logo
Ți-ai cumpărat o locuință nouă, la cheie? Ia-ți și doi saci de răbdare!
Dragoş BAKO
4517 vizualizari
Ți-ai cumpărat o locuință nouă, la cheie? Ia-ți și doi saci de răbdare!

Visul multor tineri de a-și cumpăra o locuință a devenit mai accesibil o dată cu implementarea programului „Prima Casă”. Zonele mărginașe s-au transformat, pe alocuri, în cartiere rezidențiale, unde prețurile apartamentelor sunt puțin mai mici decât ale celor din oraș. Cumpărătorul poate alege între locuințe la cheie și cele finisate la stadiul de gri, gri avansat sau alb.

 

Pentru a scăpa de odiseea amenajării în regie proprie, de amânările meseriașilor, de nesfârșitele drumuri la magazinele de bricolaj, în fine, de tot disconfortul „șantierului” din casă, mulți optează pentru varianta „la cheie”. Aceasta presupune toate finisajele, adică montarea ușilor, parchetului, gresiei, faianței, instalațiilor sanitare, urmând ca tu să îți duci doar mobila și lucrurile personale. Cum însă de la promisiuni la realitate e o cale destul de lungă și instalarea în apartamentul total finisat are odiseea sa.

 

În promisiune e vopsit gradul și în casă-i leopardul

 

De obicei, în cazul locuințelor predate la cheie, între vânzător și cumpărător există o înțelegere privind materialele precum parchetul, gresia, faianța și unele instalații sanitare. Mai precis, cumpărătorul își alege materialele, în limita unui buget dat de vânzător, iar dacă acesta este depășit, va plăti diferența. Toate bune și frumoase, doar că uneori proaspătul proprietar constată că, de exemplu, bateriile de la chiuvetă sau cadă nu sunt cele alese și plătite de el, ci unele de o calitate inferioară. Sesizează acest lucru constructorului, iar explicația ar putea fi una plauzibilă, dacă n-ar fi atât de des întâlnită: „Probabil că au confundat băieții bateriile cu cele de la alt apartament.” Se poate întâmpla ca ușile de interior să nu aibă clanțe. Ați ghicit, tot „băieții” sunt cei care au încurcat borcanele. Ștefania și Gabi sunt doi tineri care și-au achiziționat un apartament într-un bloc nou, dintr-un cartier tot nou. „Ne-am înțeles cu dezvoltatorul să ne predea locuința la cheie, tocmai pentru a nu ne mai bate capul cu meseriașii, pentru a evita toată nebunia amenajărilor. Am fost de acord să plătim o diferență pentru a ni se monta materiale de o calitate mai bună, dar am avut tot felul de surprize. Ba ne-am trezit cu baterii mai ieftine, ba lipseau clanțele de la uși, ba nu erau bine montate prizele, ba nu se închidea o ușă, ca să nu mai vorbim de mizeria lăsată. A fost destul de greu până am terminat cu toate. Am vorbit de zeci de ori cu dezvoltatorul, care a fost destul de amabil, dar mereu existau scurt-circuite în relația cu cei care veneau să repare una, alta. Dacă cineva își închipuie că un apartament la cheie e o variantă ușoară, care-ți permite să te muți imedia,t fără bătăi de cap, se înșală. Cel puțin în cazul nostru nu a fost deloc simplu.”, povestește tânăra.

 

Nu frecați faianța cu putere, e posibil să cadă!

 

Să zicem că a venit și ziua cea mare, în care ți se predă cheia și urmează să te muți în apartamentul nou, din blocul nou, cu casa scării purtând încă urmele șantierului de odinioară (praf de două degete, pete de vopsea, materiale și scule lăsate de izbeliște). Teoretic, ar trebui să te gândești la câțiva vlăjgani, care să te ajute să-ți cari mobila, dar priveliștea din apartament determină acest gând să-și reconfigureze traseul: înainte de toate ai nevoie de niște ajutoare pentru a îndepărta stratul gros de praf, varul și vopseaua de pe parchet, gresie, faianță și uși.

În fine, după o sesiune prelungită de boscorodeli, după un schimb de replici cu dezvoltatorul, îți iei inima în dinți și mopul în mână, sperând că în câteva zile apartamentul tău va putea fi locuibil. Încetul cu încetul, parchetul își schimbă culoarea, modelul faianței ți se dezvăluie de după petele de var și stratul de praf, iar gresia prinde culoare în plăci. Ai dat de niște urme de var, care se dau duse mai greu, așa că apeși cu forță, frecând intens. Și, ce să vezi? Placa de faianță cedează. Suni înfuriat la meșteri pentru a cere explicații, iar ele vin invariabil, cu trimitere la aceiași „băieți”, care, oameni fiind, sunt supuși greșelii. Ești asigurat că mâine un băiat vine să dreagă stricăciunea. Ceea ce se și întâmplă, dar asta înseamnă deja o jumătate de zi întârziere. Pe măsură ce șmotrul avansează, descoperi și alte defecțiuni mai mici sau mai mari: crăpături în pereți, plăci de gresie puse invers, plinte desprinse, baterii zgâriate sau care au joc și așa mai departe. Toate acestea înseamnă alți nervi, alte telefoane, alte reveniri ale meșterilor, adică orice altceva decât liniștea aceea la care visai în momentul în care ai ales varianta apartamentului predat la cheie.

 

Doar 10 plângeri depuse la OPC

 

Mulți dintre cumpărătorii de locuințe noi, care se confruntă cu astfel de probleme, nu știu că pot reclama neregulile la Oficiul pentru Protecția Consumatorului, iar dintre cei care-și cunosc drepturile, prea puțini se adresează instituției, preferând să-și rezolve pe cont propriu problemele, căutând să ajungă la o înțelegere cu vânzătorul. Dovada că foarte puțini sibieni au reclamat astfel de abateri la OPC este răspunsul oferit de instituția sibiană, la solicitarea cotidianului Tribuna. „Referitor la reclamațiile înregistrate în 2016 și 2017 cu privire la achiziții imobiliare și aspectele reclamate, vă comunicam: s-au înregistrat 10 reclamații, -aspectele reclamate au fost: 

•           nerespectare proiect în realizarea fundației

•           infiltrații în structura apartamentului, în condițiile în care etajul superior al apartamentului s-a degradat, nefiind încă vândut (locuit).

•           geamurile ( sistem termopan) dereglate

•           imobilele achiziționate prin agenții imobiliare, în realitate arătau mult mai rău decât în prezentarea agenției.” se arată în comunicatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Sibiu.

Cumpărătorii trebuie să știe că pot reclama neregulile constate la achiziția unei locuințe, în cazul în care este cumpărată de la o persoană juridică și că legea prevede măsuri de remediere a defecțiunilor, măsuri ce cad în sarcina vânzătorului, în cazul în care se constată că el se face vinovat de starea neconformă a locuinței și de nerespectarea angajamentelor contractuale.

 

 

 




comentarii
2 comentarii

cumperi teren si construiesti. Nu tu nervi la bloc, nu galagie facuta de idiotul de vecin, ai si loc de parcare, nu miros de mancare de la vecinul care prajeste peste.Doar fraierii ii iau apartamente la bloc cu n etaje
cel mai bine iti faci o casa
14.01.2018 17:00
89.234.157.254
"Doar fraierii ii iau apartamente la bloc cu n etaje"..
Si cum se numesc aia care-si cumpara teren si-si construiesc singuri casa dar pana la prima strada asfaltata/pavata sunt 500m de noroi + ca-si fac treburile in fosa, ca la ei n-a ajuns canalizarea?
Hai sa nu generalizam. Sunt fraieri si la bloc si la casa. Trebuie doar sa fii mai atent la detalii cand cumperi apartament/casa pentru care platesti pana cand ti se termina pensia.
15.01.2018 15:02
82.78.162.67
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
infocenter
Licitatie publica