logo
spartan
Tânăr din Avrig, reținut. Făcea pe „îndrăgostitul” pe Facebook, apoi tâlhărea femeile cu care se întâlnea
Tânăr din Avrig, reținut. Făcea pe „îndrăgostitul” pe Facebook, apoi tâlhărea femeile cu care se întâlnea
© Arhiva Tribuna

Un tânăr de 31 de ani, din Avrig, a fost reținut, fiind acuzat că de vara trecută, până în luna martie 2019, prin intermediul rețelelor de socializare, făcea femeile să se îndrăgostească de el, apoi le chema la întâlnire și șe tâlhărea prin parcări.

„Bărbatul este bănuit că, în perioada iulie 2018 – martie 2019, prin intermediul rețelelor de socializare, prin mesaje menite să stârnească interesul și să inducă încredere, ar fi stabilit diferite întâlniri cu patru femei, cu vârste cuprinse între 25 – 35 de ani, din municipiul Sibiu, pe raza municipiului, dar și în afara lui, sub pretextul că ar fi manifestat sentimente de afecțiune față de acestea. Întâlnirile ar fi avut loc în autoturismul bărbatului sau al femeilor, în locuri izolate, unde, sub amenințări cu acte de violență sau chiar agresiune fizică, bărbatul le-ar fi deposedat pe acestea de bunurile pe care le aveau asupra lor, bani și bijuterii”, spun reprezentanții Poliției Sibiu.

La scurt timp după ce întâlnirile aveau loc, avrigeanul ar fi obișnuit să contacteze victimele, transmițându-le fie mesaje conciliante, pentru a le testa atitudinea victimei față de faptă și pentru a crea aparența unui conflict pur sentimental, fie mesaje amenințătoare în cazul în care victima ar fi denunțat fapta.

Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a patru infracțiuni de tâlhărie calificată, a unei infracțiuni de amenințare, a unei infracțiuni de lovire sau alte violențe și a unei infracțiuni de hărțuire.

Prejudiciul creat se ridică la suma de 2.010 lei.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia