Tribuna
Ziua Eroilor, sărbătorită la Gura Rîului şi Orlat
Dumitru CHISELIŢĂ
2383 vizualizari
Ziua Eroilor, sărbătorită la Gura Rîului şi Orlat
Eroii români căzuţi în luptele pentru libertatea şi, uneori, existenţa, de-a lungul vremii, a poporului român, nu au fost uitaţi, de ziua Înălţării Domnului, nici de autorităţile şi locuitorii din Gura Rîului şi Orlat. Astfel, joi, după oficierea serviciului religios, în ambele comune au avut loc slujbe de pomenire şi momente comemorative la monumentele eroilor din cele două localităţi.

La Gura Rîului, după oficierea Sfintei Liturghii la biserica cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, toată suflarea comunei s-a adunat pentru a pomeni pe cei care, din familiile lor, au căzut în luptele celor două războaie mondiale. La eveniment au fost prezenţi, alături de primarul Gheorghe Călin, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai comunităţii culturale şi didactice din Gura Rîului, fii ai satului şi nu în ultimul rând, un grup de militari din cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă "General Eremia Grigorescu". După slujba de pomenire a avut loc un mic spectacol de cântece patriotice, susţinut de elevi ai Şcolii Gimnaziale "Aurel Decei". Au urmat depuneri de coroane la Monumentul Eroilor, ceremonialul încheindu-se cu o defilare a efectivelor militare prezente la eveniment.

Nici orlăţenii nu şi-au uitat eroii şi la fel ca în fiecare an, şi-au sărbătorit eroii, în ciuda vremii nefavorabile. Slujba de pomenire a eroilor căzuţi în cele două războaie, împreună cu tradiţionalul program de cântece şi poezii patriotice susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale "Ion Pop Reteganul" a avut loc, în prezenţa primarului Aurel Gâţă şi a reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, în incinta Căminului Cultural, urmată de depuneri de coroane la Monumentul Eroilor. 
 






comentarii
1 comentarii

Foarte frumos, dar trebuia s? pune?i mai multe poze cu militarii, asta a?teptam sa vad, v? rog dac? pute?i s? mai pune?i, mul?umesc.
Andi
27.05.2017 07:40
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia