logo
VIDEO: Un microbuz s-a răsturnat în râpă pe drumul dinspre Păltiniș. Trei persoane rănite
Laura BUCIU
2529 vizualizari
VIDEO: Un microbuz s-a răsturnat în râpă pe drumul dinspre Păltiniș. Trei persoane rănite
© Arhiva Tribuna

Trei persoane au fost rănite, după ce un microbuz care mergea dinspre stațiunea Păltiniș spre Rășinari, s-a răsturnat, sâmbătă seara, într-o râpă. Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, a declarat că cele trei persoane rănite vor fi transportate la UPU Sibiu.

  • „Sunt trei persoane rănite. Doua dintre ele prezintă traumatisme minore, iar a treia a fost scoasă cu ajutorul Salvamont. Aceasta prezintă politraumatisme. Toate cele trei persoane sunt conștiente și vor fi transportate la spital”, a spus Nistor.

Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu a spus că accidentul de pe DJ 106 A a fost produs de un șofer de 22 de ani, care, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat într-o râpă, 4-5 metri. În microbuz se aflau 4 adulți, dar unul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate până la finalizarea cercetărilor.

 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia