logo
Un nou exerciţiu NATO "la doi paşi" de Sibiu
Adrian POPESCU
4658 vizualizari
Un nou exerciţiu NATO

Aproximativ 25.000 de militari din 22 de ţări aliate şi partenere vor participa, în perioada 11-20 iulie, la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2017 (SG17), condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), care se va desfăşura pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei.

Saber Guardian este un exerciţiu anual, iar SG17 va fi cel mai amplu organizat până acum, ca număr de participanţi şi obiective urmărite, dorind să demonstreze capacitatea de descurajare, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă şi concentrare a forţelor în orice moment, oriunde în Europa. Redislocarea masivă a unor militari aparţinând Brigăzii 3 Blindate din cadrul Diviziei 4 Infanterie a SUA din Europa şi deplasarea Regimentului 2 Cavalerie al SUA de la Vilseck, Germania, în diverse locuri de desfăşurare din cadrul ariei de operaţii întrunite din Ungaria, România şi Bulgaria vor constitui principalele acţiuni în cadrul exerciţiului. Mai mult, SG17 va include antrenamente de stat major şi de trageri de luptă, forţări de cursuri de apă, precum şi evacuarea medicală şi tratamentul răniţilor. În marja SG17 sunt planificate şi alte acţiuni şi evenimente de sprijin, în zilele premergătoare sau ulterioare exerciţiului.

Pentru mărirea eficacităţii acestuia, SG17 va fi sprijinit de câteva exerciţii de mai mică amploare ale SUA şi ţărilor partenere şi aliate din Europa, în regiunea Mării Negre, facilitându-se, în acest mod, execuţia unei game largi de acţiuni militare pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii în zonă, contribuind astfel la întărirea posturii de descurajare.


Mic istoric 


Exerciţiul Saber Guardian este organizat anual începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. SG17 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilității la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere. În total, în regiunea Mării Negre se vor desfăşura, în acest an, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari din 23 de ţări aliate şi partenere, SG17 fiind cel mai mare şi mai complex dintre acestea. Împreună, aceste exerciţii urmăresc să demonstreaze capabilităţile întrunite şi multinaţionale superioare ale SUA, aliaţilor şi partenerilor şi evidenţiază coeziunea, unitatea şi solidaritatea acestora în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni.

Obiectivele României 

României, ca stat membru al NATO, are obiective care sunt în consonanţă cu interesele naţionale ale ţării şi se pot defini astfel: 

  • O Alianţă robustă şi relevantă, bazată pe un parteneriat transatlantic solid; 
  • Îndeplinirea responsabilităţilor de membru NATO legate de participarea la operaţiunile şi misiunile Alianţei; 
  • Sprijinirea rolului NATO de furnizor de stabilitate, promotor al reformelor şi cooperării regionale în vecinătatea imediată a României (Balcanii şi regiunea Mării Negre). 

România consideră că frontiera comunităţii euro-atlantice, bazate pe democraţie, libertate şi securitate nu trebuie să se oprească la frontiera estică a României. Europa nu poate fi completă fără integrarea Balcanilor de Vest în structurile europene şi euro-atlantice. Prin sprijinirea fermă a acestei perspective şi a reformelor derulate de statele din regiune, România   contribue la modelarea unui climat de stabilitate pe termen lung. Parteneriatele NATO cu UE şi ONU asigură cooperarea în problemele de interes comun şi contribuie semnificativ la contracararea ameninţărilor şi provocărilor   la adresa securităţii internaţionale. 

România a sprijinit constant dezvoltarea dialogului şi cooperării NATO - UE în cât mai multe domenii de interes comun, cu respectarea specificităţii şi autonomiei de decizie a fiecăreia dintre cele două organizaţii. Relaţia Alianţei Nord-Atlantice cu Organizaţia Naţiunilor Unite este una de o relevanţă deosebită pentru contribuţia NATO la pacea şi securitatea la nivel internaţional. 



comentarii
2 comentarii

Tov. Popescu am citit cu interes articolul, dar tot nu am inteles unde are loc exercitiul militar?...La Cincu, sau la Cartisoara?
Volkischer Beobachter
30.06.2017 00:05
81.196.43.110
tov POPESCU E UN NEINFORMAT TOTAL SAU NE.... DACA NU STIE SA DEA UN ARTICOL DE PRESA CLAR SI COMPLET, CONCRET. RUSINEEE. POATE REVII CU INFORMATIA. UNDE ESTE LA DOI PASI DE SIBIU????????NEINSTRUITULE
nicolae
06.07.2017 13:53
5.15.254.253
Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica