Tribuna
PNL
Boc: Modificarea Constituţiei, un moft al PSD
Boc: Modificarea Constituţiei, un moft al PSD

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, ieri, că România nu îşi poate permite să intre în procesul modificării Constituţiei doar pentru "un moft" al PSD şi că eliminarea imunităţii guvernamentale se poate realiza prin modificarea legii răspunderii guvernamentale, informează Mediafax. Emil Boc a precizat că propunerea PSD de modificare a Constituţiei în sensul eliminării imunităţilor demnitarilor este "un joc de imagine, o petardă politică" al cărei scop este de a abate atenţia publică de la scandalul Năstase-Mitrea. "Obiectivul zero este ca justiţia să nu ajungă la ei. Nu-i credem că peste noapte s-au transformat din îngeri în demoni", a spus Boc. El a susţinut că legea fundamentală nu se modifică punctual, ci pe un "ansamblu de instituţii corelate". "Nu ne putem permite să intrăm într-un asemenea proces, cu consecinţe inclusiv financiare, pentru un moft al PSD. Se poate ajunge la renunţarea imunităţii guvernamentale fără modificarea Constituţiei, doar prin modificarea legii răspunderii ministeriale", a spus Emil Boc.
Liderul PDL nu a făcut nicio precizare referitoare la eliminarea imunităţii preşedintelui României, prevăzută de propunerea PSD, împreună cu eliminarea imunităţii parlamentarilor şi a membrilor Guvernului. Boc a amintit că democrat-liberalii au anunţat deja că vor depune în toamnă un proiect de lege pentru modificarea legii răspunderii ministeriale, astfel încât Senatul, Camera Deputaţilor şi şeful statului să ia act şi să încuviinţeze solicitarea Parchetului privind începerea urmării penale. Emil Boc a arătat că Parlamentul poate înfiinţa, de asemenea, o comisie de specialitate sau o comisie de anchetă, care să voteze aprobarea solicitării de începere a urmăririi penale, dar că, numai în cazurile reţinerii, arestării, percheziţiei unui parlamentar să fie nevoie de încuviinţarea Parlamentului.Preşedintele PSD Mircea Geoană a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că PSD va propune, la începutul sesiunii parlamentare, un proiect de lege privind modificarea Constituţiei în sensul eliminării oricărei forme de imunitate pentru preşedinte, membrii Guvernului şi parlamentari.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Festivalul Gradinilor Sibiu

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA