Tribuna
Luptele duse de armata română (Grupul de Nord) comandată de generalul Alexandru Hanzu în nordul Ungariei, în lunile mai şi iunie 1919
Luptele duse de armata română (Grupul de Nord) comandată de generalul Alexandru Hanzu în  nordul Ungariei, în lunile mai şi iunie 1919
Profitând de oprirea ofensivei armatei române pe Tisa în 1 mai 1919, Comandamentul Armatei Roşii ungare şi-a reorganizat repede trupele, au avut ciocniri scurte cu trupele române şi cu cele cehoslovace în nord, iar la 16 mai au declanşat atacul generalizat spre nord asupra cehoslovacilor şi a Diviziei XVI ardelene, care comandată de generalul Hanzu trecuse Tisa la 10 mai şi au mărit cele două capete de pod la Tokay şi la Rakamaz. Prin acest atac ungurii urmăreau să spargă joncţiunea dintre trupele aliate româno-cehoslovace, să deschidă culoarul închis de Divizia XVI spre trupele bolşevice ruseşti şi ucrainene aflate în Pocuţia, culoar pe unde ungurii primeau întăriri în trupe şi armament de la Lenin.

În seara de 20 mai ungurii au atacat din nou cu 40 de batalioane de infanterie şi multă artilerie grea, au străpuns dispozitivul defensiv cehoslovac şi au preluat controlul culoarului liniei ferate, dintre Munţii Maramureşului şi Tisa, ocupând oraşul Miskolc. Coman­damentul cehoslovac a cerut ajutorul Co­mandamentului Trupelor din Transilvania (C.T.T.), care a obţinut şi aprobarea M.C.G, necesară între aliaţi şi a contraatacat cu toate efectivele Diviziei XVI. Prezint un pasaj din Ordinul nr. 750/20 mai 1919 dat de generalul Alexandru Hanzu pentru întărirea disciplinei şi a moralului militarilor Diviziei a 16-a.

Duşmanul face încercări de apropiere prin aclamaţiuni, cântece, semnalizare cu steguleţe. Se vor lua imediat mă­surile cele mai severe ca fiecare contact cu trupele noastre ale duş­manului să fie imediat îndepărtat. Deoarece scopul trupelor roşii ungureşti ce ne stau în faţă, este numai demo­ralizarea trupelor noastre şi nimica alta, decât repetarea fapticei întrebuinţată cu succes contra ruşilor.

Este strict interzis tratarea amabilă faţă de duşmanul, care pare a fi fără grijă şi mai ales fraternizarea cu dânşii.

        Comandantul Diviziei 16-a

     General (s. s.) Hanzu

 

La 21 mai 1919 C.T.T. l-a numit pe generalul Alexandru Hanzu comandant al Grupului de Nord de la Tisa, iar pe fostul comandant, generalul Traian Moşoiu, l-a numit guvernator militar. Generalul Alexandru Hanzu a preluat imediat operaţiile, având sub co­manda sa 200 de km de front aşa cum spune în corespondenţa sa generalul Dănilă Pop. Hanzu a organizat un puternic detaşament de infanterie pe baza Brigăzii 41 infanterie, 4 baterii de artilerie, un pluton de cavalerie al Diviziei 16 şi un pluton de cavalerie din Divizia 2 vânători. Organizarea Brigăzii 41 a colonelului Constantin Dragu s-a făcut în două zile. Alexandru Hanzu, sin­cronizat cu statul major al Diviziei a 6-a cehoslovace, a atacat în zorii zilei de 23 mai, respingând pe unguri până la aliniamentul Puszta Kemeley-Korom redresând complet apărarea cehos­lovacilor aflaţi în inferioritate. În aceste lupte pierderile au fost mari şi a fost rănit de o schijă chiar generalul, în timp ce îşi comanda focul artileriei din cel mai avansat punct de cercetare al diviziei. Mai jos dau câteva însemnări din carnetul de front al generalului. „A sosit momentul ca trupele ardelene să-şi demonstreze vrednicia şi capa­citatea lor de a lupta. În ziua de 23 mai 1919, orele 4,15 trupele regimentelor 81 şi 84 sunt gata pentru a porni atacul. Conform ordinului primit, acestea trec râul Hernand. După două ore inamicul se retrage şi desbrăcaţi de uniforma militară, ungurii  se ascund prin case. Se execută căutarea şi dezarmarea bolşevicilor. Trupele noastre stăpânesc podurile, valea Hernandului şi au găsit mulţi inamici abandonaţi pe câmpul de luptă. Noi am avut pierderi importante 19 morţi, 81 de răniţi şi 54 dispăruţi. Căpitanul Mathes Henrich din Mediaş a căzut la datorie pe timpul intervenţiei cu plutonul din rezervă în sprijinul companiei sale din satele Korom şi Girings, fiind înconjurat de forţe superioare şi ucis la baionetă.  Înainte să moară a strigat: „Să trăiască România Mare”. Brigăzile 41 şi 42 Infanterie ale Diviziei 16 au avut sarcini importante în operaţiunile de dezarmare a populaţiei din nordul Ungariei. Iată ce ordin (nr. 139) le-a dat comandantul: „Plutoanele noastre vor înconjura satele vizate cu câteva posturi, iar coman­dantul unui pluton (care vorbeşte maghiara) va merge la primărie, sau jandarmerie, punându-se în vedere la cei care nu vor aduce armele, dacă li se vor găsi la percheziţie, vor fi împuşcaţi. Autorităţilor locale li se va pune în vedere, dacă se vor găsi arme şi muniţii în satele lor, vor fi arestate imediat şi date în judecată. În fiecare sat se va avea ca garanţie primarul şi 10 fruntaşi, care vor răspunde cu viaţa pentru neexecutarea ordinelor.

          Comandantul Diviziei 16-a

  General (s. s.) Hanzu”

 

Pe 24 mai C.T.T. a întărit forţele comandate de Hanzu cu Regimentul 3 vânători, un batalion din Regimentul 9 vânători şi cu două baterii de artilerie grea, luate din rezerva Diviziei 2 vânători.

 

Ocuparea de către unguri a oraşului Miskolc de la slovaci pe 20 mai a determinat  Comandamentul Trupelor din Transilvania să ordone generalului Alexandru Hanzu la 25 mai, să oprească ofensiva Armatei Roşii maghiare şi să treacă în defensivă, cu menţinerea capului de pod peste Tisa la Tokay. Trupele comandate de Hanzu au rămas în defensivă două zile, deoarece pe 28 mai au trecut Tisa, iar în 29 mai Grupul de Nord concentra şi restul Diviziei 2 vânători în zona Nyiregyhaza-Debrecen şi aducea a doua zi pe 30 mai 1919 Regimentele 2 vânători şi 5 roşiori peste Tisa. Divizia 16 avea comandamentul la Debreţin, iar Brigăzile 41 şi 42 din componenţa diviziei aveau comandamentele în două oraşe din apropiere.

Tot pe 30 mai, trupele cehoslovace au cedat pe Valea Hernadului şi s-au retras precipitat din faţa ungurilor.

Imediat pe 31 mai ungurii au bombardat puternic capul de pod de la Tokay, trupele Diviziei XVI au rezistat până în noaptea de 2 spre 3 iunie 1919, când s-a ordonat retragerea pe malul stâng  al Tisei şi distrugerea tuturor podurilor pentru a nu fi folosite de inamic.

Generalul Hanzu a intervenit energic cu noi trupe din rezerva Grupului de Nord, restructurând rapid linia frontului şi a pus ordine în dispozitivul defensiv. În zilele următoare a reuşit momentan să respingă, prin lupte crunte, tentativele de forţare a Tisei de către trupele maghiare; pierderile au fost mari de ambele părţi.

Totuşi armata ungară a înaintat împotriva cehoslovacilor, pe direcţia Ungvar încercând să ocupe ţinutul liniei ferate, dintre Munţii Maramureşului şi Tisa, apropiindu-se de linia Mukacevo-Cop, ameninţând sistemul defensiv al Diviziei XVI, ceea ce ar fi compromis legătura acestei divizii cu Divizia VIII română pe care regele Ferdinand a trimis-o să elibereze Bucovina şi a ocupat Pocuţia la cererea Marelui Stat Major Polonez.

 

Generalul Alexandru Hanzu, co­mandantul Grupului de Nord al armatelor române în bătălia din nordul Ungariei, pe 8 iunie 1919 a ocupat oraşul Cop, părăsit de cehoslovaci, acţiune prin care a tăiat din nou culoarul prin care ungurii erau susţinuţi de oamenii lui Lenin.

Între 22 mai şi 2 iunie suveranii României au făcut o călătorie în Transilvania de la Sibiu la Oradea şi pe 26 mai 1919, regele Ferdinand a îngenuncheat cu pioşenie la Turda pe locul unde a fost asasinat Mihai Viteazu în 1601.

Generalul român Zadiak, coman­dantul Diviziei VIII infanterie din armata regală a României, a început ocuparea Pocuţiei pe 23 mai 1919, înaintând între Carpaţi şi izvoarele Nistrului până la Ottynia-Newiska, formând un dispozitiv la 20 km de frontiera de apus a Galiţiei şi a dat un comunicat în limbile română, polonă şi ucrainiană prin care a explicat populaţiei că trupele române vor asigura ordinea şi liniştea publică în Pocuţia.

Generalul Alexandru Hanzu, co­mandantul Grupului de Nord al arma­telor române de la Tisa, ţinea legătura cu comandamentul armatelor poloneze de la Liov condus de generalul Jozef Klemens Pilsudski şi generalul român Zadiak din Pocuţia cu ajutorul aero­planelor din dotare. Din Pocuţia ro-mânii s-au retras în Bucovina la 24 august 1919.

Se ştie că în acele zile, cu ajutorul aeroplanelor, s-au întâlnit la Liov pentru câteva ore generalul Alexandru Hanzu cu generalul Pilsudski, comandantul trupelor aliate poloneze şi s-au con­sultat ce să facă ca să oprească Armata Roşie Ucrainiană comandată de bulgarul Rakovski, originar din Cadri­laterul Românesc, trimis la Kiev de gene­ralul german Mackensen să-i organizeze pe bolşevicii ucrainieni împo­triva românilor. Împreună cei doi generali Jozef Klemens Pilsudski şi Alexandru Hanzu au ajuns la concluzia că trebuie ocupată Ucraina şi împărţită între România şi Polonia. Pildsuski a trimis această propunere Regelui Ferdinand şi primului ministru Ionel Brătianu, însă aceştia nu au fost de acord. În săptămânile următoare Pilsudski a devenit şeful statului polonez şi a ocupat cu trupele sale o mare parte din Ucraina, fără contribuţia românilor.

Din planul de operaţii 24-26 iulie 1919 se vede că Divizia XVI a fost în prima linie pe Tisa pe o lungime de 150 km, sector în care Grupul de Nord a luptat cu 3 români contra 5 unguri . Pe data de 28 iulie dincolo de Tisa, coman­dan­tul unui  regiment de infanterie secuiesc  şi-a predat sabia generalului Hanzu, după ce s-a predat tot regimentul. Prin Ordinul de zi nr. 60 generalul Hanzu a mulţumit astfel, întregului personal al Diviziei 16. „După lupte grele, care au durat 7 zile, duşmanul este gonit de pe malul Tisei, ofiţerii şi soldaţii Diviziei 16-a au dat încă o dată dovada că ştiu să-şi îndeplinească datoria faţă de Neam şi Patrie:

 

Ostaşi !

Mă simt mândru că destinaţiunea m-a pus în fruntea voastră şi îmi fac numai datoria, mulţumindu-vă din toată inima pentru zelul dezvoltat şi pentru toate ostenelile, care le-aţi suportat băr­băteşte.

Regimentul 81 Infanterie din Dej va purta cu glorie amintirea de la Rakamaz, Nagyfalu şi Tisa-Eszlar; Regimentul 82 Infanterie din Târgu-Mureş are izbânzi desăvârşite la Vencsello/5. VI./. Neuitată în istoria acestui război va rămâne respingerea inamicului de la Tisa-Dob, înfăptuită de Regimentul 83 Infanterie Cluj şi la Tisa-Fured de Regimentul 84 Infanterie Bistriţa. Umăr la umăr cu infanteria a luptat cu bravură artileria divizionară Brig. 12 şi 16, Regimentele 22/Art. şi 27/2Ob. Excelenţi ca întotdeauna au dat dovadă împreună cu tinerele Regimente 31Art. şi 32 Obuziere de o valoare înaltă.

Mulţumesc Divizionului I din Reg. 3 Călăraşi că ş-a îndeplinit serviciul obositor cu pricepere şi mare zel. Secţia de telegrafie şi Compania de pomperi, deşi nu au luptat, totuşi au colaborat la  succesul definitiv în mod extraordinar înlesnind rezistenţa trupei prin lucrările lor tehnice. În fine mulţumesc întregii organizaţii sanitare pentru grija neântreruptă şi jertfele aduse faţă de răniţi şi bolnavi.

Ultimul meu cuvânt îl adresez plin de jale acelora, care nu-l mai aud pe lumea aceasta, ei sunt eroii noştri, cari au murit pe câmpul de onoare.

Dumnezeu să-i ierte !

Acest ordin să se citească sub arme tuturor unităţilor.

        Comandantul Diviziei 16-a

 General (s. s.) Alexandru Hanzu”.

La fel ca în septembrie 1916 şi la 20 iulie 1919, România a fost atacată simultan de armatele bolşevice ungureşti şi ucrainene pe cele  două fruntarii ale României Mari de pe Tisa şi de pe Nistru.

Ultimul comandant al Grupului de Nord, generalul Mihăiescu, le mulţu­meşte la toţi combatanţii Diviziei 16-a după ce au ajuns la Budapesta, astfel:

„Comandamentul General al Grupului de Nord a lansat cu Nr. 77 din 7 august 1919 următorul:

Ordin de zi

Inamicul a încercat în ziua de 20 iulie să treacă Tisa, pentru a introduce stăpânirea roşie şi în teritoriile de unde trupele noastre l-a alungat la 16 aprilie a. c. şi unde a făcut ordine ostaşii Diviziei 16-a. Ostaşii Diviziei 16 au fost străjerii neadormiţi ai soliei noastre în aceste locuri şi încercările de  trecere ale inamicului în subsectoarele  Tisa-Dob şi Tisa-Lok au fost sfărâmate cu mari pierderi, cu care prilej Regimentu 83 Infanterie a făcut şi un număr mare de prisonieri.(2180 şi 42 de tunuri)

În subsectorul Rakomaz valurile furioase ale trupelor roşii, susţinute de o artilerie cu mult superioară faţă de a noastră, ca număr şi calibru, s-au oprit pe piepturile Regimentelor ardelene 81, 82 şi 83 Infanterie, cari au oprit pe linia indicată de comandamentele supe­rioare, de unde nu numai că nu au dat nici un pas înapoi, ci din contră prin contraatacuri riguroase, le-au respins pe dreapta Tisei până la Miskolcz, silind Divizia I-a ungurească să se predea. În subsectorul Tisa-Fared Regimentul 84 Infanterie a respins de asemenea încercările de trecere ale trupelor ungare, cu care prilej au făcut şi un număr mare de prisonieri.

Faptele de arme de mai sus vorbesc de la sine şi le aduc la cunoştinţa tuturor, un frumos exemplu de bărbăţie şi devotament al tinerelor trupe ardelene cari datorită bravurelor, energiei şi priceperei tuturor şefilor au dat asemenea rezultate

Comandantul General al Grupului de Nord

       General Mihăiescu”. 

Mai jos vă prezint versurile marşului de front al Diviziei 16, aşa cum le-au cântat toţi combatanţii acestei divizii în campania din 15 aprilie-3 august 1919, de la Ciucea la Budapesta, versuri pe care eu le-am notat în 1968 de la vecinii mei, combatanţi în 1919, Ioan Popa şi Nicolae Pipernea, care mi-au dat şi această fotografie:

«La Dealul Săt­marului,/ Vin caii duşmanului/ Şi se suie sus pe deal/ Să se uite în Ardeal,/ Doamne, ocroteşte-i pe români.// Scoborâţi de pe cai jos,/ Că Ardealul nu-i al vost,/ Că-i ţara românilor,/ De pe vre­mea dacilor/ Doamne, ocroteşte-i pe români.// Suntem săraci, plini de nevoi,/ Doamne - ndură-te de noi,/ S-apă­răm Ardealul Sfânt,/ Pân-om fi pe acest pământ./ Doamne, ocroteş-te-i pe români// Pentru acest pământ murim,/ Doamne, ajută să-i răzbim,/ Acest pământ nu-i al lor,/ Nici în vecii vecilor./ Doamne, ocroteşte-i pe români//» 

Cât de frumoase sunt variantele  actuale  ale  marşului de front al Diviziei 16-a, cântate azi de Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş sau Sava Negrean Brudaşcu şi cât de mult batjocoreşte ora astrală a neamului românesc (apărarea Marii Uniri), o variantă a aceluiaşi marş a unor aşa-zişi  oameni de cul­tură care spun „Două mere într-o basma/ Am plecat la Moscova/….”  

Dar să revenim printre nenumăraţii eroi ai Diviziei 16, care s-au distins
în luptele din Nordul Ungariei, prin actele lor de bravură, soldaţii Manea Nicolae şi Chirău Dumitru şi au pus executarea ordinului mai presus de viaţa lor. Eroismul acestora a fost înscris de către comandantul diviziei în ordin de zi, adus la cunoştinţa tuturor militarilor diviziei şi prezentat în continuare astfel:

 „Ordin de zi No. 79, din 31 iulie 1919

În ziua de 20 iulie a. c. Soldatul Manea Nicolae din Div. I Călăraşi, fiind trimis de Comandantul Regimentului 81 Inf. Dej, cu ordine la Batalionul III din acel corp.

Batalionul detaşat fiind în satul Rakamaz, a fost indus în eroare de soldaţi unguri în uniformă românească şi prins de ei. Neperzându-şi cumpătul şi cu un curaj demn de admirat, Soldatul Manea, scoţând sabia, izbeşte pe soldatul inamic, ce-i apuca-se dârlogul şi dând pinteni calului, îl face de sare în două picioare, îndepărtând astfel şi pe ceilalţi din jurul său, apoi porneşte în fuga mare. O salvă de foc îl urmăreşte şi soldatul este grav rănit în abdomen.

Deşi lac de sânge, soldatul nu se lasă, ci păstrând cu sfinţenie plicul cu ordinul, îl duce înapoi la regiment, după care cade în nesimţire şi este evacuat în spital.

În aceeaşi zi soldatul Chirău Dumitru este trimis la Szabolcs pentru a face o recunoaştere, până când în sat este înconjurat de inamic şi-l atacă cu focuri.

La primele focuri calul său cade mort, soldatul nu se dă învins, ci luând cara­bina, în mers trage asupra inamicului, ce-i ţinea calea, spre aş-i face drum până ajunge la lanul de grâu, unde scapă de urmărirea inamicului, după multe greutăţi ajunge la şeful său, căruia îi raportează rezultatul însărcinării avute.

Faptele celor doi bravi soldaţi, care fac fală armatei şi neamului nostru, să servească de pildă tuturor camarazilor din toate unităţile Diviziei a 16-a.

Am cerut răsplata lor binemeritată.

Comandantul Diviziei a 16-a

General (s.s.) Hanzu”.

Fiecare regiment avea la dispoziţie un tren cu muniţie, alimente şi mate­riale, dar trupele luptătoare au înaintat numai pe jos.

Inginer  Ilie  HANZU






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia