logo
Zilele Muzicale Româno-Americane vor anima Sibiul timp de zece zile
Ana Maria MĂTUŞOIU
2063 vizualizari
Zilele Muzicale Româno-Americane vor anima Sibiul timp de zece zile

Sibiul găzduiește, în perioada 20-29 iunie, cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Muzicale Româno-Americane. Ediția 2017 întrunește cinci concerte de anvergură, a anunțat directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, Ioan Bojin, luni, într-o conferință de presă. Programul din acest an se axează pe muzică de film, la Sibiu urmând să aibă loc proiecția „The Circus”, semnat de Charlie Chaplin, pe recitaluri cameral, pe un concert extraordinar al Orchestrei Române de Tineret, dar și pe un concert aniversar al Paulei Seling, pentru cei 20 de ani de carieră. 

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Muzicale Româno Americane, eveniment organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, debutează astăzi. La Sibiu urmează 10 zile pline de evenimente de calitate, cu artiști români și americani.

  • „Acest eveniment este unic în România. A fost pornit în urmă cu mulți ani cu intenția clară de a promova valorile muzicale atât americane, cât și românești, și de a aduce în atenția publicului aceste valori prin compoziții muzicale inedite, prin participări ale artiștilor români și americani la acest festival de mică anvergură, care constituie o serie de concerte estivale, prezentate de Filarmonica de Stat Sibiu pe perioada verii. Odată încheiată stagiunea noastră, ca în fiecare an, urmează acest proiect care presupune, cum spuneam, o serie de concerte estivale, cu scopul clar de a anima viața muzicală a orașului pe perioada verii”, a spus Ioan Bojin, directorul Filarmonicii de Stat Sibiu. 

Un prim mare eveniment va fi proiecția filmului lui Charlie Chaplin, „The Circus”, dirijat de Marijn Simons, prezent la conferința de luni.

  • „Filmul lui Charlie Chaplin este o adevărată operă de artă. El a făcut totul pentru acest film, de la regie până la actorie și chiar a scris muzica pentru el. Muzica este destul de ușor de cântat, orchestra neavând mari probleme. Partea mai grea va pica pe mine, pentru că trebuie să ne sincronizăm cu filmul. Există momente sau texte care explică spre exemplu că Charlie iese pe ușă sau că măgărușul face un anumit lucru, moment în care și noi trebuie să fim cu muzica pe acele momente. Tocmai aceste aspecte oferă evenimentului cu atât mai multă importanță, având acest sentiment de entuziasm când ești acolo și vezi filmul pe ecran dar muzica este live”, a declarat Marijn Simons.

Momentele muzicale vor fi susținute de orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu. 

O premieră va fi, spun organizatorii, concertul extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret.

  • „Este o premieră prezența Orchestrei Române de Tineret la Sibiu. Este o orchestră foarte bună a României, formată de tineri și înființată în anul 2008”, a spus Constantin Adrian Grigore, consultant artistic al Filarmonicii Sibiu.

Concertul va avea loc luni, 26 iunie, de la ora 19, la Sala Thalia, avându-l ca dirijor pe Cristian Măcelaru și ca solist pe Marc Bouchkov - vioară. Zilele Muzicale Româno-Americane se încheie joi, 29 iunie, în Piața Mare, cu un concert extraordinar „Paula Seling -  aniversare 20 de ani de carieră”. Pe scena din Piața Mare se va afla și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, dar și dirijorul Andrei Tudor. 

Biletele la recitaluri costă 20 de lei, iar la restul evenimentelor prețul variază între 20-30 de lei. Se vor aplica reduceri pentru elevi, studenți și pensionari. Tichetele au fost puse în vânzare încă de săptămâna trecută. 

 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Hertel Nordbayern

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan