Tribuna
Importanta vitaminei D in organism
17176 vizualizari
Importanta vitaminei D in organism

Când vine vorba de deficitul de vitamina D, cifrele sunt alarmante. Aproximativ 1 miliard de persoane din intreaga lume nu au suficientă vitamina D în organism. Dacă până de curând nici nu se ştia de această problemă, în prezent a devenit extrem de comună. Tocmai datorită faptului că vorbim de o situaţie relativ recentă, sunt puţine studii care se axează pe impactul lipsei vitaminei D din corp. Scopul acestui articol este de a scoate în evidenţă problemele principale ridicate de acest deficit, precum şi soluţiile ce le avem la îndemână pentru a-l combate.

Informaţii generale

Deşi vitamina D o luăm de la soa­re, s-a demonstrat că un pro­cent foarte mare din populaţia lumii are deficit de vitamina D. Astfel că, a devenit cea mai comună pro­blemă medicală, iar consecinţele acestui deficit sunt destul de grave.

 Ce diferenţiază vitamina D de celelalte vitamine cunoscute, este faptul că aceasta nu poate fi produsă de organismul nostru, ci se procură din diferite surse.

Studiile arată că vitamina D joacă un rol important în bolile cronice. Acest deficit a devenit un factor de risc independent în rata mortalităţii.

 

Cauzele deficitului de vitamina D

 

Una dintre principalele cauze ale deficitului de vitamina D este atribuită stilului de viaţă modern. Petrecem mai puţin timp afară şi mai mult timp la birou sau în casă. Factorii de mediu joacă şi ei un rol important, în special poluarea.

 

Rolul Vitaminei D

 

Vitamina D joacă un rol crucial în orga­nism, având un impact important în diferite boli, după cum poate fi observat mai jos:

· Întăreşte musculatura;

· Întăreşte oasele;

· Are efecte antiinflamatorii;

· Susţine sistemul imunitar;

· Adjuvant al insulinei;

· Boli ale inimii;

· Boli autoimune;

· Răceală;

· Diabet de tip 2;

· Depresie;

· Joacă un rol în prevenţia cancerului.

Vitamina D stimulează absorbţia calciului la nivel intestinal. Fără ea, doar 10-15% din calciul provenit din alimente şi aproximativ 60% fosfor ar putea fi absorbite de orga­nism. O cantitate suficientă de vitamina D creşte capacitatea de absorbţie a calciului cu 30-40%, respectiv 80% a fosforului.

Deficitul de vitamina D rezultă în anormalităţi în ceea ce priveşte nivelul de calciu, fosfor şi meta­bolismul osului. Ca principală consecinţă este vorba de fragili­tate la nivelul oaselor şi o scădere a densităţii mineralelor din oase, ce duc la osteoporoză.

 

Care sunt sursele?

 

Cea mai bună sursă de vitamina D este soarele. Există foarte puţine alimente ce conţin  vitamina D. Acestea sunt:

· Peştele gras: somon, macrou, ton şi sardine;

· Ciuperci Shiitake uscate la soare;

· Gălbenuşul de ou;

· Ulei din ficat de cod;

· Laptele fortificat cu calciu şi vitamina D;

· Sucul de portocale;

· Cereale.

Trebuie reţinut că includerea în dieta zilnică a acestor alimente nu este suficientă pentru a obţine necesarul de vitamina D, deoarece ar trebui consumată o cantitate foarte mare.

 

Simptome

 

Cele mai comune simptome ale deficitului de vitamina D sunt:

· Oboseala;

· Dureri musculare şi slăbiciune;

· Dureri de încheieturi;

· Creştere în greutate;

· Somn agitat;

· Probleme de concentrare;

· Dureri de cap;

· Căderea părului.

 

Boli

 

Vitamina D are un rol important în boli precum osteoporoza, 17 tipuri de cancer, boli de inimă, hipertensiune arterială, obezitate, diabet, boli autoimune, scleroză multiplă, artrită reumatoidă, infertilitate, depresie, tulburări afective sezoniere, Alzheimer, fibromialgie, dureri cronice şi psoriazis.

 

Cum o dozăm?

 

Deficitul de vitamina D poate fi diagnosticat în urma unei analize de sânge (25-OH-Vitamina D).

Vitamina D este produsă de piele în urma expunerii la radiaţiile ultraviolete provenite de la soare. De regulă, ar trebui să petrecem afară între 1.000-1.500 de ore pe parcursul primăverii, verii şi toamnei. Cu o simplă expunere la soare, fără loţiune protectoare, timp de 20 de minute, organismul se încarcă cu aprox. 20.000 de unităţi de vitamina D. Însă, trebuie reţinut faptul că timpul de expunere, în special vara, nu trebuie să fie între orele amiezii când soarele este foarte puternic, deoarece duce la arsuri.

Pe lângă expunerea la soare, o altă sursă de vitamina D este reprezentată de supli­mente. Cantitatea necesară depinde de vârstă, greutate, procentul de grăsime din organism, latitudine, culoarea pielii, anotimp, utilizarea de creme cu protecţie solară, timpul petrecut la soare, precum şi prezenţa altor boli.

 

Cum prevenim deficitul de vitamina D?

 

Cea mai sănătoasă abordare de prevenţie a deficitului de vitamina D este expunerea la soare. Însă, o dată instalat deficitul, este foarte greu, dacă nu imposibil de reglat nivelul de vitamina D din organism doar prin radiaţiile UV şi alimentaţie.

În consecinţă, cea mai bună prevenţie este analiza de sânge care indică nivelul de vitamina D din organism şi sfatul medicului care decide dacă este nevoie sau nu de suplimente.

 

De reţinut:

 

Deficitul de vitamina D se tratează, în funcţie de rezultatele analizelor, cu suplimente de vitamina D. Însă, dozarea se face în funcţie de vârstă, expunerea la soare, culoarea pielii, greutate, boli asociate. În consecinţă, trebuie făcută doar la recomandarea medicului.

 

Surse:

1.Kris Carr, ”Crazy Sexy Diet: Eat Your Veggies, Ignite Your Spark, And Live Like You Mean It!”, capitolul ”Vitamin D”- Frank Lipman, MD, paginile 169-171

2.MediterraneanDiet101, ” Vitamin D Deficiency Symptoms”

3.US National Library of Medicine National Institutes of Health Search database, Rathish Nair and Arun Maseeh, ”Vitamin D: The “sunshine” vitamin”







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA