Tribuna
Toaletă publică şi căsuţa bebeluşului lângă zona de fitness din Parcul Sub Arini
Sorana MAIER
1569 vizualizari
Toaletă publică şi căsuţa bebeluşului lângă zona de fitness din Parcul Sub Arini

Parcul Sub Arini din Sibiu are, începând din aceste zile, pentru prima dată o toaletă publică, o construcţie modernă finanţată de Primăria Sibiu cu 230.00 lei, din bugetul local.

Administraţia locală s-a concentrat pe revitalizarea parcului principal al orașului astfel că, în ultimii doi ani, s-a modernizat terenul secundar al Stadionului Municipal, s-a amenajat un loc pentru fitness și exerciții de forță și un nou loc de joacă în aceeași zonă. De asemenea, s-a modernizat iluminatul public, trecându-se pe corpuri eco-eficiente, și s-au instalat hotspot-uri care oferă Wi-Fi gratuit.     

Primăria Sibiu a finalizat o nouă investiție în parc: construcția unei toalete publice, o utilitate publică necesară în contextul unui număr tot mai mare de persoane care folosesc parcul mai ales în sezonul cald. Valoarea investiției este de 230.000 de lei, incluzând construcția clădirii, amenajarea spațiilor interioare prin placarea cu gresie și faianță, dotarea spațiilor cu obiecte sanitare și conectarea la apă, canalizare și curent electric.

Toaleta publică cu o suprafață de 51 mp a fost amenajată lângă zona de fitness din vecinătatea Stadionului, și include grupuri sanitare separate pentru femei și bărbați, dar și pentru persoane cu dizabilități, dotate conform standardelor în domeniu.

Aceasta include și căsuța bebelușului, prima amenajare de acest fel din Sibiu. Încăperea este dotată cu toaletă, chiuvete și masă pentru schimbarea bebelușilor; este placată cu faianță și decorată cu imagini ale personajelor din desene animate.   

Toaleta va fi deservită cu personal și întreținută de o firmă contractată de Primăria Sibiu, accesul fiind gratuit pentru populație. Toaleta și căsuța bebelușului sunt deschise publicului începând de miercuri, 6 februarie. Programul de funcționare va fi între între orele 8 și 20 până în luna aprilie, iar în perioada caldă acesta va fi prelungit, de la ora 7 la ora 23.

 

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

targul de cariere

classic junior festival

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia