei şi promenada Brette (Sigerus, Chronik, p. 50). 1881 - e demolat turnul mare al Ţesătorilor de pe Soldisch (Sigerus, Chronik, p. 51). În 1880 a fost nivelat şi zwingerul la nord de piaţeta teatrului, amenajându-se un parc de către Societatea de înfrumuseţare a oraşului (J. Böbel, Stadttore, Plan, legendă). 1891- pe traseul valului, ridicat la 1691 şi 1705 "Schülerschanze", precedând incinta Oraşului de jos, folosit de la mijlocul sec. XVIII ca drum, cf. raportului militar din 1751, plan de detaliu din 1794 cu cele 2 turnuri de pulbere; promenada( Sigerus, Chronik, p. 54). Societatea de înfrumuseţare a oraşului a amenajat o promenadă. Între fostul zid al oraşului,- după demolarea sa din 1872-, turnul mic de pulbere şi canalul morii a fost amenajată o "grădină a şcolarilor". 1895- e construit Muzeul de Ştiinţe Naturale şi al Carpaţilor, în micul parc, spre străpungerea Noii Porţi (str. Gh. Lazăr), inaugurat la 12.05. Curtina de artilerie e străpunsă în dreptul subsolului clădirii (Sigerus, Chronik, p. 55-56). 1895/96 e demolată şi baza (sub fostul drum de strajă) zidului oraşului de pe str. Harteneck/ Cetăţii (hotărâre a Adunării comunităţii oraşului din 25 IV 1895), (Sigerus, Chronik, p. 55; AN Sibiu, Fond Primăria Sibiu, U 30 (1880-1899; 1914), rămânând doar între Turnul Olarilor şi Dulgherilor. Un proiect al magistratului prevedea parcelarea zwingerului, terasat, cu zidul de artilerie ras la jumătate. Urmau să rămână eventual doar cele 3 turnuri existente, între linia vilelor prevăzute, ceva retrase faţă de fostul zid (ANSibiu, Fond Primăria Sibiu, U 30 1886-1900, 1914), cu planuri. Lângă teatru urma să fie amplasat gimnaziul evanghelic real. ( AN Sibiu, Col. Muz. Brukenthal, W1-6 nr. 265 (1892-1913); Jahresbericht d. ev. Gem. AB Hst. 1892). 1903, 1.03 - sunt rase zidul şi valul Söldisch între hotelul Habermann şi străpungerea str. Mitropoliei, pentru un nou front clădit cu stradă (str. G. Bariţiu): Casa Naţională (redenumit Muzeul Asociaţiunii) şi sanatoriul finanţat de Hermannstädter Allgemeine Sparkassa (Transilvania, nr. 1903- 1905, ANSibiu, Fond Primăria Sibiu).

 






comentarii
1 comentarii

In planul lui Morando Visconti, poarta lesurilor apare la intrarea in cimitir (pozitia 5),
Nici o harta ulterioara nu indica ca ar fi existat un turn in capatul drumului spre cimitir care pornea de langa bastionul Haller. Singura harta in care se vede o strapungere in zid in dreptul acelui drum este cea din 1832. Dar respectiva harta nu reda exact configuratia fortificatiilor si oricum nici pe harta respectiva nu apare niciun turn pe locul unde se indica ca ar fi fost portita lesurilor.
Deci despre ce Turn al Lesurilor se discuta in articol?
mb
21.08.2019 09:34
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia