logo
Ziua Pompierilor, în 13 septembrie. Vor fi defilări ale cadrelor, avansări în grad și retragere cu torțe
Ziua Pompierilor, în 13 septembrie. Vor fi defilări ale cadrelor, avansări în grad și retragere cu torțe

Ziua Pompierilor din România se sărbătorește în fiecare an în 13 septembrie. Este un moment adânc întipărit în conştiinţa salvatorilor români, deoarece, în urmă cu 170 de ani, în Dealul Spirii, Compania de Pompieri București, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, a înfruntat, cu preţul vieţii, trupele otomane inamice covârşitoare ca număr, venite să înăbușe idealurile Revoluţiei de la 1848.

Activitățile organizate a Sibiu, în contextul acestui moment, vor debuta în data de 13 septembrie, începând cu ora 11.00, în Piața Mare, unde va avea loc o ceremonie militară cu prezentarea tehnicii de intervenţie utilizată în misiunile specifice, defilarea cadrelor inspectoratului, avansarea și premierea pompierilor care s-au remarcat în activitate.

Va avea loc Ziua Porților Deschise, în intervalul orar 13.00 – 16.00, timp în care subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu îşi vor deschide porţile pentru cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator şi să cunoască misiunile şi activităţile acestei arme.                    

Manifestările se vor încheia la ora 20.00, cu retragerea cu torțe a pompierilor sibieni.

  • „Pentru a celebra această zi, care stă la baza identităţii instituţionale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu va organiza, în perioada 5 -13 septembrie, o serie de evenimente menite să cinstească curajul, gloria şi istoria îndelungată a armei pompierilor. De la competiţii sportive, expoziţii, acțiuni umanitare, depuneri de coroane şi jerbe de flori la troița și bustul eroului pompier cpt. Dumitru Croitoru, dar și la mormintele altor pompieri sibieni, organizarea unor puncte mobile de informare preventivă, concursuri cu pompierii, și până la alte activităţi pe care ISU Sibiu le dedică publicului larg”, a spus Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

vino

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia