03 martie 2010 23:43
407 vizualizari
A-
A+
Guvernul a aprobat, ieri, un proiect de lege privind înfiinţarea unui sistem informatic, în vederea aderării României la spaţiul Schengen, informează Agerpres. Prin viitoarea lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional informatic de semnalări şi participarea la Sistemul Informatic Schengen (SIS), România şi-ar îndeplini toate condiţiile de compatibilitate cu SIS. Sistemul informatic va opera cu date privind categorii de persoane sau bunuri, respectiv de persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădării, persoane dispărute, căutate în vederea aplicării unei proceduri judiciare, persoane sau bunuri, în scopul efectuării de controale discrete, bunuri căutate pentru a fi confiscate sau oferite ca probe în cursul procedurilor penale, precum şi date cu privire la străinii pentru care au fost dispuse măsuri de interzicere a şederii pe teritoriul României. Noul sistem va asigura şi relaţia între poliţişti şi procurori, prin delegarea permanentă a unui procuror la Biroul poliţienesc al sistemului, comparabil cu Interpolul. Aderarea României la Spaţiul Schengen este prevăzută pentru 27 martie 2011..