logo
Interviu
Livia Ognean, medicul de milioane care îngrijeşte copii de sute de grame
Sorana MAIER
8210 vizualizari
Livia Ognean, medicul de milioane care îngrijeşte copii de sute de grame
Livia Ognean este unul dintre medicii care îngrijesc nou–n&#259;scu&#355;ii în sec&#355;ia Terapie Intensiv&#259;, unul dintre cei de care depinde, într–oanumit&#259; m&#259;sur&#259;, via&#355;a copiilor pentru care primele ore sau chiar zile de via&#355;&#259; sunt decisive. Pe lâng&#259; munca sa de zi cu zi din spital încearc&#259; s&#259; fac&#259; mai mult &#351;i s&#259; dea o &#351;ans&#259; în plus la via&#355;&#259; copiilor care se nasc cu probleme.<br><br> Cu siguran&#355;&#259;, nu este singurul astfel de medic minunat, dar este unul dintre profesioni&#351;tii de excep&#355;ie din Sibiu, un om care î&#351;i face meseria cu o d&#259;ruire ce impresioneaz&#259;, un medic pentru care munca sa înseamn&#259; foarte mult, iar atunci când vine vorba de sacrificiile pe care a trebuit s&#259; le fac&#259;, prefer&#259; s&#259; nu le ia în calcul. <br><br> Livia Ognean este unul dintre cei pentru care tot timpul se poate mai bine &#351;i mai mult, pentru c&#259; se raporteaz&#259; la ceea ce a v&#259;zut la clinici de prestigiu de peste tot din lume.<br><br> De câteva luni, medicul sibian încearc&#259;, printr–o campanie de sensibilizare, s&#259;–i determine pe cei din jur s&#259; sprijine Terapia Intensiv&#259; din Neonatologie, locul unde sunt trata&#355;i nou–n&#259;scu&#355;ii cu probleme mari, locul de unde, dup&#259; luni de zile de munc&#259;, pleac&#259; acas&#259;, s&#259;n&#259;to&#351;i, copii care au avut doar câteva sute de grame la na&#351;tere.
- Au trecut câteva luni de când aţi demarat campania prin care aţi încercat să sensibilizaţi sibienii să ajute Terapia Intensivă Neonatală. Au fost receptivi oamenii la această campanie?

L.O.: Cei mai sensibili sunt cei care au copii sau care au avut copiii la noi. De asemenea, cei care măcar au văzut sau vizitat secţia sunt sensibili pentru că este foarte greu să-ţi imaginezi doar. Cred că ma­joritatea nici nu pot să-şi imagineze cum arată un copil de 600 de grame, cum e să ai un ditamai incu­ba­torul, ca o navetă spaţială, şi copilul să ocu­pe doar a zecea parte din el, iar restul să fie doar tuburi şi aparate pentru că aşa se întâm­plă la cei foarte mici - nu mai vezi copilul de cât de multe lucruri sunt în jur ca să-i ajute. ..

- Este nevoie în continuare de sprijinul comunităţii?

L.O.: Nevoile sunt permanente şi, practic, pentru fiecare bănuţ se găseşte un scop. Suntem una din cele mai performante secţii din ţară, dar asta nu înseamnă că nu este loc de mai mult. Există aparate pe care noi nu le avem şi care ar face ca supravieţuirea copiiilor să aibă loc în condiţii şi mai bune. Colectivul întinereşte şi asta face loc şi ştiinţei nu numai muncii şi atunci este nevoie de mai mult decât avem.

- Cum e munca în reanimare?

L.O.: Frumoasă.

- Şi grea?

L.O.: Nu pot să spun că e grea. Este solicitantă pentru că trebuie să fii foarte atent la cele mai mici detalii. Nu pot să spun că e grea pentru că în primul rând îmi place, în al doilea rând, pentru că oricât ar părea de grea la un moment dat, când copiii sunt bine, nu mai con­tează, realmente nu mai contează, uiţi. Şi copiii îi ţii minte de-a lungul timpului, îi ţii minte după nume, îi ţii minte după figură, după incubator sau în ce salon au stat, mai ales pe cei care au necesitat cel mai mult efort, cei care ţi-au dat cel mai mult de furcă. Pe aceia îi ţii minte cel mai bine.

- Care sunt cele mai dificile cazuri?

L.O.: Prematurii cei mici, cei cu greutatea cea mai mică la naştere, ei necesită cel mai mare efort şi cea mai mare investiţie, de toate felurile, ca să supravieţuiască. Dar sunt foarte grele şi cazurile în care nu ai ce să faci. Nu ai ce să faci pentru că din păcate încă sunt afec­ţiuni care nu se tratează la noi în ţară, mai ales malformaţiile.

- Nu se pot găsi soluţii, să fie trimişi în clinici din străinătate?

L.O.: Pentru malformaţiile cardiace se mai găseşte, dar e foarte dificil să trimiţi copilul acolo unde trebuie. Partea chirurgicală e foarte greu de depăşit la noi, astea sunt cazuri grele, pentru că ai mâinile legate, oricât te-ai strădui să faci, nu ai cum.

- În ţara noastră nu se fac astfel de intervenţii?

L.O.: Chirurgie pediatrică se face în centrele mari din toată ţara, dar nu la nivelul la care se face în Occident. Sunt foarte puţine locuri în care se face chirurgie de perfor­manţă, iar chirurgia neonatală este şi mai dificilă pentru că, pe lângă faptul că trebuie să operezi un om mic, trebuie să faci şi anestezie. Problema nu este chirurgul şi ope­raţia în sine, ci îngrijirea pre şi post operator şi anestezia. Este lipsă de anestezişti şi pentru adulţi, iar la copii anesteziştii merg şi mai rar să lucreze pentru că este şi mai delicat, este cu totul altă specializare, este altă patologie.

- Aţi fost în multe clinici din străinătate. Care sunt diferenţele între ceea ce este la noi şi în alte clinici?

L.O.: De curând am fost la AKH, în Viena, unde am stat trei zile şi pot să spun că cele două mari diferenţe între noi şi Viena sunt legate de echipament şi de personal.
Ei au tot ce le trebuie, în orice mo­ment, nu trebuie să se gândească şi nu trebuie să facă mereu referate pentru ceva de care au nevoie. Au toate echipamentele, chiar au şi în plus. De exemplu, îşi pot permite să aibă un incubator, radiant termic, monitoare de toate felurile şi o sală unde să poată face instruirea personalului. Aici simulează diverse cazuri şi, de fapt, acesta a fost şi scopul vizitei, să vedem cum se intruiesc ei. Asta prinde foarte bine pentru că există o sumedenie de situaţii în neonatologie care nu apar zi de zi şi, ca atare, dacă nu ai vechime şi experienţă este foarte uşor să fii prins, ca tânăr medic, tânără asistentă, nu neapărat pe picior greşit, dar numai cu cunoştiinţe teoretice despre o anumită situaţie particulară. Spre exemplu, exangvinotransfuzia, o procedură invazivă care la noi se efectuează astăzi rar, o dată, de două ori pe an şi ca atare sunt destui şi medici şi asistente care nu au văzut şi nu au participat niciodată la o exangvinotransfuzie. Dacă ai posi­bilitatea să simulezi o asemenea situaţie, atunci tot personalul este mai încre­zător şi într-o asemenea situaţie, care este o urgenţă, ai mult mai multă încredere şi şanse ca lucrurile să meargă bine, fără poticneli.
Aceasta ar fi o mare diferenţă, cea legată de diferenţele de instruire practică, pentru că instruire teore­tică avem. Iar cealaltă este cea legată de personal, acolo perso­nalul este mult mai numeros şi în felul acesta pe lângă monitoare, echipamente de care e nevoie, ai şi oameni să faci mult mai multe decât facem noi. Nu mult mai multe în termeni tehnici, cât mult mai multe lucruri aparent minore dar care contează foarte mult: discuţii cu mamele, sprijinirea familiei, masajul, stimularea psihică şi moto­rie a co­piilor, o mulţime de lucruri care par neim­portante pe lângă lista lungă de echipamente şi trata­mente, dar care chiar contează când copilul merge acasă. Poţi să faci şi educaţie pentru părinţi, să-i pregă­teşti pentru plecare acasă, iar trecerea să se facă uşor.

- S-a întâmplat recent ca vreun copil nou-născut cu probleme să nu poată fi salvat din cauza lipsei de aparatură sau materiale?

L.O.: În ultimii ani, nu. Copiii care au murit nu au murit din această cauză. Cei care au murit în ultimii ani au fost copii cu malformaţii gra­ve sau cu o prematuritate extremă, situaţie în care nu avem ce să facem mai mult. Ne-am obişnuit să ne gospodărim foarte bine banii din programele naţionale şi să lucrăm pe protocoale, pentru că încet - încet avem nişte protocoale pe care le aplicăm şi este mai bine aşa.


- Care a fost cel mai mic copil pe care l-aţi îngrijit?

L.O.: Chloe, şi ca greutate şi ca vârstă de gestaţie, pentru că ea a avut 24 de săptămâni şi 620 de grame. Am mai avut copii de greu­tatea asta, 640 de grame dar mai "bă­trâni" - 26 de săpătămâni, ceea ce contează foarte mult. Când vine vorba de vârsta de gestaţie şi o zi în plus în uter contează şi atunci chiar dacă greutatea  a fost aproape aceeaşi, problemele pe care le-au pus ceilalţi copii au fost mult mai mici decât cele pe care le-a pus Chloe. Anul acesta am avut destul de mulţi copii cu greutatea sub 800 de grame, cu vârsta de gestaţie 28 de săptămâni, practic cel mai dificil de îngrijit.

- Au fost mai multe cazuri de copii născuţi prematur decât de obicei?

L.O.: Anul acesta au fost mai multe cazuri decât anii trecuţi.

- Există şi o explicaţie pentru acest lucru?

L.O.: În afară de condiţiile socio-economice şi de nivelul de educa­ţie din ce în ce mai scăzute, pentru rata mai mare de prematuritate există o explicaţie: faptul că vârsta de procreere se cam mută. În ultimii ani au fost multe naşteri sub 18 ani şi multe naşteri peste 35 de ani, când riscul de prematuritate creşte. Apoi mai există şi fertilizarea in vitro şi alte tehnici de reproducere asis­tată, cu risc mare de sarcini multiple şi sarcinile multiple cresc riscul de prematuritate. Pentru fiecare categorie în parte găseşti câte o explicaţie, dar din păcate nu avem o bază epidemiologică sau nişte studii care să ne confirme ceea ce noi vedem.


- Care sunt cele mai dificile momente?

L.O.: Primele zile, când trebuie să le spui părinţilor că există şanse, dar nu poţi să le spui niciodată care sunt, sau cât de mari, în niciun caz nu poţi să le dai un procent. Nu poţi să le spui părinţilor nici că este foarte grav, pentru că nu e foarte grav, e doar o situaţie complicată în care trebuie să aştepţi un pic să vezi şi ce poate copilul. Pentru că tu ştii ce poţi, dar trebuie să vezi şi care este puterea copilului să treacă peste toate.

- Sunt recunoscători părinţii atunci când copilul lor pleacă bine din spital?

L.O.: Sunt unii care vin la noi ani de zile. În ochii celor mai mulţi vezi recunoştinţa şi, mai ales dacă copilul este bine, asta e destul pen­tru noi să mergem mai departe.

- Cum aţi ajuns medic neonatolog?

L.O.: Din greşeală, chiar din greşeală. În niciun caz pentru că aş fi ştiut cu ce se mănâncă. În stu­denţie nu am intrat într-o secţie de nou-născuţi decât de vreo trei ori şi nu în secţia propriu-zisă, ci în sala de naşteri. Deci nu pot să spun că ştiam despre ce este vorba. Dar atunci când am luat rezidenţiatul am vrut să îmi continui pregătirea la Tg. Mureş, acolo unde am făcut şi facultatea, la Târgu Mureş nu mai erau locuri pentru pediatrie, am zis să iau Bucureştiul, pentru că de acolo puteam să-mi iau transferul mai uşor... şi acolo erau locuri la neonatologie.

- Acum aţi face altfel?

L.O.: Nici gând!

- Credeţi că ar trebui să se implice comunitatea mai mult?

L.O.: Cred că atunci când un lucru merge bine în burgul, în oraşul tău, asta trebuie  să ne facă pe toţi mândri şi nu numai atât, ar trebui să ne facă pe toţi să dorim ca lucru­rile să meargă şi mai bine. Aşa cum Sibiul a ajuns să fie vestit, iar atunci când spui că trăieşti în Sibiu toată lumea să te invidieze, în momentul în care Sibiul ajunge aşa, atunci fiecare lucru care merge bine tre­buie încurajat să meargă şi mai bine.
Şi când vine vorba de copii şi practic de viitorul familiilor, de viitorul oraşului, trebuie să se implice toţi cei care pot să o facă. Şi cei care pot cel mai bine să o facă sunt cei care au firme, asociaţii, fundaţii. Spre exemplu, cu asociaţia Bisericii din Groapă am semnat un protocol şi ne-au făcut o donaţie. Aşa cum sunt ei, cu siguranţă mai sunt şi alţii care pot face la fel. Cel puţin eu aşa aş face. Dacă aş fi om de afaceri în Sibiu şi aş şti că există un loc în care lucrurile merg bine, şi acest fapt este absolut verificabil, ne raportăm datele la o bază de date americană care poate fi verificată şi unde se poate vedea foarte clar că rezul­tatele noastre sunt comparabile cu cele ale spitalelor din Statele Unite şi din Europa Occidentală, aş oferi un ajutor. Poate că neîncrederea este cea care face ca oamenii să se abţină de la actele de caritate. Dar la noi rezultatele se văd în supravieţuirea copiilor, în calitatea vieţii copiilor ulterior. Acestea toate sunt vizibile.

- Sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi neonatologi. De unde vine acest lucru, din multă pregătire, din multe experienţe în clinici din străinătate?

L.O.: Din ambiţie, din muncă şi din dorinţa de a şti mai multe, de a înţelege mai multe. Este o muncă pe care nu o poţi face dacă nu îţi plac copiii.

- Presupune sacrificii?

L.O.:Presupune să îţi placă ceea ce faci şi pasiune. Dacă te gândeşti în termeni de sacrificii poate că nu mai mergi nicăieri mai departe, pentru că dacă stai şi pui în cumpănă altele, s-ar putea să nu ţi se mai pară că merită. Dacă pur şi simplu îţi place ceea ce faci, nu te gândeşti că, în timpul în care citeşti trei articole, te poţi uita la un film, pentru că asta nu contează.

- Cum pot să vă sprijine cei care vor să vă ofere o mână de ajutor?

L.O.: Prin Asociaţia Baby Care am demarat campania  “Un vis, o speranţă, o viaţă” iar cei care vor să ofere un sprijin Terapiei Intensive pentru Nou-Născuţi o pot face în contul Asociaţiei Baby Care, deschis la BRD Sibiu, Cont IBAN:RO50BRDE330SV17320573300.




comentarii
9 comentarii

Toţi cei care vor să ofere ajutor copiilor prin intermediul campaniei Baby Care, o pot face
numar cont bancar
16.01.2013 06:56
Un medic deosebit , felictari !
Un pacient
16.01.2013 09:18
Consider ca este Doamna Neonatologiei Romanesti! Merita toate laudele si recunostinta noastra, a mamelor ai caror copii au fost salvati!
Ghergu Geraldina
16.01.2013 14:22
Un om deosebit as putea sa afirm. Daca toti medicii ar fi precum dr. Ognean, problemele din spitale ar fi mai mult decat rezolvate. Multumiri si recunostinta, pentru toata viata, acestui OM deosebit. Cuvintele sunt de prisos in fata oamenilor care redau viata
fratii Capatina
16.01.2013 14:25
Toata stima pentru un medic profesionist!
Adrian
17.01.2013 09:02
Un inger de femeie!
Teodora
17.01.2013 11:21
Felicitari intregului colectiv pentru daruirea cu care lucreaza si pentru rezultatele deosebite.Acolo se da viata vietii,e minunat sa poti face asta.
Oana
17.01.2013 15:27
Sanatate si putere de munca, stimata doamna doctor! Mereu va pomenim cu recunostinta !
mamica
19.01.2013 21:51
Acesti medici ca dansa, ii putem denumi ca SFINTI printre noi.Santem asa de rai si meschini, incat criticam pe oricine care face bine orasului sau comunitatii.Apreciez ca nu exista nici un comentariu rau-voitor la aderesa doamnei doctor, un om care aduce mandrie Sibiului si medicinei.
Ion
20.01.2013 19:02
Din aceeasi categorie
sevis

filarmonica

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia