logo
Un elev de la "Brukenthal", eliminat de la simularea Evaluării Naționale, pentru că i-a sunat telefonul în timpul ultimei probe
Andra MARINESCU
667 vizualizari
Un elev de la
Un elev din clasa a VII-a de la Colegiul Național "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a fost eliminat de la simularea ultimei probe a Evaluării Naționale, miercuri, din cauza faptului că i-a sunat telefonul în timpul examenului.


Ultima probă a simulării Evaluării Naționale s-a desfășurat miercuri la Limba și literatura maternă.
Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, la clasa a VII-a au participat 350 elevi (97,14%), 10 elevi absentând, iar la clasa a VIII-a au participat 314 elevi (99,86%) și unul a lipsit.
Rezultatele obținute de elevi vor fi comunicate în 22 martie.
Acestea vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare, conform prevederilor O.M.E.N. 3185/2019 privind organizarea simulării Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a.
Notele obținute de elevi la probele simulării examenului de Evaluare Națională pot fi trecute în catalog numai la cerea scrisă a elevului sau părintelui acestuia.

 





comentarii
1 comentarii

Elevii de la Brukenthal cred ca ei au inventat mersul pe jos... Daca stiu germana cred ca sunt cu 5 capete deasupra tuturor... Noroc cu meditatiile pe bani grei ca altfel nu ar fi invatat germana...
@@@
14.03.2019 22:57
Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

turboclima

saltsib

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia