Tribuna
TNRS prezintă spectacolul ”Damen vals”, în weekend
Liuba STARII
1109 vizualizari
TNRS prezintă spectacolul ”Damen vals”, în weekend
Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu va prezinta duminică, 15 septembrie, de la ora 19, spectacolul ”Damen vals”. Pe scenă va urca Ioana Blaga Frunzescu.

 

Spectacolul de teatru „Damen vals” este construit pornind de la monodrama lui Dumitru Radu Popescu ”Visul sau Damen-vals” şi se dezvăluie, pe parcursul a 64 de minute, în faţa spectatorului, ca o explozie de viaţă, cu bucurii, tristeţi, uimiri, răbufniri, gingaşe aduceri aminte sau cinice constatări şi dure contestări ale prezentului unei femei. Nu lipsesc momentele încărcate de semnificaţii onirice, nici cele comice sau cele de subtilă alunecare în abisul unei minţi care vrea să evadeze din chinul de zi cu zi al muncii istovitoare. Este povestea simplă a unei femei obişnuite care, într-un moment de cumpănă, descoperă că toată viaţa a trăit pentru alţii, pentru a-i ajuta pe cei din jurul ei şi a uitat să trăiască, să iubească, să viseze. E momentul în care Silvia îşi afirmă dreptul de a se elibera, de a-şi decide viaţa desprinzându-se cu sete şi disperare de toate responsabilităţile pe care şi le-a pus în spate de-a lungul vieţii. De acum, decide să plece, să fie liberă şi fericită. Va reuşi Silvia să îşi împlinească această dorinţă? „Damen vals” dezvăluie răspunsul.





comentarii
1 comentarii

Un spectacol care merită văzut, interpretat magistral! Încă mai avem actori și spectacole bune.
D.F.
11.09.2019 09:28
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

casino

CibinFEST

Lansare proiect Cod SMIS 126210

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia