logo
Vara nu pleacă. Urmează o săptămână cu vreme bună
Vara nu pleacă. Urmează o săptămână cu vreme bună
© Răzvan NEGRU

Deşi au fost temperaturi uşor mai scăzute în ultimele zile, meteorologii anunţă că vara nu se dă dusă şi urmează să avem temperaturi de vară, ce vor atinge 29 de grade la amiază.

Luni, vremea va fi uşor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu  unele înnorări temporare. Pe arii restrânse în zona de munte şi izolat în rest se vor semnala averse de ploaie, ce pot fi însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, îndeosebi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 25 grade, iar cele minime între 10 şi 12 grade. Dimineaţa, izolat în zonele joase, se va semnala ceaţă.

Marţi, vremea va fi uşor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare în cursul zilei. Izolat, în zona de munte se vor semnala averse de ploaie, ce pot fi însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, îndeosebi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 25 grade, iar cele minime între 9 şi 11 grade. Dimineaţa, izolat în zonele joase, se va semnala ceaţă.

Miercuri, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 grade, iar cele minime între 10 şi 13 grade. Dimineaţa, izolat în zonele joase, se va semnala ceaţă.

Joi, vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. Izolat, după-amiaza în zona de munte vor fi condiţii de averse slabe de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 grade, iar cele minime între 11 şi 13 grade. Dimineaţa, izolat în zonele joase, se va semnala ceaţă.

Vineri și în weekend, vremea va fi caldă şi predominant frumoasă, însă duminică se va răci şi va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, temporar noros la sfârşitul intervalului, când local se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. În primele două zile ale intervalului, temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 29 grade, iar în ultima zi a intervalului acestea vor fi cuprinse între 23 şi 24 grade, iar cele minime între 11 şi 16 grade.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia