- Acel colţ de rai a fost determinant pentru calea preoţiei ?
- Decizia am luat-o în adolescenţă, convins de faptul că aceasta îmi este vocaţia, cu imaginea clară a unei instituţii cu o arhitectură de valori complexe şi care poate proteja creşterea unui tânăr dornic de cunoaştere. Alegerea Facultăţii de Teologie din Sibiu a fost o decizie înţeleaptă, fiind, probabil, cea mai renumită facultate cu profil teologic din ţară. Anii studenţiei au trecut repede. Ritmul studiului, ambianţa unui oraş medieval, încă neasaltat de actualul trafic, muzeele, concertele, modelul ecumenic al cetăţii au reprezentat câteva elemente ale unui caleidoscop strălucitor. Paleta de materii de specialitate era şi este încă largă: doi ani de istorie (românească şi universală), doi ani de drept, artă creştină, studiu biblic, limbile clasice şi moderne, toate m-au atras, în primul rând, prin personalitatea enciclopedică a profesorilor. Îmi amintesc cu drag de toţi profesorii mei (unii dintre ei trecuţi în „ţara de peste veac”: pr. Ion Bria, pr. Aurel Jivi, Eugène van Itterbeek şi alţii) şi mă simt de-a dreptul onorat să-i reîntâlnesc în orice împrejurare pe cei care predau încă ori s-au retras. Aparţin generaţiei anului 2000, dar aventura cunoaşterii s-a prelungit şi în anii următori, prin munca de profesor, prin cursurile de limbă germană de la Institutul Protestant, atunci pe strada Gen. Magheru, printr-un master în teologie, altul în germanistică şi studii interculturale europene, prin definitivarea tezei de doctorat. Toate pe parcursul a zece ani. Ca să răspund la întrebare: simt că orizontul cunoaşterii mele se află abia la început.
- Idealurile studenţeşti se regăsesc în acel colţ de Rai invocat de dumneavoatră?
- Disciplinele umaniste îmi sunt foarte dragi. Concepţiile matematicianului şi filologului Imre Tóth mă fascinează aidoma operelor muzicale semnate de Johann Sebastian Bach. Vedeţi, eu cred în multiculturalitatea, multiconfesionalitatea nativă şi acel spirit de toleranţă educată. Am mereu în minte spusele lui Eminescu, anume că „O singură universalitate îi este dată omului: deschiderea faţă de tot”. Ca o confesiune, pot să spun că Sibiul a contribuit la formarea unei atitudini ecumenice normale faţă de celelalte confesiuni. Traiul cotidian într-o diversitate culturală, lingvistică şi confesională mă face să mă simt mai împlinit ca român. Cu certitudine, identitatea mea religioasă, culturală şi lingvistică datorează mult acestui oraş. Cât despre modele, sunt prea multe şi mi-e teamă să aleg pentru a nu jigni pe cei omişi. Dacă mă voi opri la modelul de studiu, eu am rămas fidel platformelor de cunoaştere şi de comunicare temeinice, diverse, fără clişee, aşa cum am procedat pentru teza de licenţă - în care am abordat profetismul lui Alexandr Soljeniţîn, aşa am purces pentru teza de master focusată pe pictura lui Octavian Smigelschi, sau în cazul tezei de doctorat - pentru care am cercetat limba liturgică românească şi traducerile Psaltirii din literatura veche românească. Aşa cum constataţi, sunt preocupat de etică socială, bioetică, pe psihoterapia dependenţelor, toate abordate prin "lentilă biblică".
- Decizia de a concura pentru un post "înstrăinat de aura teologică" a fost şocantă pentru familie, colegi şi/sau profesori?
- Decizia de a concura pe post am luat-o ad-hoc. Nu am planificat niciodată să devin funcţionar public, dar dacă luăm în considerare din filosofia existenţială a lui Martin Heidegger dasein-ul unei persoane oferă posibilităţi infinite de devenire. Trebuie să facem o distincţie între vocaţie şi meserie. Vocaţia mea de creştin şi preot nu este acelaşi lucru cu exercitarea unei profesii. Poate nu voi fi funcţionar public o viaţă, dar preot da. Diferenţa este că, în momentul de faţă, relaţiile de muncă în raport cu Biserica Ortodoxă Română au încetat. Preoţia devine onorifică. Disciplina şi restricţiile câştigate în viaţa profesională din trecut nu pot decât să mă ajute în prezent. Trecerea dintr-o funcţie în alta nu a fost atât de spectaculoasă cum vi s-ar putea părea. Administraţie am făcut şi înainte. Am lucrat la biroul administrativ al Mitropoliei cu ani în urmă, responsabil cu resursele umane. Contabilitatea şi relaţia cu instituţia bancară le-am ţinut şi înainte. Cu oamenii am avut permanent contact, inclusiv în situaţii-limită.
- Cu siguranţă, decizia a fost mărturisită şi Mitropolitul Ardealului. Puteţi devoala ceva din acea întrevedere discretă?
- Discuţia cu Înaltpreasfinţia Sa, Laurenţiu Streza a fost scurtă şi la obiect: "Poţi păşi în lateral, în afara umbrelei Bisericii, păstrând obiectivitatea, smerenia şi evlavia faţă de Dumnezeu". Am convingerea că Înaltpreasfinţia Sa îmi este alături acum când trebuie să înving prejudecăţile şi provocările unei noi profesii. Sunt onorat că l-am avut superior. Deşi tendinţa este de a contesta şi dărâma orice înseamnă autoritate (civilă sau religioasă), cred că pe plan moral doar cei puternici vor trece de această perioadă. Păcat că starea noastră de conflict sufletesc generalizat ne face vulnerabili la presiunile din afara ţării. În sine, apartenenţa la Biserica mea mi se pare onorantă ca om şi român. Mă întreb: Oare poţi sluji statul român fără să-ţi iubeşti ţara şi pe Dumnezeu? Nu declarativ, ci fundamental. Cât despre ceilalţi, cred că îşi vor reveni curând din uimire, pentru că, aşa cum se întâmplă de obicei, oamenii au aşteptări nerealiste de la o persoană şi ajung să fie repede dezamăgiţi. Eu îmi doresc un singur lucru: să fiu eu însumi. Cred că merită efortul.
- După rânduielile bisericeşti aveţi parte de rânduielile Ministerului Culturii. Noile atribuţii sunt facile sau ingrate?
- Referitor la funcţia pe care o ocup în Direcţia Judeţeană pentru Cultură, pot afirma, după câteva săptămâni de serviciu, că este plină de provocări complexe. În primul rând, legislaţia în domeniu este bine croită, dar lasă loc pentru o aplicare elastică, în limitele proprii. Legislaţia este perfectibilă. În al doilea rând, scopul legii trebuie să fie protejarea patrimoniului imobil, mobil şi imaterial, astfel încât monumentele sau zonele protejate din judeţul Sibiu şi din oraşul nostru să fie păzite de intervenţii distructive, cum ar fi traficul excesiv, comercializarea farmecului urban. Apoi, educarea cetăţenilor în vederea protejării, exploatării şi punerii în valoare a patrimoniului pe care îl au în proprietate constituie una dintre priorităţile mele. Strategia managerială este una simplă: disciplină în interior, transparenţă în exterior. Suntem, în primul rând, un serviciu public. Cu acest prilej, vreau să remarc profesionalismul colegilor mei din Direcţie, care, deşi puţini în comparaţie cu volumul uriaş de muncă, se dedică zilnic protejării şi conservării patrimoniului istoric din judeţ şi se pun la dispoziţia cetăţenilor. Mă bazez pe calitatea lor profesională şi umană.
- Poate ar merita ca acest interviu atipic să-l încheiem cu acele obiective manageriale considerate ca fiind esenţiale.
- Relaţia cu publicul este foarte importantă pentru noi. Am comunicat programul de lucru tuturor instituţiilor din judeţ. Vom avea întâlniri directe cu proprietarii imobilelor care sunt monumente istorice , care ţin de patrimoniu imobil, pentru a le prezenta prevederile legislaţiei actuale, dar şi pentru a fi informaţi asupra programelor de finanţare pretabile conservării şi restaurării acestor imobile. O componentă importantă a strategiei instituţiei noastre vizează şi activităţi de informare şi de formare a tinerei generaţii privitor la păstrarea şi valorificarea patrimoniului atât din mediul rural, cât şi din mediul urban. Avem deja o bună colaborare cu organizaţiile nonguvernamentale din domeniu. De asemenea, încercăm să actualizăm site-ul instituţiei (www.culturasibiu.ro) cu toate informaţiile utile: program, date de contact actualizate, acte necesare pentru obţinerea unor avize, acte emise de instituţie, să fim bine ancoraţi în evenimente în care instituţia noastră este parteneră sau oferă consultanţă de specialitate.