Tribuna
La vânătoare de haine, cu o sută de lei în buzunar
Liuba STARII
2412 vizualizari
La vânătoare de haine, cu o sută de lei în buzunar
Ideea acestui articol a apărut într-o zi în care trei prietene s-au adunat la o ceaşcă de cafea şi au ajuns la o problemă comună (tipică femeilor): "n-am ce să port". Cu toate că acum câteva săptâmâni am fost la cumpărături, sufletul nostru ardea şi dorea achiziţii noi, dar, în acelaşi timp, portofelul "plângea", pentru că salariul se mai lăsa aşteptat. Dar nu există nici un obstacol în faţa unei femei, atunci când e vorba de haine noi.

Am decis că o sută de lei e de ajuns ca să ne potolim pofta de cum­părături şi să nu murim de foame până la ziua salariului. Astfel, am pornit în căutarea redu­cerilor şi promoţiilor. O prietenă, iubitoare de haine vintage ne-a sugerat să ne îndreptăm spre un second, cealaltă a optat pentru magazinul Dumbrava, iar eu am propus să ne încercăm norocul la mall. Am decis să nu ne despărţim şi să cercetăm totul treptat. Prima destinaţie a fost mall-ul. Odată ce am păşit pragul hypermarketului, am văzut cele patru litere sfinte ce alcătuiau cuvântul SALE. Ei, bine, sceptice, dar entuzias­mate am început să explorăm magazinele. Să nu uităm că e septembrie, iar startul reducerilor s-a dat încă la sfârşitul lui iunie. Aşadar, nu am avut o gamă variată, ci haine care nu s-au vândut. Mărimile noastre S şi M, aflându-se în criză. Pre­ţurile variind de la 15 lei până la 100. Ne încadrăm în bugetul propus. Putem să ne permitem tricouri cu 20 de lei, pantaloni cu 40 de lei şi o rochie între 50-100 de lei. E OK. Îmi cumpăr o fustă cu 15 lei, o asortez cu un maiou de 30 de lei şi mai am 65 de lei. Ar fi bine să-mi găsesc o pereche de sandale. Mai dificil cu încălţă­mintea, am găsit o variantă cu 70 de lei, dar nu pot să depă­şesc limita. Mai caut, dar nu găsesc nimic. Înţeleg că sandalele mele arată OK şi mă mulţumesc cu ele. Intru în alt magazin şi văd o rochie de bumbac cu 60 de lei, ultima mărime, redusă de la 120 de lei. Mă tentează reducerea de 50% şi calitatea hainei. O cumpăr. Mai am cinci lei, dar nu găsesc nimic ce pot să-mi iau, nici măcar un elastic de păr sau nişte ciorapi. Mă răsfăţ cu o îngheţată şi mă bucur de un shopping reuşit.

La Dumbrava ca la mall. Fără branduri, dar cu fiţe

Apoi ne îndreptăm spre Dumbrava. Aici se pare că timpul s-a oprit. Îmi aduc aminte de magazinele vechi, de pe timpul comunismului, pe care le-am văzut în filme. Începem să căutăm ţinutele pentru prietena noastră, fana Dumbravei. Observăm că preţurile nu diferă de cele de la mall. Aici găsim haine şi cu 50 de lei, dar şi cu 800 de lei. Se pare că preţul acestora depinde de cantitatea penelor, pietre­lor şi paietelor. Dar nu căutăm haine de lux, avem doar o sută de lei la dispoziţie. Găsim câteva standuri promiţătoare cu reduceri de la 20% până la 50%. Majoritatea hai­nelor depăşesc bugetul nostru, piesele fiind reduse de la 300 de lei până la 150, 120 de lei maxim. Dacă la mall am putut să atingem haine, să facem poze şi să mă­surăm mai multe lucruri fără ca să le cumpărăm, vânzătoarele ne suge­rează să nu atingem marfa şi să specificăm ce vrem. După ce plecăm cu aşteptări neîmplinite şi fără cumpărături, comer­cianţii ne aruncă nişte priviri ameninţătoare, unele chiar comentează, aşa ca să nu le auzim, că degeaba au pierdut cu noi timpul. După câteva minute de căutare şi explorare a etajelor, observăm un stand cu rochii reduse, care costă 99 de lei. Încercăm să cautăm o ţinută pentru prietena noastră, mai elegantă, dar nu găsim nimic. În fine, disperate şi obosite, înţelegem că o sută de lei nu e un buget potrivit pentru fiţele Dum­brăvii şi marfa redusă nu e pe placul nostru. Ne mai încercăm norocul la încăl­ţă­minte, dar aici e şi mai trist, preţurile variază între 120, 200 de lei şi mai mult. Îi cumpărăm o pijama cu 60 de lei şi două perechi de dressuri cu 20 de lei fiecare.

12 lei pentru Yves Saint Laurent şi Dolce Gabbana

A venit rândul să ne plimbăm şi pe la seconduri. Aici, mirosul de haine învechite te doboară, dar cum spune prietena mea, ”mai pui şi tu un capac de lenor în plus şi te bucuri de haine vintage din Europa”. Ei bine, nu e pe placul meu, mă retrag şi o aştept la un suc, ca să se laude cu achiziţii noi. Peste o oră vine prietena mea şi ţine o sacoşă imensă, care încet-încet se rupe de greutatea hainelor. Ea nu s-a limitat la câteva bluziţe de sezon, ci s-a echipat şi pentru iarnă. Şi-a găsit un palton cu cinci lei, nu îmi vine să cred, dar e real.O haină groasă, maro, din lână, fără nici un defect, ”made in Italy”, probabil că a fost purtat de o senioră cu gust. În plus, şi-a găsit o fustă roz de la Yves Saint Laurent, cu şapte lei, eşarfe cu trei lei şi vreo patru bluziţe, cu zece lei fiecare. S-a încadrat în 70 de lei şi şi-a îmbogăţit garderoba cu nouă piese vestimentare. Astfel, am petrecut o zi de weekend şi am ajuns la concluzia că la Sibiu poţi să mergi la vânătoare de haine având doar o sută de lei, dar e important să ai norocul de reduceri şi să nu te trezeşti în ultimul moment, atunci când stocurile sunt aproape epuizate. Dacă nu eşti pretenţios şi poţi să porţi haine de mâna a doua (ceea ce este un trend în străinătate şi pe blogurile fashion), având bani puţini, poţi să-ţi permiţi mai multe haine şi chiar să găseşti branduri prin­tre o mulţime de panta­loni, rochii, tricouri, acce­sorii uzate. Totul depinde de gustul, norocul şi timpul pe care poţi să îl acorzi căutărilor unor comori într-o grămadă cu denumirea SALE.






comentarii
1 comentarii

Vanzatoarele de la Dumbrava sunt ingrozitoare! Niste t... fara educatie... dupa ce ca au mafa proasta si scumpa, nici nu stiu sa se poarte cu clientii. De-aia magazinul Dumbrava e pe duca..
coco chanel
14.09.2019 20:29
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

casino

CibinFEST

Lansare proiect Cod SMIS 126210

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia