Tribuna
Astra film
Vară autentică la Sibiu. Temperaturi caniculare, „stinse” de ploi torențiale
Vară autentică la Sibiu. Temperaturi caniculare, „stinse” de ploi torențiale

Vremea se va menține caldă săptămâna viitoare, dar după-amiezele pot apărea ploi torențiale.

Luni, deși temperaturile vor fi de peste 30 de grade, cerul va fi variabil cu înnorări accentuate după-amiaza și în prima parte a nopții, când local, mai ales în zonele montane și submontane, se vor semnala averse de ploaie, izolat și cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși izolat 25...30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în cursul averselor, când pot lua și aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 31 grade, iar cele minime între 15 și 17 grade.

Marți, vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și pe arii relativ extinse se vor semnala averse de ploaie, izolat și cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice și grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în cursul averselor, când pot lua și aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 28 grade, iar cele minime între 15 și 17 grade.

Miercuri, vremea va fi caldă, dar instabilă după amiaza și seara, când cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și local, îndeosebi în zonele montane, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în cursul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 31  grade, iar cele minime între 14 și 17 grade.

Joi, vremea va fi caldă, dar instabilă după amiaza și seara când cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și, local în zonele montane și pe arii restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în cursul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 31 grade, iar cele minime între 15 și 17 grade.

Vineri și în weekend, vremea va fi caldă. După-amiaza, îndeosebi în zonele montane, vremea va fi instabilă și se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice intensificări ale vântului și izolat grindină.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia