logo
Tată şi fiu, prinşi când încercau să vândă cocaină şi Ecstasy în parcarea Promenada Mall
Tată şi fiu, prinşi când încercau să vândă cocaină şi Ecstasy în parcarea Promenada Mall

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar altul la domiciliu, după ce au fost prinşi în timp ce vindeau în parcarea Promenada Mall cocaină de 3.700 de euro şi comprimate de ecstasy la 5.000 de lei.

DIICOT a transmis luni, că procurorii Biroului Teritorial Sibiu şi poliţiştii i-au prins în flagrant pe Grigore State şi Edison State în timp ce intenţionau să facă tranzacţii ilicite cu droguri de mare risc pe raza municipiului Sibiu, în parcarea unui complex comercial. Cei doi intenţionau să vândă 50 de grame de cocaină la preţul negociat de 3.700 de euro și 125 de comprimate de ecstasy (MDMA) la preţul negociat de 5.000 de lei.

Bărbaţii au fost imobilizaţi când cântăreau drogurile, asupra lor fiind identificate încă 12 plicuri artizanale de culoare albă care conţineu fragmente vegetale de culoare maro, despre care sunt indicii că reprezintă tot substanţe stupefiante.

Cu ocazia percheziţiilor făcute la locuinţa acestora au mai fost identificate şi alte substanţe stupefiante, precum şi sume de bani - 1.345 de euro şi 1.000 de lei.

Din cercetări a reieşit că drogurile de mare risc fuseseră procurate şi ascunse anterior la domiciliul unui alt bărbat, Mathias State, care, deşi arestat preventiv anterior pentru trafic de droguri, le-a indicat celor doi - fratele şi tatăl lui - locaţia unde se aflau ascunse.

Tribunalul Sibiu a decis, la sfârşitul săptămânii trecute, arestarea preventivă a lui Edison State pentru 30 zile şi arestarea la domiciliu a lui Grigore State.

 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica