Tribuna
Inteligenţa Artificială, din ce în ce mai prezentă în lumea reală
Inteligenţa Artificială, din ce în ce mai prezentă în lumea reală
Câţi se gândeau în 1984, când filmul „The Terminator” apărea în cinematografe, la posibilitatea ca roboţii și inteligenţa artificială vor putea prelua controlul asupra planetei? După apariţia unor astfel de filme, în care controlul asupra Terrei este preluat de Skynet, o reţea de inteligenţă artificială bazată pe computere și sateliţi, observăm că astăzi marile companii investesc masiv în inteligenţa artificială, iar toate serviciile populare pe care le folosim pe internet au în spate astfel de tehnologii. Mai mult, aceste scenarii nu mai par unele SF, scrie www.go4it.ro.

Lordul Martin Rees, un astrofizician care ocupă funcţia de Astronomer Royal la curtea Reginei Elisabeta a II-a, spune că oamenii ar putea dispărea de pe Terra și că roboţii se vor revolta împotriva creatorilor lor. Sunt și voci care spun că AI (inteligenţa artificială) va rezolva marile probleme ale omenirii: cele energetice, poluarea, sărăcia și bolile grave.
Nivelul inteligenţei artificiale astăzi
Când vine vorba despre inteligenţa artificială, oamenii își imaginează o lume SF dominată de roboţi. Astăzi, multe dintre reclamele care apar pe internet au în spate algoritmi AI. Mai mult, mari campioni mondiali la șah sau go au fost deja învinși de supercomputere. Anul trecut, disputa dintre campionul mondial la jocul go, sud-coreeanul Lee Se-dol, şi supercomputerul Google AlphaGo s-a încheiat cu victoria maşinii, scor 1-4. AlphaGo a fost dezvoltat de divizia DeepMind AI a Google şi este conceput să prevadă cele mai probabile mutări ale oponentului uman şi să reacţioneze în consecinţă.
Facebook-ul și inteligenţa artificială
Multe dintre postările pe care le vedem pe Facebook sunt alese și afișate  cu ajutorul unui sistem bazat pe inteligenţa artificială. Chiar șeful companiei, Mark Zuckerberg, a confirmat la conferinţa F8 a dezvoltatorilor Facebook că se lucrează la o interfaţă pentru creier, care să le permită oamenilor să comunice folosind doar puterea minţii. De altfel, în aplicaţia Messenger există roboţi bazaţi pe AI capabili să interacţioneze cu oamenii. Aceștia înlocuiesc deja persoanele angajate la serviciile de call-center, mai scrie sursa citată. Inteligenţa artificială este prezentă și în sistemele autopilot de pe mașinile autonome. Datorită tehnologiei, computerele din automobile pot să înveţe, să evolueze și să răspundă la situaţii neprevăzute. AI se găseşte astăzi şi în asistenţii vocali digitali, precum Siri (Apple), Cortana (Microsoft) sau Bixby (Samsung).
Primul supercomputer capabil să înveţe
NVIDIA a lansat DGX-1, primul supercomputer capabil să înveţe, creat special pentru sisteme de inteligenţă artificială. DGX-1 oferă capabilităţi deep-learning accelerate prin hardware, permiţându-le cercetătorilor să pună în practică noi concepte pentru sisteme de inteligenţă artificială, mai sofisticate şi capabile să proceseze cantităţi uriaşe de informaţie, respectiv să înveţe şi să se auto-perfecţioneze pe baza experienţelor avute, potrivit www.go4it.ro.
Cu toate acestea, inteligenţa artificială este încă în faza „copilăriei”, fapt dovedit de unele experimente eșuate. Un exemplu este cel al „adolescentului” Tay al Microsoft, bazat pe inteligenţa artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Numai că acesta a devenit nazist în câteva ore, iar compania a fost nevoită să îl retragă. Acest incident arată limitările pe care le au mașinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine și rău sau să dea dovadă de empatie. Până ca mașinile să ajungă la astfel de însușiri umane ar mai putea trece zeci de ani.
Roboţii și sistemele AI, un pericol pentru oameni la locul de muncă
Potrivit analiștilor, până în 2030 sistemele de inteligenţă artificială și roboţii vor reprezenta cea mai mare parte a forţei de muncă din America, mai scrie sursa citată. Mai mult, un raport al McKinsey Group arăta recent că în SUA companiile pot înlocui chiar în acest moment 45% din angajaţi cu sisteme automatizate, dacă doresc acest lucru.
Inteligenţa artificială va juca un rol important, indiferent de ce tehnologie sau punct de acces foloseşti, potrivit lui Anthony Baker, Technology Director la R/GA London, filiala din capitala britanică a cele mai premiate agenţii de publicitate din lume. Pe baza acesteia vom avea site-uri web care se adaptează în funcţie de modul în care tu le foloseşti şi de interesele tale, a declarat el pentru Go4it.
Bill Gates, Stephen Hawking şi Elon Musk au atras atenţia asupra pericolelor pe care le presupune inteligenţa artificială
Elon Musk, co-fondatorul Tesla Motors şi fondatorul Space X, este de părere că inteligenţa artificială este mai periculoasă decât bombele nucleare. „Trebuie să fim foarte atenţi cu inteligenţa artificială, deoarece este mai periculoasă decât bombele nucleare”, a scris el pe Twitter anul trecut. Musk nu este împotriva dezvoltării acestei tehnologii, ci spune că ea trebuie folosită cu mare grijă. De altfel, Bill Gates, cel mai bogat om din lume, a declarat că roboţii au cel puţin un avantaj incorect în faţa angajaţilor umani: nu plătesc impozite pe venit. El spune că acest lucru ar trebui să se schimbe, iar banii astfel obţinuţi să fie folosiţi pentru pregătirea profesională a oamenilor. Mai mult, celebrul astrofizician Stephen Hawking, a declarat că AI poate însemna sfârşitul civilizaţiei umane, în ciuda faptului că însuşi el foloseşte tehnologia pentru a putea comunica. „Odată creată, inteligenţa artificială se va dezvolta singură şi reconcepe într-un ritm accelerat”, a spus Hawking. El a adăugat că dezvoltarea în continuare a tehnologiei s-ar putea dovedi a fi „o greşeală fatală”.

 







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA