Băsescu s–a întâlnit cu liderii PDL
La întâlnirea cu premierul au participat Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Roberta Anastase, discuţiile axându-se pe aceeaşi temă, a remanierii. Potrivit "Gândul" liderii PDL şi Emil Boc au plecat la Palatul Cotroceni, după întâlnirea de la Guvern, pentru a se întâlni cu preşedintele Traian Băsescu. Mai mult, astăzi va fi anunţat care dintre membrii Cabinetului Boc vor rămâne în funcţie şi care pleacă, deşi premierul a spus despre acest subiect că remaniera "se face, nu se discută".
Discuţiile şi declaraţiile pe tema remanierii s-au înteţit în ultima vreme, mai ales că 1 septembrie este termenul dat de preşedintele Traian Băsescu miniştrilor pentru a-şi rezolva problemele. Potrivit presei, cele mai mari şanse să fie remaniaţi le au ministrul Muncii, Mihai Şeitan, şi cel al Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Mihai Dumitru, ministrul Agriculturii ar putea şi el să intre în colimatorul premierului, mai ales că social-democraţii au anunţat deja că vor depune o moţiune simplă împotriva lui. Pe lângă aceştia, Gabriel Sandu, ministrul Comunicaţiilor, ar mai putea fi remaniat, în opinia presei.
Toate acestea vin în condiţiile în care deputatul Mihail Boldea spunea la sfârşitul săptămânii trecute că şase miniştri ar trebui să fie înlocuiţi. Pe lista lui Boldea apăreau: Mihai Şeitan, Sebastian Vlădescu, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Gabriel Sandu şi Mihail Dumitru. Potrivit lui Boldea, primii miniştri care ar trebui să fie remaniaţi ar fi Mihai Şeitan şi Sebastian Vlădescu, pe care îi cataloghează drept "campioni mondiali la bâlbâieli, declaraţii contradictorii, scandaluri de presă, lipsă de profesionalism". Alături de Şeitan şi Vlădescu, pe lista lui Boldea mai apar ministrul Transporturilor, Radu Berceanu şi Adriean Videanu, ministrul Economiei.
Potrivit Realitatea TV, preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor consideră că după opt luni de guvernare, o schimbare ar fi binevenită. El mai crede că nici unul dintre miniştrii UDMR nu va fi remaniat. Hunor a declarat că miniştrii UDMR şi-au făcut datoria, respectând angajamentele faţă de programul de guvernare şi de electorat..
Adauga un comentariu la acest articol
Cum stam liniştit la masă la Frieda şi beam o bere, încercând să rezolv şarada lu' Lăzăroiu, numa' ce mă bate un gând năstruşnic: cine–o fi Ali Baba şi cei 40 de hoţi?
Mai multi lideri PSD????????????????????? chiar asa sa fi informat Realitatea TV?????...sau sa fi fost, totusi, PDL asa cum scrie in titlu?...grea politica romaneasca!
NU prea cred ca Videanu sa fie remaniat. Trebuie amintit faptul ca tara ar fi putut scapa de toata nebunia cu imprumuturile de la FMI daca Guvernul accepta propunerea FMI de a vinde energia electrica (din cele trei mari regiuni ale tarii) statelor membre UE. Dar nu s–a vrut deoarece "baronii" locali doreau sa cumpere ei insisi termocentralele si infrastructura de la Enel, si restul. Asa se explica faptul ca in multe orase din tara se refac trotuarele pentru a se pune doua ransuri de borduri, un rand intre trotuar si gardul casei si inca un rand intre trutuar si carosabil. Aceasta pt ca Videanu sa stranga cat mai multi bani in cel mai scurt timp pt a putea cunpara cat mai mult din infrastructura de la energia electrica.






















