Gorgandin  Domeniul Viticol Apold
logo
Apulum
Pe urmele lui Böbel în cetatea Sibiului: Poarta Ocnei
Pe urmele lui Böbel în cetatea Sibiului: Poarta Ocnei

Dintre porţile de acces în oraş desenate de Johann Böbel, apoi distruse de contemporanii săi, cea mai sigură pentru călătorii din Evul Mediu mi se pare Poarta Ocnei, cu un masiv turn de poartă şi unul de flancare. În faţa lui s-a aşezat un bastion şi, după 200 de ani, a venit dezastrul demolării. Ea a fost ultima construită şi cea mai masivă intrare în oraşul cu case întinse până în apropierea râului Cibin (vezi între altele casa gotică cu atelier de tăbăcar din strada Ocnei nr. 22, cercetată arheologic).

 

 

Petre Beşliu Munteanu

 

Imaginile de şantier din 1998, 2010 şi 2012,  cu şanţurile adânci şi grămezile uriaşe de pământ, cu urmele de fundaţii amputate de excavatoare nu lasă loc decât unor sentimente de tristeţe. Dezamăgirea şi frustrarea de acum au înlocuit după mulţi ani revolta şi înverşunarea de la locul faptei. Chiar şi lumea şantierelor de la început de mileniu a dispărut sau a primit alte roluri. Fugit ireparabile tempus.

Unii au zis atunci că sunt destule fundaţii istorice, de ce ne împiedicăm de ele. Alţii            s-au scuzat că nu există norme de aplicare a legii de protecţie a vestigiilor arheologice. În sfârşit mi s-a spus, prieteneşte, că încurc lucrurile. Toţi au avut dreptate în felul lor. Să fie vina în afara tuturora, adică un complex nefericit de circumstanţe sau nimeni să nu aibă nici o vină că au dispărut urmele ascunse de pământ ale Porţii Ocnei?

Să vedem în concretul realităţii în cronologia ei ce am avut şi ce am pierdut, adică să dăm ocazia istoriei să-şi expună o iluzorie pledoarie: ce a descris Böbel, ce am găsit în pământ în complicitate cu excavatoarele şi ce spun documentele. Se pot trage învăţăminte şi emite concluzii?

 

Descrierea Porţii Ocnei după desenele şi planul lui Böbel

 

Pentru mine este surprinzătoare acurateţea planului sistemului defensiv. Böbel a desenat un ansamblu format dintr-o construcţie masivă cu contraforturi, un fel de hală de dimensiuni uriaşe, cu o protecţie exterioară şi un fel de hol de acces dinspre interior. Desenatorul a remarcat că aşa numita "durchganghale" (pridvorul de intrare) nu are morfologia turnurilor de poartă din incintă, dar că există un zid exterior cu găuri de tragere (poartă exterioară) şi o curte a zwingerului.

 

Îmbrăcat de case noi stă mai la o parte, răzleţ de peisaj, ca şi azi, un turn rotund. Era un avanpost al porţii şi al incintei întregi, un prim obstacol în calea atacatorilor, o măsură de siguranţă. În caz de atac masiv, rolul lui în teren era minor. În general, turnurile singuratice puteau mai repede avertiza decât apăra.

Atmosfera ansamblului cu case şi turnuri e romantică, de sărbătoare. Sibieni frumos îmbrăcaţi se plimbă ca într-o zi de odihnă pe lângă turn şi canalul cu apă din faţa lui, tras cu liniarul, ca de altfel şi geometria podului. Nota minoră, de pesimism e dată doar din găurile din acoperiş, puţine ca să influenţeze sentimentul general optimist şi luminos, accentuat de trăsura cu caii în galop ce tocmai ieşea din partea ascunsă a turnului.

Böbel a observat detalii interesante pentru specialist: faptul că găurile de tragere în formă de gaură de cheie inversată sunt dispuse pe două nivele, că la coridorul de tragere duce o scară adosată pridvorului. Masiva construcţie e sprijinită de trei contraforturi pe fiecare parte. Mai succint descria un ofiţer genist turnul apărat de breasla cizmarilor în repertoriul din 1751.

 

Am cercetat cât am putut, dar nu puţin

 

Nu ai decât la o sută de ani ocazia să vezi deschizându-se pământul în faţa ta şi numai o dată în viaţă fundaţiile distruse de excavator sau lemnele ude, repede uscate de soarele din şanţ şi apoi autodistruse. Probabila revoltă a lui Böbel la demolarea porţii am resimţit-o în trei rânduri la distrugerea fundaţiilor din perioada 1998-2012. Amintirile de şantier sunt relevante în plan personal. Nu a fost uşor, dar nici nu a trebuit să mă culc în faţa excavatorului, cum s-a întâmplat în alte locuri. Oamenii au fost prietenoşi, chiar de ajutor. Sigura problemă: aveam interese deosebite. Cu răbdare şi înţelegere am trecut peste neajunsuri şi la final am rămas cu amintiri plăcute despre oameni, dar nu şi despre distrugerea fundaţiilor.

Există două nivele stratigrafice recuperate, două realităţi arheologice: una precedentă şi alta contemporană turnului de poartă. Canalul din beton e prea nou ca să fie interesant.

