logo
FITS
La pas printre monumentele sibiene (3)
Ce facem, totuşi, cu turnurile Sibiului?
Dumitru CHISELIŢĂ
1050 vizualizari
Ce facem, totuşi, cu turnurile Sibiului?
După ce am oferit destulă bază legislativă pentru ca orice deţinător de locuinţă, loc sau orice altceva clasabil ca monument istoric, să ştie ce are în proprietate şi cum să se descurce cu el, trecem la ceva mai concret. La monumentele istorice din teren. La starea lor, la problemele lor, la cum să arate sau să fie folosite înspre folosul atât al deţinătuirolor, cât şi al celor doritori să le admire. Şi începem cu ce e mai la îndemnână şi ce, fără dubii, poate fi socotit monument istoric: turnurile Sibiului (sau ce a mai rămas din ele).

Turnuri vizibile, turnuri „invizibile”

Orice turist ştie că la Sibiul sunt turnuri. Când îşi face selfie pe Podul Minciunilor, în spate are Turnul Sfatului. Când îşi ia dejunul sau cina la Pardon să zicem, e pe Cetăţii, poate cea mai frumoasă stradă din Sibiu (poate!) vede cele trei turnuri celebre: Dulgherilor, Olarilor, Archebuzierilor plus Turnul Gros acum cunoscut ca Sala Thalia, plus turnul acela pasaj-wc, care coboară spre Coposu. La fel, în Piaţa Huet, mai puţin impozant dar tot turn, e Turnul Scărilor. Despre ele am tot scris, şi noi şi alţii, cu imagini noi, imagini de epocă, cu poveştile lor, cu cercetările arheologice ce au fpst în zonă, dacă au fost.

Lista turnurilor incintei exterioare a Cetăţii Sibiului, realizată la 1751, conţine nu mai mult de 50 de „poziţii” reprezentând turnuri, rondele de artilerie şi bastioane. Aveam atunci înb listă Turnul Măcelarilor, două turnuri orăşeneşti; Turnul Tunzătorilor de postav, Turnul Pânzarilor, Bastionul Soldisch, Turnul AurarilorTurnul Orăşenesc al Păcurii, Turnul Fierarilor, alte două turnuri orăşeneşti, Turnul Ţesătorilor de lână, Turnul Dogarilor; un turn orăşenesc de comunicare, Marele Turn al Croitorilor, Bastionul Porţii Sag/Turnului, Turnul Franzelarilor, Turnul cu Pulbere/Pielarilor, Turnul Schnepfen, Turnul Zidarilor, Bastionul Porţii Ocnei, turnul (mare) cu Pulbere, Turnul Pantofarilor, cu bastionul Porţii Ocnei,  un turn orăşenesc, un turn de comunicaţii, turnul Mănuşarilor, Turnul Rotarilor-vechiul rondel de artilerie, un turn „scurt aflat pe zid”, Turnul Breslei Pielarilor, un turn de comunicaţie, turnul Săpunarilor, turnurile porţii Elisabeta, trei turnuri de comunicaţie, Turnul Bărbierilor, un foişor de apărare, un turn cu poartă în Bastionul Haller, Bastionul Haller, Portiţa Leşurilor, Turnul Funarilor, turnul Cositorarilor, Turnul Gros, Turnul Dulgherilor, Turnul Olarilor, Turnul Postăvarilor, turnul Lăcătuşilor, turnul Măsarilor şi Bastionul Cisnădiei.
Suficiente, nu? Dar aceasta era Cetatea Sibiului la maxima ei dezvoltare, adică cea e cunoscut acum ca Centura a IV-a de fortificaţii. Însă turnuri au mai rămas şi de la centurile anterioare. Resturi, sau înglobate în construcţii ulterioare, în curţi zăcând ca vai de ele, abia vizibile în ce a mai rămas din fortificaţii, ele există. Şi aşteaptă să fie cumva băgate în seamă, că doar de aia suntem ditamai oraş istoric.

De fapt, câte turnuri putem vedea, la propriu, în Sibiu şi câte din ele pot fi vizitate? Nu multe. Avem Turnul Scărilor, cum am spus. Acum este „sediul” calfelor călătoare şi nu cred că vizitarea lui e permisă oficial. Nici nu ştiu ce poţi vedea înăuntru, pentru că a fost mult modificat. Cert e că e restaurat şi, dacă e deschisă poarta, din el poţi intra în curtea unde e restaurantul Weinkeller, un loc pitoresc al Sibiului. Dacă ne interesează în mod deosebit, putem vedea, în pavajul Pieţei Huet, amprenta Turnului Preoţilor, dar nu cred că e aşa de  interesantă, deci trecem peste ea. Dincolo, în Piaţa Mică avem mai multă şansă. Turnul Sfatului, care e, nu-i aşa, un simbol al Sibiului, e OK, din, să zicem toate punctele de vedere, deşi s-ar mai putea lucra la el, mai ales în materie de imagine şi managementul spaţiului interior. Nu am mai urcat, să văd dacă au reparat scările care aveau unele trepte destul de mobile, nici dacă geamurile de sus sunt destul de curate pentru a-ţi ieşi poze cu Sibiul fără dilema "pata e de pe senzor sau de la geam?". Puţini ştiu că mai sunt ceva turnuri prin zonă, destul de transformate în aşa fel ca să nu ai idee că sunt turnuri. Unul e pasajul de la Piaţa Mică 24, cunoscut ca Turnul Scării Aurarilor. Puţine elemente îl mai definesc ca turn, dar se spune că asta era. La fel, În Aurarilor 5, pe după poartă se mai poate evdea ceea ce a fost tot un turn, modificat ca locuinţă, aparţinător de Construcţia din Piaţa Mică 23. Un alt turn transformat este şi cel din Piaţa Mică 31, unde e pasajul spre Avram Iancu. Pe Avram Iancu avem un turn, frumos chiar, înglobat în clădire, la nr. 9. Poate fi relativ vizitat, dar cu rezervele pătrunderii într-o curte particulară. Avram Iancu mai are, la numerele 24 şi 31, turnuri din centura a III-a, vizibile dinspre strada Movilei. Tot un fragment de turn se pare că se află undeva între străzile Felinarului şi Movilei, dar e greu de identificat. Mergând mai încolo, pe Manejului, la capătul din colţul ruinelor Liceului Pedagogic, se vede ceea ce cunoscut ca "ruinele Turnului Bărbierilor", un gang boltit, care de fapt nu e turn, ci un pasaj boltit prin care se ajunega în curtea Ursulinelor-Terenul de sport al Pedagogicului, unde, de fapt, acolo se află resturile acestui turn. Scăpat de resutaurarea model "gard de pensiune" care aproape ucidea zidul centurii a III-a de pe aceeaşi manejului se poate remarca, în zid, (prin absenţa arcului)  locul unde se afla acel "foişor de apărare" de dinainte de bastionul Haller. De turnurile mari şi mici de pe Cetăţii am scris, dar hai să le mai vedem odată. Avem Turnul pasaj-WC, din care s-a salvat doar un brâu din piatră, rămăşiţelor Turnului Cositorarilor. Urmează Turnul gros, cu cele două resturi de tuneluri-canale boltite, distruse suficient la construirea Sălii Thalia, care, în fapt, este Turnul Gros. Apoi Turnul Dulgherilor, care a fost vizitabil la un moment dat, ca şi cel al Olarilor, dar s-a renunţat la aşa ceva din motive de care habar nu avem. Se pare că sunt în grija calfelor călătoare, care uneori mai desfăşoară activităţi în zonă. Faptul că nu le pasa de promovarea a ce au primit nu e de mirare, ei oricum sunt calatori, vin şi pleacă.
Izolat şi tot nevizitabil e Turnul Archebuzierilor. E nevizitabil pentru că e întreg. Lângă el, de fapt o fundaţie rectangulară, ne aminteşte că aici a fost Turnul Lăcătuşilor.
Menţionăm aici şi Turnul de Poartă, ce "ţine" de Muzeul de Istorie, gospodărit bine, mai ales pe interior, că pe exterior a trebuir să se intre in sevrajul Summitului ca să scăpăm de jegurile acelea de graffiti.
Oraşul de Jos are şi el două turnuri, mari şi (destul de late). Unul vizibil, Turnul Pielarilor sau Turnul Mic cu Pulbere, care are calitatea de a fi îngrădit, încuiat, etc, de teamă ca să nu devină iar hotel de homeleşi. Şi el putea fi ceva mai OK, dar atât s-a câcâit lumea de nu a mai ieşit nimic. Nu vă luaţi după aspectul dinspre strada Zidului, pe partea cealaltă arată jalnic, că e pe proprietate privată şi nu vede lumea. Ba are şi ceva găuri în acoperiş. Crăpat pe înălţime, nefuncţional de decenii, zace, sub nepăsarea tuturor, invizibil, în curtea  Liceului Independenţa. Şi cam atât. Cel puţin cele două turnuri din Oraşul de jos (ca dealtfel şi Oraşul de Jos) nu prea sunt "în cărţi", turistic vorbind. Nu e zona aia de centru, fardată şi machiată să dea bine la grupurile organizate.

Ce şi cum facem cu turnurile Sibiului?

Cel puţin până la acest moment, o parte din turnuri, ca şi din fortificaţii, sunt într-un plan mai amplu de restaurare. Mai exact porţiunea dintre Bastionul Haller şi cel al Cisnădieii, cu cele trei turnuri faimaose de pe Cetăţii. Lucrările erau estimate la 7,7 milioane lei, respectiv 1,2 milioane lei şi prevedeau  refacerea porțiunilor afectate, hidroizolație, curăţirea de vegetaţie. Se stiupula necesitatea folosirii de materiale adaptate acestor obiective istorice: cărămidă, mortar, înlăturarea pământului, hidroizolațe, tratare cu soluţii antisăruri.
Dar, având în vedere antecedentele din zona istorică (vezi din nou, cazul zidului de pe Manejului şi spuer-curăţirea cu jet de dinatine de summit a zonei Podul Minciunilor), înacă avem rezerve.


Dar se poate, cu ceva inițiativă și bunăvoință (și ceva muncă, desigur) ca şi restul de turnuri să poată deveni „vizibile”, bineînţeles, prin bunăvoinţa proprietarilor acestora. Uite, meircuri am dat o tură pe Avram iancu, să văd ce mai face cel turn superb din fundul curţii.  Am găsit o poartă închisă (nu încuiată) care mi-a cam tăiat din elan. OK, o puteam deschide, dar nu era acelaşi lucru. Nu era ceva, ca să spunem, turistic.
Problema la Sibiu este că proprietarii clădirilor monument istoric sau , cel puţin vechi sau ci elemente vechi, ori nu sunt conştienţi de valoarea proprietăţii lor ori efectiv nu le pasă de acest aspect. Am avut multe „probleme” din acestea prin curţile din centru. Câte un vigilent din acesta mă aborda cu un ostil „pe cine căutaţi”, apoi, după explicaţii care ajunegau nicăieri, pentru că ori credea în continuare că sunt ba unul de la imobiliare care evaloeuază pentru niştiucine, ba un spion al vreunui proprietar care le va „lua casa”, ba orice altceva, ori eram lăsat în pace dar tatonat de la ferestre („să vedem ce face ăla ce pozează el acolo”) ori eram flituit cu „nu e voie că e propietate”, ori trebuia să cer axcordul proprietarilor care, paradoxal, nu aveau niciun reprezentant ori, mai simplu, nici nu mai intrai pentru că încuiau poarta. Dar mă tot întrebam dacă nu e o posibilitate pebtru ca toate aceste frumuseţi să poată fi văzute de cât mai mulţi, un lcuru benefic atât pentru iubitoriid e isgtorie, cât şi pentru proprietari.
Desigur pentru aceasta, am apelat la experţi, iar ceea ce vom citi mai jos fiind rezultatul discuţiilor avute pe această temă cu. dr. Valentin Delcă, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Sibiu.

Deci, în primul rând ar trebui o campanie de educare a proprietarilor cu privire la ce au ei acolo. Că au şi habar nu au ce au. De la istoria şi valoarea clădirii în general, la conştientizarea tuturor elementelor cu valoare istorică ale locuinţei. Există şi legislaţie şi pârghii, parteneriate public-private, care nu sunt interzise, pentru punerea în valoare a monumentului. De exemplu se poate acţiona, la nivel de iniţiativă privată, pentru transformarea locului într-un adevărat obiectiv turistic „ca la carte”. Adică să fii un fel de mini-muzeu. Unde să vină turistul sau curiosul, să plătească o mică taxă care să includă vizitarea, fotografierea şi ce-o mai oferi proprietarul pe acolo. Demnă de luat îns eamăe ste şi posibilitatea dreptului la imagine şi la promovarea ei. Tu ca proprietar şi administrator al acestui spaţiu, ai posibilităţi mari de a câştiga şi în materie de vizibilitatea obiectivului, cât şi în materie de profit de pe urma lui. Vorbim aici de restaurarea, renovarea, reamenjnajarea turnului aceluia în ceva comercial, de la magazin de suveniruri istorice pe acest subiect la spaţiie xpoziţionale, sau chiar la mini-cafenele şi terase. Se pot realiza materiale informative, de la cărţi poştale la multimedia, de la închirierea locului pentru cei interesaţi, la crearea unei pagini de net pe acest subiect. Totul ţine doar de iniţiativă şi, mai ales, de statutul proprietăţii.

Da, e mai comod să închizi poarta cu cheia sau să îi bagi un interfon cu cartelă, să avertizezi că „acces interzis-proprietate privată”, să faci pe vigilentul cu oricine calcă pragul curţii şi să te vaiţi că „nu interesează pe nimeni” şi că sunt impozitele mari că e zonă centrală, decât să mişti ceva. Da e dificil mai ales în locurile acelea cu multi-proprietari, care desigur nu pot ajunge la un numitor comun decizional, dar dacă tot le lăudăm că iubim Sibiul, măcar să afcem ceva pentru el.

Acelaşi lucru e valabil şi cu turnurile din zonele, să le spunem, publice. Ave, din toate cele menţionale aici, doar DOUĂ turnuri valorificate oarecum satisfăcător, deşi ca promovare mai e mult de dorit: Turnul Sfatului şi Turnul Gros-Sala Thalia. Restul doar „ia de te uită” din exterior. Sibiul nu îşi detaliază mopnumentele, toată activitatea aceasta de imagine făcându-se la vrac şi pe generalităţi, tu aflând mai multe din lucrări ştiinţifice de la ULBS sau Muzeul Brukenthal, ori de pe unica bază istorică online, patrimoniu.sibiu.ro, de pe pagina cercetătorului independent Gunther Wolff ori de pe grupuri de entuziaşti sibieni de pe facebook. Poare renunţând la superficialitate şi la şabloane generaliste, Turnurile Sibiului vor avea imaginea ce o emrită, indiferent de poziţia lor pe hartă, ceea ce ar aduce unc âştig atât proprietarilor publici sauu privaţi, cât şi Sibiului ca oraş istoric. Ce facem, totuşi, cu turnurile Sibiului?






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

book festival

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia