logo
VIDEO. Stânci prăbuşite pe plaja Navagio din Zakynthos. Trei turişti au fost răniţi după alunecarea de teren!
Rareș BIŢU
5900 vizualizari
VIDEO. Stânci prăbuşite pe plaja Navagio din Zakynthos. Trei turişti au fost răniţi după alunecarea de teren!

Perla insulei greceşti Zakynthos, plaja Navagio, nu mai arată de ieri la fel după ce mai multe stânci s-au desprins de pe celebrul versant. Trei persoane, printre care cel puţin un turist străin, au fost rănite uşor joi într-o alunecare de teren pe plaja Navagio din insula Zakynthos, una dintre cele mai populare atracţii turistice greceşti, potrivit agenţiilor ANA şi AFP.

Cei trei răniţi uşor au fost transportaţi la spitalul din insulă, în timp ce o echipă de intervenţie din partea brigăzii locale de pompieri caută alte eventuale victime sub pietrele prăbuşite, potrivit ANA.
La momentul incidentului, în zonă se aflau trei bărci cu pasageri la bord, spun proprietarii ambarcaţiunilor private aflaţi în apropiere.

  • "Am auzit un zgomot şi o mică parte din stâncă s-a prăbuşit, după care o a doua şi în cele din urmă o a treia şi o porţiune mare s-a prăbuşit în mare, agitând apele şi provocând răsturnarea bărcilor", a declarat un martor pentru agenţia de ştiri ateniano-macedoneană, potrivit ANA.

La plajă erau mulţi turişti cu copii care au fost evacuaţi în bărci.
Plaja Navagio este una dintre principalele atracţii ale insulei Zakynthos. De cele mai multe ori e aglomerată, deşi accesul se face doar de pe apă. Turiştii o preferă pentru peisajul absolut spectaculos, completat de epava vaporului "eşuat" pe plajă.  Spun "eşuat" pentru poziţia vasului e ideală pentru fotografii, dar nefirească: distanţa până la mal e mult prea mare pentru un vas atât de mare. Am întâlnit localnici care spun că eşuarea" e mai degrabă o legendă, una ideală pentru hrănit imaginaţia turiştilor încântaţi să afle că vasul plin cu mărfuri de contrabandă şi-a găsit sfârşitul pe această plajă. 

sursa video: http://www.e-radio.gr

Navagio poate fi admirată şi de sus, dintr-un balconaş amplasat chiar în creştetul stâncilor. 
Zakynthos este una din destinaţiile preferate de români.

Două cutremure au lăsat Lefkada fără Egremni! 

Una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice din lume, plaja Egremni, situată pe coasta de vest a insulei Lefkada din Marea Ionică, a fost distrusă de două cutremure care au lovit sud-vestul Greciei, în urmă cu aproape trei ani.

Primul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, a înregistrat o magnitudine de 6,7 grade pe scara Richter şi a provocat moartea a doi localnici. Al doilea cutremur a urmat o zi mai târziu, a avut loc la 32 de kilometri de Nidri şi a înregistrat 4,7 grade.
Cine a văzut Lefkada, se poate considera un turist umblat. Cine a ajuns şi în Egremni, se poate con­sidera un norocos. Veştile nu-s tocmai grozave pentru cine n-a văzut-o fiindcă din 19 noiembrie 2015, Egremni nu mai e ce-a fost. De furia cutremurului a scăpat atunci Agios Nikitas, dar nu şi Porto Katsiki, vedeta oficială a in­sulei, binecunoscută românilor mai ales în anii din urmă.  
 Votată ca fiind una dintre cele mai frumoase plaje din lume de spe­cialiştii care întocmesc ghidurile de călătorie, pitoreasca plajă Egremni de pe insula Lefkada nu mai există, ca urmare a cutremurului care a lo­vit insula Lefkada, transmitea pappaspost.com., citat de Mediafax.

Seismul din 19 noiembrie 2015 a ucis două femei şi a provocat desprinderea din munte a unor bolovani uriaşi care au căzut peste plaja Egremni, distrugând-o în totalitate. În urma cutremurului, întregul peisaj al zo­nei este complet schimbat.
Momentul cutremurului şi dis­trugerea plajei au fost filmate de un pescar care era cu barca în apropierea plajei.


Plaja Egremni era una dintre cele mai apreciate destinaţii turistice de pe insula Lefkada, fiind celebră pentru cele peste 350 de trepte care trebuiau coborâte pentru a se a­junge de pe faleză pe plaja de po­veste. Plaja Egremni are un nisip alb, foarte fin, scăldat de o apă albastră, incredibil de limpede cu care doar apele Sardiniei s-ar încumeta, zic, să se mai laude. Un albastru în faţa căruia Photoshopului, să zicem, nu-i mai rămâne decât să ia notiţe.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

guitar

cibinfest

zilele recoltei

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
auchan
Licitatie publica

accentmedia