În afara turnului, spre exteriorul oraşului, un labirint de stâlpi a rămas dezvelit la o atingere superficială a excavatorului şi la multă osteneală cu şpaclul. Solul primelor amenajări din lemn era unul de la nisipos la mâlos, cu sedimente de pleavă şi multe fragmente de obiecte din fier, ceramică şi resturi de oase de animale ce foloseau în gospodărie, mâncau sau sacrificau sibienii din jur. Cu alte cuvinte, un loc de aruncat gunoaie pe la 1300-1400.

Din experienţa anterioară am recunoscut piloţii de sprijin ai tălpii fundaţiei exterioare turnului. După formă am identificat stâlpii podeţului de mai târziu, aflat la 10,5 m în exteriorul zwingerului şi un parapet cu stâlpi aflaţi unul lângă altul, dispus la un metru de turn. A rămas în zona incertitudinii scopul stâlpilor masivi, cu diametrul de 20 cm, adânciţi doi metri în nisip, ce au putut fi extraşi pentru conservare doar cu macaraua; împletituri de nuiele şi scânduri din cel mai vechi nivel de depuneri arheologice. Nici nivele succesive de arsură nu pot fi determinate decât stratigrafic. Cronologia rămâne relativă. Stâlpii masivi aparţin celei mai de sus depuneri, iar împletitura celei mai de jos. Oricum, situl arheologic cu lemne păstrat timp de 600-700 ani a fost spectaculos.

 

Turnul de poartă nu era atât de spaţios pe cât era de voluminos datorită zidurilor groase. Raţiunea unei construcţii atât de masive, cu ziduri continue de fundaţie chiar sub gang, late de 1,50 m (spre oraş) - 2 m (spre exteriorul oraşului), aşezate în nisip pe bolovani uriaşi era de a asigura rezistenţa şi stabilitatea  masei de zidărie. Altfel, interiorul turnului era comparabil cu alte turnuri: 4,50 m X 3,50 m, iar pridvorul lungea construcţia cu încă trei metri. Zidăria cu piatră şi cărămizi era perfectă pentru a asigura rezistenţă. Firesc în logica evoluţiei istorice, reparaţiile şi cămăşuirea exterioară au fost făcute cu cărămizi.

 

Date istorice: nu atât de multe, cât de precise

 

Registrele cu socotelile oraşului ("Rechnungen aus dem Archiv der Stadt Hermannstadt und der Saechischen Nation", Hermannstadt,1880) păstrează un capitol deosebit cu cheltuielile pentru plata paznicilor porţilor. Primul este din jurul anului 1400 şi nu cuprinde turnul cizmarilor, care avea misiunea de a apăra accesul dinspre Ocna Sibiului. Până la sfârşitul secolului al XV-lea găsim însă mai multe menţiuni despre această poartă. Prima, din 1478, când au fost pomeniţi paznicii Petrus Sutor şi Gregorius Scholasticus care au primit împreună doi florini în 1478 (p. 58). Plata se va repeta în mai multe tranşe în anii următori. În 1479 au fost consemnaţi alţi paznici: Hannes Mulner şi Michael Morttererwer (ibidem, p. 61). De Sfinţii Petru şi Pavel patru paznici au primit doi florini (ibidem, p. 63). Probabil de sărbători activitatea la porţi era mai intensă. În 1480, într-o duminică, alţi patru paznici primeau 2 florini (ibidem, p. 86). Până la sfârşitul secolului nu există alte menţiuni despre plăţi efectuate în legătură cu Porta Sutorum (Poarta Ocnei de mai târziu). Magistratul plătea doar serviciile pentru paznicii celorlalte porţi.

Poarta şi turnul rămân în atenţia oraşului. În 1492 el era înzestrat cu 40 arme de foc, iar în a doua jumătate a secolul al XVI-lea cu 45 asemenea arme. (L. Reissenberger, Ueber der ehemaligen Befestigen von Hermannstadt, în AFSLK, 29, 2. 1900, p. 361, 368)

 

Ce am avut şi ce am pierdut. Bilanţul

 

Ca după un spectacol, am rămas cu multe amintiri şi mai puţine recuperări în planul istoriei. Multele fragmente de piese din metal din balta devenită groapă de gunoi au fost inventariate. Erau mici şi nu cereau mult loc. Cu multă, multă bunăvoinţă şi efort greu de imaginat colegii de la Muzeul Tehnicii Populare au conservat şase stâlpi din lemn  urmând să se alăture unui lot de lemn arheologic cum nu ştiu să mai fie în ţară. Nu este decât o problemă: spaţiul de depozitare.

Mai greu de explicat este reacţia comunităţii faţă de memoria unei construcţii simbolice pentru securitatea sa în Evul Mediu. E adevărat, există o geometrie pe pavaj. Arheologul nu are însă nici o legătură cu ea. Să nu căutaţi o placă explicativă, un sistem de ghidaj pentru fortificaţiile medievale din zonă, căci nu veţi găsi.

Turnul a stat în calea maşinilor şi l-au distrus. Am văzut în alte oraşe cum astfel de porţi de intrare în cetate au fost ocolite de căile moderne de acces. Sibienii de acum 200 de ani nu aveau conştiinţa importanţei vestigiilor istorice. Nici contemporanii nu realizează valoarea trecutului, sau doar o fatală grabă şi priorităţi urgente lasă zestrea istorică în afara preocupărilor? Dacă ne uităm la cum au închis sibienii de azi cu gratii şi ţepuşe Turnul Pulberăriei din vecinătate, de care va fi vorba în episodul următor, parcă nu regret prea mult că Poarta Ocnei nu s-a păstrat. Cinic, nu?






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

mcdonalds

Covoare

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia