Gorgandin  Domeniul Viticol Apold
logo
Apulum
Sute de sibieni au participat la "Marşul pentru Viaţă": "Avortul nu este o soluţie!"
Sute de sibieni au participat la
© Vlad Parau
Câteva sute de persoane au participat sâmbătă, 23 martie, la cea de-a noua ediție a Marșului pentru Viață care a avut în acest an tema „Unic din prima secundă”. Printre participanți s-au numărat tineri din Sibiu, familii cu copii, preoți şi credincioşi.


Punctul de întâlnire a fost Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Nicolae” de pe bulevardul „Mihai Viteazul” unde s-au rostit rugăciuni, au fost interpretate cântece cu tematic pro-viață, iar organizatorii au transmis mesaje și au prezentat programul manifestării.
Traseul Marșului pentru Viață din acest an a avut la Sibiu traseul: bulevardul Mihai Viteazul-Calea Dumbrăvii-Piața Unirii-strada Nicolae Bălcescu-Piața Mare. „Suntem bucuroși că și Sibiul se numără printre cele 500 de localități din România și Republica Moldova înscrise la Marșul pentru Viață. Am încercat să dăm viață acestui marș printr-o participare prin care să semnalizăm faptul că viața este cel mai de preț dar pe care ni l-a oferit Dumnezeu. Tema din acest an ne oferă posibilitatea reflecției asupra situației în care se află femeile în criză de sarcină, asupra darului familiei, asupra familiei în general. Prin toate aceste acțiuni am dorit să sensibilizăm opinia publică, iar Sibiul este unul dintre orașe care dau mărturie prin Marșul pentru Viață”, a spus Ștefan Raicu de la Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, citat de site-ul Mitropoliei Ardealului.


Viață din prima secundă


În Piața Mare reprezentanții cultelor și organizațiilor partenere au transmis mesaje, au citit rugăciuni, iar mai apoi au avut loc mai multe momente artistice.
„Susținem din toate punctele de vedere viața. Cred că este o șansă pe care fiecare om o merită. Sunt atâția oameni care și-ar dori să aibă copii, sunt atâția cărora Dumnezeu știe de ce nu le-a dăruit copii, dar cred că nu este datoria noastră să le luăm această șansă. Sunt mamă a trei copii, mă bucur și pentru relele și pentru grijile și pentru necazurile pe care mi le-au adus și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot. Avortul nu este o soluție”, a spus unul dintre sibienii prezenţi la “Marșul la Viață” din Sibiu.
“Marșul pentru Viață” de la Sibiu a avut o serie de organizatori, printre care Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, Alianța Evanghelică din România (Cultul Baptist, Cultul Penticostal, cultul Creștin după Evanghelie), Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS), Asociația "Părinți pentru Viitor", Asociația "Dia.Logos", Centrul de consiliere "Mama", iar printre parteneri se numără Centrul de Tineret "Seminarium Transsilvanicum", Biserica Evanghelică C.A. din Sibiu, Biserica Reformată din Sibiu, Parohia Romano-Catolică Sibiu, Parohia Greco-Catolică Sibiu I, Asociaţia D.A.R. Sibiu.

 

 

© Vlad Parau






comentarii
1 comentarii

Felicit aceasta initiativa, dar totusi este inutila. Decizia de avort apartine doar mamei sau in cazuri grave medicului. Restul trebuie sa se abtina. Fiecare persoana are propriul ei pacat iar in fata lui Dumnezeu fiecare va avea propria judecata. Parerea mea este ca doar prin educatie sexuala se va rezolva aceasta problema. Atata timp cat ne ascudem de copii pe tema sexului sau facem o educatie "spartana" acestea nu vor intelege niciodata consecinta unui raport sexual. Vinovati pentru aceasta situatie este statul roman impreuna cu societatea civila. Sexul nu este un tabu, sexul exista de cand exista umanitaea ( fara raport sexual nu exista viata ) . Cum aratam asta unui copil / tanar este o alta problema. Parere mea.
Om sarac
25.03.2019 10:55
Din aceeasi categorie
sevis

mcdonalds

Covoare

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia